Adevărul despre Sfinx şi Babele. Ce sunt de fapt formele de relief bizare din Munţii Bucegi şi care este legătura lor cu dacii
0Sfinxul şi Babele din munţii Bucegi sunt formaţiuni stâncoase care reprezintă adevărate monumente ale naturii. Totodată, cele două formaţiuni au aprins şi imaginaţia amatorilor de supranatural.
Masivul Bucegi, parte a Carpaţilor Meridionali, se întinde pe o suprafaţă de 300 de kilometri pătraţi, între Valea Prahovei şi Valea Ialomiţei. Pe înălţimile sale de până la 2.500 de metri, pe platouri montane bătute de vânturi se află formaţiuni stâncoase deosebit de spectaculoase.
Zeci de mii de turişti străbat înălţimile pentru a vedea ”vedetele” Bucegilor, Sfinxul şi Babele, considerate adevărate megalite antropomorfe. Descoperite oficial la începutul secolului XX, uriaşele structuri stâncoase au devenit un adevărat brand al munţilor româneşti, monumente ale naturii, dar şi sursă de inspiraţie pentru amatorii de paranormal.
Sfinxul, botezat după omologul egiptean
Sfinxul este de fapt o stâncă uriaşă, având forma unui chip uman, cu partea superioară puţin alungită. Se află pe platoul Bucegilor, la o înălţime de 2.216 metri. Dimensiunile sale sunt cunoscute. Are 8 metri înălţime şi 12 metri lăţime. Această stâncă a stat din timpuri imemoriale pe crestele Bucegilor, dar a început să fie popularizată la începutul secolului XX, atunci când au apărut primele poze, când au fost efectuate studii şi de altfel şi atunci când a fost botezat. Cel care a numit stânca cu chip de om este profesorul Alexandru Bădăuţă, întemeitorul Oficiului Naţional de Turism. Mai precis acesta a preluat o denumire cu licenţă mai mult poetică din revista ”Buletin Alpin”, apărută în 1935.
În această pubicaţie stânca este numită Sfinxul, după asemănarea cu omologul său din Egipt, dăltuit în vremurile faraonilor. Odată cu Bădăuţă, acest nume a devenit oficial, în perioada interbelică, aşa cum apare şi în revista „România”. Aici este numit ”Sfinxul românesc“. Odată cu Sfinxul au fost popularizate şi alte formaţiuni spectacuoase. Este vorba de Babele, numite iniţial ”Babele din Caraiman” datorită poziţiei lor, semânând, pentru observatorii din perioada interbelică, cu un grup de femei în vârstă care stâteau la sfat. În urma popularizării, aceste formaţiuni spectaculoase au devenit princpala ţintă turistică în zona Bucegilor. Mai mult decât atât, sunt considerate monumente protejate ale naturii.
Monumente megalitice, tuneluri energetice şi comori
Aceste formaţiuni au aprins imaginaţia amatorilor de paranormal, dar şi de pseudoistorie. De altfel, unul dintre cei care au deschis drumul interpretărilor bizare din zona Bucegilor a fost Densuşianu, cel care susţinea că inclusiv în zona Bucegilor a trăit un popor numit pelasgii. Sfinxul ar fi chiar o reprezentare a acestei divinităţi supreme a pelsagilor. Totodată sunt avansate teorii în urma cărora inclusiv egiptenii ar fi plecat din zona Bucegilor şi ar fi construit celebrul Sfinx de la Gizah, imitândul pe cele din Bucegi. În anii 60, arhitectul peruan Daniel Ruzo contribuie şi el la crearea mitologiei din jurul Sfinxului.
În lucrearea sa ”Marcahuasi: la historia fantástica de un descubrimiento: los templos de piedra de una humanidad desaparecida”, Daniel Ruzo spune că de fapt Sfinxul este un grup statuar cu chipuri numeroase din rase diferite, ce compun o imagine unitară. Totodată vorbeşte de o reprezentare a unui câine. Pentru peruan Sfinxul este gardianul unei comori îngropate în zona vârfului Omu. Pe lângă toate acestea, există numeroase păreri şi teorii avansate, ce ţin în mare parte de domeniul fantasticului. Este vorba în special de piramide energetice, dovezi ale unor civilizaţii superioare dispărute, strămoşi care apără din spatele Sfinxului munţii şi pământul românesc şi multe altele. Toate sunt dublate de diverse mărturii, neconfirmate însă de autorităţi, ca fiind veridice.
Dacii şi Sfinxul
În special în mediul virtual, numeroase site-uri şi blog-uri promovează ideea unei legături dintre Sfinx şi triburile dacice. Mai precis se bazează pe o afirmaţie a geografului Strabon, cel care spunea că ”Aşa şi acest munte a fost numit sacru şi aşa îi spun şi geţii. Numele lui, Kogaionon, era la fel cu numele râului ce curgea alături”, se arată în Geografia.
În urma acestei informaţii dar şi a altora din aceeaşi lucrare, care spun că marele preot trăia într-o peşteră la mare înălţime, s-a tras concluzia că de fapt muntele sacru al dacilor ar fi fost Bucegiul, iar zona cea mai sfântă - cea din zona Babelor şi a Sfinxului. Mai mult decât atât, Sfinxul ar fi fost un monument megalitic, mergând până la a compara această stâncă cu chipul unui dac tarabostes.
Ce sunt de fapt Sfinxul şi Babele
Specialiştii, oficialităţile şi istoricii arată că de fapt Babele şi Sfinxul cel mai probabil nu au avut nicio legătură cu dacii, cu civilizaţiile străvechi şi în niciun caz cu egiptenii. Aceste stânci nu sunt decât un produs al naturii, rezultat al unei geomorfologii de milenii. Practic Sfinxul s-a format prin erodarea stâncilor de către acţiunea vânturilor, coroborat cu alţi factori naturali. ”Caracteristic pentru Platoul Bucegilor este prezenta stancilor izolate ca: Babele, Sfinxul etc, forme reziduale rezultate ca urmare a proceselor eoliene, îngheţ-dezgheţ şi şiroire”, se precizează într-un studiu geografic realizat de specialişti pentru Ministerul Integrării Europene.
Babele la rândul lor sunt conglomerate şi gresii pe care diverşi factori au sculptat aceste minuni ale naturii. ”Oscilatiile climatice au fost înregistrate sub diverse forme. Pe conglomeratele şi gresiile eterogene din Bucegi s-au format Babele şi Ciupercile, sub acţiunea fenomenelor de şiroire, a regimului de îngheţ–dezgheţ diferenţiat şi a coroziunii eoliene”, se arată pe mie.ro. De altfel datorită eroziunii eoliene, în timp, Sfinxul şi Babele ar putea căpăta cu totul alte forme.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:
Se încarcă comentariile...
