Botoşani: Amendă imensă pentru furnizorul de apă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Apa Grup a fost amendată de Garda de Mediu cu 50.000 de lei pentru că avea depozitate necorespunzător şase butoaie cu clor lichefiat.

Garda de Mediu a sancţionat cu amenda maximă prevăzută de lege operatorul judeţean de apă în urma unui control mixt efectuat împreună cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă la unităţile care au obiective cu risc major de poluare a mediului înconjurător.

Butoaiele cu clor au fost gasite la staţia de tratare a apei potabile de la Cătămărăşti, cele şase recipiente fiind depozitate la întâmplare, direct pe sol, deşi astfel de substanţe au un regim special şi trebuie ţinute în spaţii special amenajate şi bine ventilate.

Nu este pentru prima data când Apa Grup este surprinsă că nu rerspectă normele impuse de lege pentru depozitarea substanţelor chimice. Operatorul de apă a fost avertizat şi anul trecut pentru depozitarea defectuoasă a recipientelor cu substanţe periculoase.

Conducerea Apa Grup consideră că sancţiunea este ilegală şi că o va contesta întrucât  butoaiele erau goale şi urmau să fie trasportate într-un depozit.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite