Botoşani: Mii de ţigarete confiscate la sfârşit de săptămână

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Capturile de ţigări sunt la ordinea zilei
Capturile de ţigări sunt la ordinea zilei

Poliţiştii de frontieră botoşăneni au descoperit în ultimele zile ale săptămânii trecute, aproximativ 18.000 de ţigarete, acunse în bagajele personale ale unor cetăţeni. Ţigările urmau a fi comercializate pe piaţa neagră, valoarea acestora ajungând la 3.700 lei.

Cetăţenii, domiciliaţi în judeţul Botoşani, care au fost descoperiţi transportând ţigări ascunse în bagajele personale nu au putut prezenta documente de provenienţă pentru acestea, declarând că au cumpărat ţigările din localităţile apropiate frontierei, de la diverşi cetăţeni, în scopul comercializării în piaţa Dorohoi sau Botoşani.

"Una dintre capturi a fost realizată ieri, pe raza localităţii Mihăileni când în bagajele unor cetăţeni români au fost descoperite 10680 de ţigarete de provenienţă R. Ucraina şi R. Moldova. Persoanele, care circulau dinspre Siret spre Dorohoi, au fost oprite pentru control de un echipaj format din poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului PF Dorohoi. Pentru cele 10680 de ţigarete cetăţenii români nu au putut prezenta documente de provenienţă", a declarat Minodora Răcnea, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Botoşani.

Poliţiştii de frontieră au aplicat cetăţenilor sancţiuni contravenţionale, întreaga cantitate de ţigări fiind ridicată în vederea confiscării. Acţiunile poliţiei de frontieră vor continua, în întreaga zonă de competenţă, în vederea depistării şi sancţionării persoanelor implicate în traficul ilegal cu produse accizabile, precum şi reţinerii în vederea confiscării a mărfurilor traficate.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite