UPDATE Peste 1200 de botoşăneni protestează în stradă: "Vrem şcoli şi spitale, nu biserici şi catedrale!"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Protestatarii au mărşăluit prin centrul Botoşaniului şi au scandat împotriva clasei politice în ansamblul ei şi împotriva corupţiei.

UPDATE

Coloanei de protestatari care a străbătut Botoşaniului s-au alăturat noi manifestanţi. Până la ora 23.00 când toată lumea s-a întreptat către casă şi oră la care a expirat şi autorizarea protestelor, au fost înregistraţi peste 1200 de botoşăneni, adunaţi la proteste în Piaţa Revoluţiei din municipiul Botoşani. Aceştia au scandat împotriva partidelor politice.

UPDATE: Botoşănenii cer dispariţia partidelor politice

Peste 400 de botoşăneni s-au adunat în centrul municipiului pentru un miting de solidaritate cu vitimele din tragedia din clubul Colectiv.

În scurt timp, protestul a luat o altă turnură, participanţii protestând împotriva  sistemului politic în ansamblul lui.

Botoşănenii au cerut dispariţia partidelor politice, finanţarea sănătăţii ("Vrem spitale, nu vrem catedrale) şi pentru susţinerea educaţiei naţionale. Cei mai mulţi protestari sunt tineri, inclusiv elevi de liceu. 

image

Protestatarii au mărşăluit pe străzile Botoşaniului FOTO Cosmin Zamfirache

Toţi cei 400 de protestari au mărşuluit pe străzi, scandând împotriva politicienilor şi a corupţiei. Mesaje precum ”DNA fii tare, vrem deratizare” sau ”un popor care votează corupţi,impostori,hoţi şi trădători, nu este victimă, este complice” au fost inscripţionate pe banere uriaşe. Mulţi tineri purtau steaguri iar în faţa Muzelului Judeţean de Istorie s-a ţinut un moment de reculegere pentru cei morţi în clubul Colectiv.

-----------------------------------------

„Azi în capitală, mâine în ţară”, acesta este grupul creat pe reţelele sociale, de o mână de tineri botoşăneni, prin care pregătesc protestele din municipiul Botoşani. 

Aceştia îi îndeamnă pe toţi locuitorii oraşului nord-moldav să iasă în stradă. Mai precis aceştia au stabilit ca toată lumea nemulţumită de politicieni şi de situaţia din România, să se adune în centrul oraşului, în Piaţa Revoluţiei, numărul 1, adică aproape de Primărie municipiului Botoşani şi să protesteze. Ora de întâlnire şi de începere a protestelor este 19.00. 

Doar jumătate de misiune este îndeplinită

Pe reţele sociale, tinerii care îndeamnă la proteste spun că demisia Guvernului Ponta este doar jumătate din ceea ce-şi doresc. ”Jumătate de misiune e îndeplinită. Guvernul a căzut,trebuie să ieşim astăzi iar mesajele principale să fie în vederea elaborării unei legi anticorupţie, în care să se stabilească faptul că odată ce  un parlamentar are cazierul însoţit de o faptă penală, nu mai are ce căuta în politică! ”, precizează pe reţelele sociale, Andrei Miron. Totodată protestarii se pregătesc să ceară şi alegeri anticipate. Totodată mulţi cer, oamenilor care vor ieşi în stradă, să nu aibă apartenenţă politică. 

Protest timid în prima seară

Botoşănenii au ieşit în stradă şi marţi seară, dar în număr mic. Mai precis a fost vorba de doar 25 de oameni, înarmaţi cu pancarte şi steaguri, scandând în Piaţa Revoluţiei. Miercuri se aşteaptă să fie însă un protest de amploare la Botoşani.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:

Corupţilor, noi suntem cei cărora părinţii le-au spus că vor fi liberi. Iar mama nu mă minte!

Mobilizare la ieşirea în stradă la Ploieşti. Oamenii se grupează pe Facebook pentru a participa la marşuri mute

până duminică

Botoşani



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite