Alegerile la români. Campaniile electorale de pomină: bătăi, înjunghieri, ameninţări şi fraude

Alegerile la români. Campaniile electorale de pomină: bătăi, înjunghieri, ameninţări şi fraude

Caricatură cu alegerile din perioada interbelică FOTO istorie-pe-scurt.ro

Românii au o tradiţie aparte în fraudarea alegerilor. Cel puţin asta arată documentele din perioada sfârşitului secol XIX şi până în cea de-a doua jumătate a secolului XX. Nu exista scrutin electoral fără intervenţii grosolane ale partidului aflat la putere, fără falsuri, bătăi şi influenţarea alegătorilor. Iar totul a culminat cu alegerile din 1946, cea mai mare fraudă electorală din istoria României.

Ştiri pe aceeaşi temă

România are o tradiţie de exercitare a drepturilor electorale de aproape 150 de ani. În mare parte, aşa cum arată unii specialişti, dar şi multe documente, algerile la români au fost marcate de scandaluri, influenţarea alegătorilor, fraudă şi încercări de intimidare a opoziţiei. Încă din secolul al XIX-lea aceste practici erau curente. Au fost însă câteva scrutine electorale care au rămas în istorie ca adevărate capodopere ale fraudării alegerilor la români şi influenţarea clară a electroratului. 

 

Alegători împuşcaţi, bătuţi sau înjunghiaţi

 
Una dintre cele mai tulburi perioade electorale din istoria României a avut loc în intervalul 1885-1888. În lucrarea lui Alexandru Stoenescu, ”Istoria loviturilor de stat în România”, se precizează că în acest interval 1885-1888 a avut loc cel mai mare număr de crime politice - alegători, funcţionari sau agenţi electorali fiind înjunghiaţi, împuşcaţi sau bătuţi. Cele mai mari violenţe au avut loc în anul 1887. În luna decembrie a acelui an, şeful guvernului, liberalul I.C. Brătianu, dizolva Parlamentul şi convoca alegeri. Miza acestei decizii politice era din start machiavelică. Pe scurt, Brătianu dorea să elimine din Parlament pe toţi liberalii care trădaseră şi eventual trecuseră la alte partide. 
 
Toţi acei ”traseişti” ai vremii riscau să strice liberalilor lui Brătianu pasenţa şi să le întrerupă hegemonia guvernamentală. Alegerile pentru un nou legislativ au devenit legendare în materie de fraudă electorală şi abuz. Din documentele vremii se poate observa magnitudinea fraudării, influenţării electoratului, dar şi a abuzurilor în general. De exemplu, conservatorul Nicolae Filipescu denunţa, în acel an, faptul că într-o comună din Brăila primarul se ocupa făţiş, fără jenă, de falsficarea alegerilor.  ”La alegerea delegaţilor pentru colegiul III de Brăila, în comuna Viziru, primarul n-a lăsat să se introducă în urnă decât acele bilete ale administraţiei care erau scrise de mâna notarului şi ajutorului de primar şi care purtau numele candidaţilor administraţiunei. Aceste buletine, scrise chiar de mâna lor, le am aici“., denunţa Filipescu.
 
Cu alte ocazie, în cadrul aceliaşi campanii electorale, doi alegători sunt bătuţi chiar de poliţie şi obligaţi să semneze o declaraţie prin care mărturiseau că ar fi primit bani de la opoziţie, adică de la conservatori, să voteze împotriva liberalilor. Evident, tocmai pentru a compromite opoziţia conservatoare. Abuzul de putere era făţiş. În câteva ocazii, liberalii au scos armata pe stradă şi i-au bătut pe manifestanţii opoziţiei. Oameni au fost călcaţi în picioare de cavalerie pe străzile din Bucureşti. Totodată, mulţi alegători au fost constrânşi să voteze ”cum trebuie”. Agenţii electorali ai opoziţiei au fost bătuţi sau în câteva ocazii chiar omorâţi. În majoritatea secţiilor, nu conta cine vota, ci mai degrabă cei care numărau voturile. 
 

„Spargeţi capetele“

 
Campanii electorale de pomină au fost în toată perioada interbelică. Dar cu greu pot fi întrecute de cele din 1928 şi 1931. În anul 1928, la alegerile câştigate de ţărănişti, campania electorală s-a făcut cu bâta şi coasa.  În multe localităţi. bande înarmate de ţărani, partizani ai PNŢ, interziceau accesul opoziţiei în sate. Cei care votau altfel decât PNŢ erau bătuţi crunt şi alungaţi. Mulţi nici nu apucau să mai ajungă la urne. Practic, de voie, de nevoie se vota numai într-o singură direcţie. ”La marginea satelor se constituiseră grupuri de ţărani înarmaţi cu ciomege, sape şi coase, care interziceau pur şi simplu reprezentanţilor partidelor din opoziţie să intre în sat”, scria profesorul Ioan Scurtu. La alegerile din 1931, bătaia şi teroarea rămăseseră aceleaşi atuuri electorale. 
 
Ziaristul Grigore Gafencu, un simpatizant ţărănist, a descris atmosfera din campania electorală organizată în acel an. ”S-au arestat delegaţii şi candidaţii, s-au furat urnele şi cărţile de alegători, s-au bătut mai ales, s-au schingiuit şi snopit sub lovituri de ciomege sute şi mii de alegători”, scria acesta. Acelaşi Gafencu povestea despre un militar care le cerea soldaţilor ”spargeţi capetele cu patul puştii!”. Pe lângă secţiile de votare făceau legea bătăuşii năimiţi de partidele politice. Cei cu bătăuşii cei mai fioroşi reuşeau să fie cât mai eficienţi în intimidarea electoralului. Borfaşii erau scoşi din mahalale şi transformaţi în agenţi electorali. Aveau misiunea de a înmuia opoziţia cu orice fel de metodă. Acţionau eficace şi împotriva alegătorilor. Unul dintre cei mai celebri erau un oarecare Robu, omul Partidului Naţional Creştin. Acesta a fost văzut, de exemplu, chiar în Parlament, făcând legea. Rupea scaune şi bătea deputaţi. 
 

Cea mai mare fraudă electorală din istoria României

 
Nimic nu s-a putut compara însă cu alegerile din 1946. A fost cea mai fraudă electorală din istoria României. Erau vremuri grele, România se sucise în politica externă trecând din tabăra nazistă în cea a Aliaţilor. Din duşman al URSS, devenise aliat şi prieten al poporului rus. Armata sovietică a pătruns în România şi de pe tancuri, cu ajutorul agenţilor comunişti special pregătiţi pentru această misiune, i-a impus pe comunişti, o formaţiune politică insignifiantă până atunci, la conducerea ţării. Comuniştii aveau misiunea de a staliniza România şi de a o transforma în stat comunist. Alegerile din 1946, aparent libere, au făcut parte din acest plan. 
 
Comuniştii, pentru a salva aparenţele, au constituit cu alte partide aşa-numitul Bloc al Partidelor Democratice. Campania electorală a început în pur stil românesc, nimic neobişnuit. Adică, liderii partidelor de opoziţiei erau atacaţi virulent şi denigraţi. Singurii jurnalişti care puteau scrie şi se puteau face auziţi erau doar cei ai comuniştilor. Au urmat însă acţiuni fără precedent.  Au fost arestări, condamnări ilegale şi chiar asasinate. Regele Mihai a protestat şi adresat numerose memorii Marilor Puteri. Cu toate protestele americane în special către URSS privind situaţia alegerilor din România, voinţa sovieticior s-a impus. Petru Groza şi comuniştii au făcut ce-au vrut. I-au ameninţat pe ţărani să nu meargă la vot sau să voteze cu comuniştii sau au continuat compromiterea partidelor politice din opoziţie şi epurările grosolane. Rezultatele alegerilor au fost cele bănuite şi aşteptate de sovietice. Blocul Partidelor Democratice a câştigat zdrobitor cu 84%, în timp ce PNŢ a obţinut doar 800.000 de voturi, iar PNL 300.000 de voturi. 
 
În acest context, comnuniştii au pus mâna pe putere. A fost însă, spun istoricii cea mai mare fraudă electorală din istoria României, marcată de arestări înaintea sau în ziua alegerilor. Oameni închişi în ziua votului fără să ştie de ce sau lideri arestaţi în acelaşi moment. Numărătoarea au făcut-o oamenii controlaţi de sovietici, falsificând numărul voturilor. Această grosolană falsificare a stârnit revoltă în Occident. După opinia diplomaţilor şi a corespondenţilor de presă occidentali, rezultatele au fost falsificate.
 
Dean Achenson, Secretarul de Stat american în exerciţiu, a declarat că Guvernul său nu le recunoaşte. În Camera Comunelor, Hector Mc Neal, Subsecretarul pentru Afaceri Externe, a spus că alegerile nu au fost nici libere, nici corecte”, scria Deletant.
 
Concluzia generală a fost că rezultatele au fost complet contrafăcute. De fapt, PNŢ câştigase alegerile zdrobitor în faţa comuniştilor. Cu toate acestea, nimic nu s-a schimbat, iar Parlamentul unicameral era dominat de elemente supuse comuniştilor, cu doar 33 de reprezentanţi ai opoziţiei. Comuniştii au scăpat de ei, cu ajutorul sovieticilor, destul de repede şi fără prea multe explicaţii. Liberalii şi ţărăniştii au fost declaraţi fascişti şi criminali de război şi a început adevărata epurare.
 
 ”La 20 martie au fost arestaţi 315 membri ai partidelor de opoziţie, iar în noaptea de 4 mai au fost arestaţi alţi 600. Nu exista nicio bază legală pentru aceste arestări„, adăuga Deletant în lucrarea menţionată. Mai mult decât atât, în urma epurărilor politice, au fost înlăturaţi definitiv liderii opoziţiei.
 
La 14 iulie 1947, liderii ţărănişti au primit oportunitatea de a fugi în străinătate. Au acceptat-o în acele condiţii. Pe aerodromul de la Tămădău au fost prinşi în baza unei înscenări de autorităţile comuniste şi acuzaţi de ”încercarea de fugă într-o ţară străină”. Au sfârşit toţi, inclusiv Iuliu Maniu, în temniţele comuniste. Mai rămânea o singură povară pentru comunişti, şi anume Regele Mihai. Pe 30 decembrie 1947, Regele Mihai şi Regina mamă se întâlneau cu Petru Groza şi Gheorghe Ghiorghiu Dej. Aceştia din urmă i-au cerut, imperativ, monarhului să abdice şi să lase ţara în mâinile Partidului Comunist Român. Constrâns de împrejurări, la o vârstă încă fragedă, suveranul a abdicat şi urma să părăsească ţara, pe 4 ianurie 1948. În aceeai zi la orele 19.00, România, devenea oficial Republică Populară. 
 
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: