Anchetă  a Departamentului Antifraudă la Spitalul Judeţean ”Mavromati”. Sunt vizate o serie de achiziţii suspecte făcute de spital cu fonduri europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Reabilitarea Spitalului Judeţean a fost facuta pe fonduri europene. Achiziţiile facute in perioada modernizarii sunt verificate acum de procurorii de la departamentul Antifrauda FOTO Adevărul
Reabilitarea Spitalului Judeţean a fost facuta pe fonduri europene. Achiziţiile facute in perioada modernizarii sunt verificate acum de procurorii de la departamentul Antifrauda FOTO Adevărul

Spitalul Judeţean din Botoşani a ajuns în vizorul departamentului de Luptă Antifraudă. Mai precis procurorii au cerut şefilor de la Consiliul Judeţean, instituţie în subordinea căreia se află unitatea sanitară, documente justificative privind o serie de achiziţii pentru lucrările de modernizare de la spital.

Modernizarea Spitalului Judeţean ”Mavromati” din municipiul Botoşani a început în anul 2010. Lucrările realizate din fonduri europene au costat 61,7 milioane de lei. 

Luna trecută lucrările au fost finalizate, iar lucrarea predată Consiliului Judeţean. Imediat după finalizarea modernizării, Departamentul de Luptă AntiFraudă a solicitat Consiliului Judeţean o serie de documente explicative cu privire la achiziţia unor materiale şi utilaje pentru modernizarea spitalului. 

Există suspiciuni că s-ar fi comis ilegalităţi sau chiar fraudă la aceste achiziţii. Şefii de la Consiliul Judeţean susţin însă că nu poate fi vorba de aşa ceva şi sunt convinşi că este doar fum fără foc. ”Eu cred că este doar o verificare de rutină. Cineva a reclamat şi ei trebuie să verifice. Au fost două reclamaţii în urmă cu o lună de zile pentru achiziţii şi trei certificate de plată. Deocamdată ne cer doar nişte hârtii de la Bucureşti, nu vin aici”, spun Florin Ţurcanu preşedintele Consiliului Judeţean. 

În principal este vorba de reclamaţii şi suspiciuni privind achiziţia de proiect din aprilie 2012, la un deviz de lucrări şi trei certificate de plată din luna aprilie, mai, iunie 2012.  Spitalul Judeţean ”Mavromati”, a suferit lucrări majore de reabilitare, fiind vorba de saloane, holuri, săli de operaţii şi chiar secţii întregi. 

citiţi şi:

Cum fraudează românii fondurile europene: 44 de metode prin care sunt sifonaţi banii de la UE

Dacă va fi numit şef în cadrul DNA, Dumitrescu vrea ca procurorii direcţiei să fie scutiţi de anumite cazuri

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite