Botoşani: Copil de doi ani ucis de sărăcie şi neglijenţa părinţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un copilaş de doi ani a murit din cauza unor arsuri netratate la timp. Părinţii nu au avut bani de spital şi l-au tratat pe micuţ doar cu leacuri băbeşti.

Sâmbătă dimineaţă, poliţiştii dorohoieni au fost sesizaţi de către Serviciul de Ambulanţă cu privire la faptul că la Secţia de Pediatrie a Spitalului municipiului Dorohoi a fost adus decedat, de la domiciliu, minorul R. B. de 2 ani, din localitatea Dumbrăviţa, comuna Ibăneşti, judeţul Botoşani.

 Primele cercetări efectuate de poliţişti au stabilit că mama copilului, Simona Elena A, locuia împreună cu acesta şi cu alţi doi copii ai săi în casa aparţinând mamei sale, din satul Dumbrăviţa.

În seara de 04.02.2011, în jurul orei 20.00, minorul, aflat pe cuptorul sobei, s-a dezechilibrat şi a căzut cu faţa şi o parte a corpului într-un vas cu apa clocotită, în care mama sa prepara mâncare. Femeia a reuşit să-l prindă pe micuţ de celălalt braţ şi să-l scoată din vasul cu apă, după care împreună cu mama sa, i-a tratat arsurile suferite, prin aplicarea de tratament la domiciliu, fără a anunţa salvarea sau a consulta vreun medic. Femeia a motivat că nu s-au deplasat la spital întrucât au nici o sursă de venit şi că minorul se simţea mai bine.

Vineri spre sâmbătă noapte,  în jurul orei 00.30, copilul a început să prezinte simptome de sufocare, motiv pentru care mama sa a solicitat ambulanţa, însă cadrele medicale ajunse la faţa locului nu au putut decât să constate decesul.

Cu ocazia examinării externe a cadavrului, au fost constatate semne de arsuri la nivelul feţei, a braţului stâng şi a toracelui.În cauză s-a dispus efectuarea necropsiei cadavrului, cercetările continuând în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor care au condus la decesul minorului", a declarat Daniela Daria, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoşani.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite