Botoşani: Şefii Primăriei se mută în casă nouă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Executivul Primăriei  Botoşani se va muta la jumătatea lunii în sediul vechi al Primăriei, care a fost revonat în totalitate.

Lucrările la Primăria veche au început în urmă cu patru ani şi au costat 2 milioane lei. Fondurile au fost alocate de la bugetul local şi Compania Naţională de Investiţii. Deşi cu aceşti bani se putea construi o primărie nouă reprezentanţii municipalităţii au motivat că marele câştig este acela că a fost repusă în valoare o clădire de patrimoniu, construrită la începutul secolului trecut.

 "Ne mutăm după data de 15 mai, pentru că acum este controlul de la Curtea de Conturi. În noul sediu, la etaj va fi biroul primarului, vor fi viceprimarii, secretarul şi administratorul public, la parter va fi Direcţia Economică, Resurse Umane, Compartiment Informaţii Cetăţeni, Compartimentul Informatic şi Compartimentul Administrativ, Oficiul juridic şi Aparatul propriu al Consiliul Local. La mansardă nu se mută nimeni deocamdată. ", a precizat viceprimarul Cătălin Alexa.. La vechiul sediu de la Incubatorul de Afaceri, vor  rămâne doar cei de la Edilitare, Agenţi Economici şi Compartimentul de  Audit.  

Pe lângă cheltuielile făcute efectiv cu lucrările de consolidare şi modernizare a clădirii, municipalitatea a mai investit din bugetul local  210.000 lei pentru reţeaua intranet ,  sonorizare şi sistemul de  vot electronic  al consilierilor locali.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite