Botoşănenii petrec Rusaliile la grătar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sărbătoarea va fi marcată de unii la biserică, în timp ce alte familii vor încinge grătarele pentru a profita de minivacanţa de trei zile.  Cunoscută şi sub denumirea de sărbătoarea trandafirilor, Rusaliile se sărbătoresc la 50 de zile de la Paşte, fiind una dintre cele mai mari sărbători creştine.

Tradiţia supune că duminică şi luni creştinii trebuie să ducă la biserică crengi de tei şi de nuc pentru a fi sfinţite. Aceste crenguţe se agaţă apoi la streaşina caselor sau la icoane, ca să ferească familia de rău.

Weekend prelungit


„Crenguţele pe care le vom sfinţi duminică la biserică le păstrăm peste vară ca să alungăm furtunile şi grindina. Luni, vom ieşi împreună cu preoţii să stropim câmpul cu apă sfinţită, pentru a feri recoltele de grindină“, a explicat etnograful Ionela Daniliuc.


În ziua de Rusalii există şi obiceiul numit „udatul nevestelor“. Conform tradiţiei, numai femeile care vor fi udate vor fi sănătoase şi frumoase tot anul. În Ajunul Rusaliilor, se ţin Moşii de Vară sau de Rusalii.


Anul acesta, botoşănenii vor avea parte de un weekend prelungit deoarece şi luni este zi liberă. Cu toate acestea, puţini par interesaţi de importanţa religioasă a acestei sărbători şi preferă să petreacă timpul liber cu familia, departe de casă. „Dacă nu va ploua vom încinge un grătar la Baisa. Bem o bere, mâncăm un mic şi ne relaxăm“, a spus Daniel Oniciuc, taximetrist. 


În zona Baisa, la şase kilometri de oraş, botoşănenii mai au posibilitatea să practice paintball.


Botoşănenii dornici să facă un grătar pot merge pe platoul de la ieşirea din municipiul Botoşani spre Suceava. De asemenea, o altă zonă preferată de botoşăneni rămâne lacul lui Eminescu de la Ipoteşti, zona fiind vizitată la sfârşit de săptămână, atât de turişti, cât şi de cei care vor o ieşire la grătar.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite