Botosani: Mihai Drescanu: omul care dă greutate halterelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mihai Drescanu a intrat în istoria sportului din Botoşani după ce a înfiinţat secţia de haltere. Numele lui se leagă însă şi de canotaj


Născut: 5 noiembrie 1953 Ungureni, Botoşani
Educaţie: Facultatea de Educaţie Fizică Constanţa
Experienţă: a condus Clubul Sportiv Botoşani în două mandate 
Familie: căsătorit, doi copii


Mihai Drescanu şi-a dedicat trei sferturi din viaţă sportului, reuşind să-şi pună amprenta pe dezvoltarea unor ramuri sau chiar să înfiinţeze altele. A practicat luptele timp de aproximativ zece ani, a fost antrenor şi chiar preşedintele Clubului Sportiv Botoşani.


A început să practice luptele la vârsta de 16 ani. La scurt timp a câştigat prima medalie la Campionatul Naţional, după care a fost cooptat în lotul naţional al României. „Am fost deschizătorul de drum în luptele botoşănene. Am obţinut prima medalie la un Campionat Naţional şi am fost primul luptător botoşănean cooptat la lotul naţional”, îşi aminteşte Mihai Drescanu, care a practicat luptele inclusiv în perioada în care era student la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport de la Constanţa.

Imediat după terminarea facultăţii, botoşăneanul a renunţat la cariera de sportiv şi s-a apucat de antrenorat. A început la Clubul Sportiv Şcolar,  după care s-a transferat cu grupa de copii pe care o pregătea la CS Botoşani. A antrenat timp de 11 ani, apoi a fost numit vicepreşedinte al Clubului Sportiv Botoşani.


„Cea mai mare realizare a fost preluarea mai multor hale de la fosta IMAIA pe care le-am transformat în săli de lupte, box, atletism. Tot în acea perioadă s-au construit peluzele stadionului Municipal şi tot în acea perioadă Clubul Sportiv Botoşani a avut prima campioană mondială. Este vorba de Georgeta Damian Andronache, care ulterior a plecat la Steaua”, spune Mihai Drescanu. În 1990 a părăsit Clubul Sportiv Botoşani, preferând să devină profesor de educaţie fizică, dar în 2002 a revenit la club, ca director. 

A făcut bază nautică la Cătămărăşti


„Am revenit la club într-o perioadă în care erau probleme financiare. Fără prea mulţi bani a demarat un proiect de amenajare a unor spaţii de cazare şi a unei cantine. În prezent clubul are 40 de locuri de cazare pentru sportivi. Apoi am amenajat o bază nautică la Sitna Cătămărăşti şi am revigorat secţia de canotaj”, explică Drescanu. În urmă cu doi ani a înfiinţat prima secţie de haltere la Botoşani.


 „Am făcut o selecţie la nivel judeţean în urma căreia am descoperit mai mulţi copii cu potenţial. M-am gândit că ar fi bine să înfiinţăm la Botoşani o secţie de haltere şi să nu lăsăm copiii să plece la Bucureşti. Astfel la Botoşani a luat fiinţă un centru olimpic de haltere care acum are rezultate foarte bune atât pe plan naţional, cât şi internaţional”, susţine botoşăneanul.

Întrebări şi răspunsuri

  • Cum vedeţi viitorul sportului botoşănean? M. D.: Atât sportul botoşănean, cât şi cel românesc depind de modul cum va fi organizat. Depinde dacă vor trece cluburile în subordinea administraţiilor locale şi cum vor fi sprijinite financiar. De asemenea, depinde foarte mult de atenţia care va fi acordată bazelor sportive.
  • Cât de importantă a fost înfiinţarea secţiei de haltere la Botoşani? M. D.: Clubul trecea printr-o perioadă nefastă. Aveam nevoie de o ramură de sport care să aducă rezultate. S-a ivit ocazia să înfiinţăm secţia de haltere, care până la urmă s-a dovedit o alegere foarte bună. Rezultatele au venit chiar din primul an.

ce-i place
„Pe primul loc, de departe, este sportul şi în special luptele. Eu tot timpul am fost un idealist şi am crezut că, dacă vrei, poţi face orice. Atât ca sportiv cât şi ca antrenor sau conducător de club am făcut totul cu pasiune. Pe unde am trecut am încercat să las ceva în urmă”, spune Mihai Drescanu.

ce nu-i place
„Nu-mi place când unii oameni pe care îi ajuţi îţi întorc spatele. Am avut multe dezamăgiri din acest punct de vedere. Nu-mi place când unii uită şi trec mult prea uşor peste lucrurile bune pe care le-ai făcut”, explică antrenorul.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite