Botoşani: Cozile de la ghişee se mută în spaţiul virtual

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tot mai mulţi agenţii economici preferă să îşi depună online declaraţiile unice ca să evite aglomeraţia de la Fisc. Aproape 800 de administratori şi-au procurat certificate digitale şi respectă legea printr-un click. Rămân însă sute de tradiţionalişti cărore le place să stea la coadă.  

Ca timpul înseamnă bani, au aflat şi unii patronii botoşăneni care nu mai vor să piardă vremea la ghişeele Direcţiei Financiare pentru depunerea declaraţiilor unice privind plata contribuţiilor sociale şi a impozitului pe venit.

Câteva minute petrecute în faţa calculatorului îi scapă de tot chinul şi îi pune în legalitate. 789 de administratori de firme din judeţ şi-au procurat certificate digitale cu semnătură electronică , care le permit depunerea online a documentelor firmei şi angajaţilor. „ În afaceri orice clipă contează. Nu îmi permit să pierd o zi la ghişee ca să depun acte. Mi-am procurat un certificat digital, stau la birou şi în cîteva clipe am rezolvat problema", a declarat Iulian Temniciuc, patronul unei firme.

 Sistemul este simplu. O dată completat, formularul 112 este transmis online către Agenţia Naţională pentru Administrare Fiscală de unde datele agentului economic se distribuie către Casa de Pensii, Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi Casa Naţională a Asigurărilor de Sănătate. Bazele de date ale acestor instituţii vor deţine astfel informaţiile referitoare la impozitul pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate.

Sunt şi administratori de firme care nu văd cu ochi buni aplicaţiile online şi preferă sistemul clasic „Ce-i în mână nu-i minciună. Mă simt mai în siguranţă când depun actele la ghişeu şi ai o dovadă că ai făcut acest lucru în timp util. Internetul nu mi se pare atât de sigur pentru că documentele pot ajunge oriunde", a spus Viorel Bădiuţ, administratorul unei firme din localitatea Şendriceni.

Una peste alta peste 600 din cei 4000 de agenţi economici înregistraţi în tot judeţul folosesc deja această metodă.  Alţi 158 vor să o facă şi au depus cereri la Finanţe de la începutul anului. Finanţiştii cred că exerciţiul este bun mai ales că din iulie depunerea online a declaraţiei unice este obligatorie. „ Administratorii firmelor amâna aceste operaţiuni pentru ultimele zile şi abia facem faţă solicitărilor. La ghişee se fac cozi iar oamenii sunt nevoiţi să aştepte ore întregi ca să îşi depună actele", a declarat Marta Scutaru, purtător de cuvânt Direcţia Finanţilor Publice Botoşani.

Online sau la ghişeu, termenul limită pentru depunerea declaraţiei pe luna ianuarie este 25 februarie. Formularul trebuie depus de contribuabilii care au calitatea de angajatori sau sunt asimilaţi acestora.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite