Botoşani: Lapte de capră la dozator, în faţa Spitalul Judeţean „Mavromati”

Nu doar pacienţii spitalului vor putea să beneficieze de acest produs ci şi ceilalţi cetăţeni. Dozatorul cu lapte proaspăt de capră este unicul din oraş şi are câteva zile de când a fost pus în funcţiune.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cetăţenii trebuie să vină cu recipientele şi să introducă bancnotele sau monedele în aparat iar apoi să apese butonul „start". Ideea i-a venit botoşăneanului Luigi Ionescu care a investit peste 10.000 de euro în acest aparat, procurat de la o firmă din Elveţia.

Deţinătorul dozatorului este proprietarul unei ferme cu 400 de capre şi susţine că a achiziţionat dozatorul după ce tot mai multe persoane întrebau de acest produs foarte căutat în special de cei ce suferă de boli de plămân.

„Astfel de dozatoare am văzut în Italia şi m-am gândit că ar merge şi la Botoşani, mai ales că aveam cerinţe iar în oraş nu mai sunt dozatoare cu lapte de capră. Am ales zona Spitalului Judeţean pentru că este o zonă centrală dar şi pentru că sunt şi mulţi bolnavi aici iar laptele de capră este foarte sănătos. Lumea încă învaţă să-l folosească. Nu e greu, e asemenea unui aparat de cafea", a spus Luigi Ionescu, deţinătorul dozatorului.

Preţul unui litru de lapte de capră este de patru lei, însă botoşănenii pot achiziţiona lapte şi la jumătate sau chiar la un pahar de un sfert de litru, aparatul funcţionând cu bancnote de 1 ori 5 lei şi monede de 50 de bani.

„Este o idee foarte bună în special pentru noi, cei care mai venim pe la spital. Laptele de capră e sănătos, şi lumea care suferă de plămâni îl consumă pentru că ajută foarte mult. Am văzut aparatul dar nu ştiam cum să îl folosesc, acum am învăţat", a spus Augustina Mândru, o botoşăneancă de 66 de ani venită pentru un control la Spitalul Judeţean Botoşani şi care şi-a procurat jumătate de litru de lapte de capră.



Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările