Botoşăneni răniţi într-un accident la Copălău. Oamenii se întorceau de la Iaşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pasagerii si soferul au avut nevoie de ingrijiri medicale FOTO Adevarul
Pasagerii si soferul au avut nevoie de ingrijiri medicale FOTO Adevarul

Patru botoşăneni au avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce maşina cu care se întorceau de la Iaşi, unde au participat la slujba de Cuvioasa Parascheva, s-a izbit într-un pod din comuna Copălău.

Evenimentul rutier a avut loc luni după amiază, pe raza comunei Copălău. La volanul autoturismului se afla un bărbat în vârstă de 56 de ani din municipiul Botoşani, care se pare, pe fondul oboselii, a adormit la volan. Conducătorul auto a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, izbindu-se într-un podeţ din beton, de pe marginea drumului. 

În urma imactului, atât şoferul cât şi alţi trei oameni care se aflau în maşină au fost răniţi. 

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, fiindu-i recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. 

Faţă de conducătorul auto, poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Cititi si: 

FOTO VIDEO Au scăpat, ca prin minune, cu viaţă în urma unui accident: „Cuvioasa Parascheva a făcut o minune“

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite