Adevărata origine a faimosului Iancu de Hunedoara. Secretele războinicului care a ajuns erou şi pentru români, şi pentru unguri

Adevărata origine a faimosului Iancu de Hunedoara. Secretele războinicului care a ajuns erou şi pentru români, şi pentru unguri

Originiea lui Iancu de Hunedoara este încă un mister

Iancu de Hunedoara este un simbol eroic al istoriei românilor, dar şi un simbol al maghiarilor. Personalitatea sa de războinic şi influent om de stat al Evului Mediu l-au învăluit încă din timpul vieţii într-un nimb de legendă. Fiind voievod transilvan, dar mai apoi şi guvernator al Ungariei, originea lui Iancu a fost şi este un subiect aprins de discuţii.

Ştiri pe aceeaşi temă

Iancu de Hunedoara a fost una dintre personalitatăţile marcante din centrul şi estul creştin al Europei în secolul al XV-lea. Voievod al Transilvaniei şi mai apoi regent şi guvernator al Ungariei, unul dintre cele mai puternice regate ale Europei Orientale din aceea perioadă, Iancu de Hunedoara s-a impus ca un om de stat, dar şi ca un războinic de prim rang. A stăvilit la mijlocul secolului al XV-lea furtuna otomană, care s-a înteţit după bătălia de la Kosovo Polje din 1389 şi care ameninţa Europa. 
 
Mai apoi a făcut raiduri cruciate în Balcani, semănând teroare în cel mai puternic imperiu oriental al acelei perioade şi făcând să tremure scaunul sultanulilor, mai ales după importantele victorii din zona de astăzi a Bulgariei. Iancu de Hunedoara a reuşit să strângă în jurul său forţele cruciate şi a pus la respect Imperiul Otoman măcar pentru aproape un deceniu. Acest personaj a stârnit fascinaţia şi prin ascensiunea sa uimitoare de la un simplu cavaler la guvernator al Ungariei, devenind un simbol. 
 
Originea sa este încă disputată. Pe de o parte este considerat jumătate român, jumătate maghiar, pe de cealaltă parte român pe de-a întregul venit chiar din Ţara Românească. Mai mult decât atât, legendele îl fac chiar fiu de rege. Cele mai pertinente opinii, însă, bazate pe documente istorice serioase, arată o origine clar românească a acestui erou româno-maghiar.
 
Născut în familia Huniazilor
 
Iancu de Hunedoara s-a născut în anul 1407, în familia micului nobil Voicu, fiul lui Şerbu. Pe mama lui Iancu o chema Elisabeta Morsinai, iar pe fraţii şi surorile sale Ioan cel Tânăr (care-i va fi mereu alături în lupte), Voicu (moare de tânăr), Clara, o soră căsătorită cu nobilul maghiar Ioan Szekely, şi încă una dată lui Petru al II lea voievodul Moldovei. Familia lui Iancu, numit de altfel în toate documentele vremii drept Ioan, la momentul naşterii sale făcea parte din nobilimea războinică a ţinuturilor Haţegului şi Hunedoarei care au adus mari servicii regelui Ungariei Sigismund de Luxemburg. De altfel această familie a lui Şerbu şi a fiilor săi fraţii Voicu (tatăl lui Iancu de Hunedoara) şi Radu a fost recompensată pentru vitejia sa şi pentru serviciile aduse coroanei, de regele Ungariei, cu importante posesiuni. 
 
De exemplu la 18 octombrie 1409 regele Sigismund de Luxemburg dăruieşte lui Voicu şi fraţilor săi Mogoş şi Radu şi vărului Radu, dar şi fiului lui Voicu, micul Iancu (pe atunci avea doar doi ani), ţinuturile Hunedoarei, cu tot cu castelul, oraşul, 35 de sate, vămi, mine de sare, aur, argint şi fier. Era un domeniu uriaş, iar familia lui Iancu trecea în rândul nobilimii provinciale mijlocii din Transilvania. Istorici precum reputatul academician Camil Mureşanu cred că această măsură a fost luată pentru a lega acestea familii războinice de teritoriile de graniţă transilvane ce începeau să fie ameninţate. Tânărul Iancu a crescut aşadar pe domeniile Hunedoarei şi a fost pasionat de meşteşugul armelor, pentru care de altfel avea un talent deosebit.
 
 Iancu de Hunedoara a fost un războinic de temut. Iancu era călăreţul din faţă în bătălia de la Belgrad FOTO historia.ro
 
”Carte n-a învăţat prea multă. Îl va fi îndrumat poate parohul Hunedoarei sau capelanul castelului, dar latineşte n-a ajuns să ştie foarte niciodată. La o vârstă foarte tânără a plecat de acasă, fiind trimis, după obiceiul micilor nobili să-şi desăvârşească educaţia militară în slujba câte unui mare baron”, scria Mureşanu în „Iancu de Hunedoara”. Cu sabia şi lancea a impresionat Iancu. A servit sub Pipo Spano, florentinul aflat în serviciul Ungariei, apoi a fost cavaler în serviciul familiilor Csáki şi Ujlaki, dar a fost primit 4 ani şi în compania despotului sârb Ştefan Lazarevici până în 1427. În anul 1431, la 24 de ani, Iancu de Hunedoara era cavaler în serviciul regelui Sigismund de Luxemburg, pe care-l va însoţi în toată Europa. Cine era acest tânăr războinic călit în luptele de la graniţă şi care impresionase pe toată lumea cu calităţile sale militare? Originea sa etnică, locul în care s-a născut dar şi ţinuturile din care veneau înaintaşii săi rămân subiect de dispută. Au fost elaborate însă mai multe teorii.
 
Iancu de Hunedoara jumătate român, jumătate ungur
 
Voicu, tatăl lui Iancu, este fără doar şi poate român. Cel puţin aşa au demonstrat majoritatea istoricilor pe baza vechilor anale. La fel şi bunicul său Şerbu, dar şi rudele sale pe parte masculină. Cronicari precum Gaspar Heltai sau Thuroczi arată această origine românească a lui Voicu şi implicit a lui Iancu. De celaltă parte, însă, originea maternă a mamei sale pare a fi maghiară cel puţin la prima vedere. Pentru o serie de specialişti, Elisabeta de Morsinai, fiica unui mic nobil hunedorean, este unguroaică, numele său apărând scris ca Erzsébet Morzsinai. Un alt indiciu ar fi şi numele fiicei sale Clara şi înclinaţia către catolicism.
 
Român get-beget, fiul unor mici nobili din Haţeg sau Hunedoara
 
Cea mai răspândită teorie privind originea etnică a lui Iancu de Hunedoara, şi cea mai plauzibilă din punct de vedere al documentelor istorice, este că voievodul transilvan şi guvernatorul Ungariei era român get-beget. De altfel Phillipe de Commine, scriitorul şi diplomatul burgund, născut în timpul vieţii lui Iancu de Hunedoara, îl numea pe voievodul transilvan, ”valah” la fel ca şi tatăl său, „Le chevalier blanc de la Valaquie”( n.r. cavalerul alb al Valahiei), spune burgundul despre Iancu. Apoi documentele vremii până la mijlocul secolului al XV-lea îl numesc Johannes Valachus, adică Ioan Valahul. Cât despre originea mamei lui Iancu de Hunedoara, Camil Mureşanu spune că cel mai probabil era româncă hunedoreancă, fiică a unui mic cneaz, şi o chema Elisabeta Musana sau Muşina, nume deformat apoi prin scrierea în latină, dar şi prin maghiarizarea acestuia. 
 
Castelul huniazilor FOTO wikipedia.org
 
Tot reputatul istoric ardelean este unul dintre adepţii teoriei prin care tatăl şi bunicul lui Iancu erau cnezi români rămaşi în Transilvania şi acceptaţi de administraţia maghiară ca lideri ai comunităţilor locale româneşti. Aceştia ar fi fost originari din Haţeg, acolo unde s-ar fi născut şi Iancu de Hunedoara. ”În fruntea satelor şi a oştilor româneşti din Hunedoara stăteau, ca şi în Banat, Maramureş sau alte părţi, reprezentanţi ai populaţiei locale, numiţi cnezi. Unii dintre ei erau recunoscuţi de rege în calitate de conducători ai unor obşti locale şi erau înzestraţi cu anumite drepturi. Aceştia erau aşa numiţi cnezi regali. Mulţi dintre cnezii regali s-au distins prin serviciile militare aduse regelui şi au fost răsplătiţi cu danii de moşii, intrând în rândurile nobilimii mici”, precizează Mureşanu.
 
Totodată izvoarele narative atestă o astfel de origine românească dar ardeleană a familiei lui Iancu. Printre cele mai importante izvoare care atestă originea română a familiei lui Voicu şi Iancu, de secol XV, se numără cele ale lui Piccolomini, Dlugosz şi Bonfinus. Mai mult decât atât, Chalcocondil şi Verancsics, doi cronicari importanţi de sfârşit de secol XV- secol XVI, arată chiar că era originar din Transilvania, fiind însă român ca etnie.
 
Iancu, născut şi venit din Ţara Românească
 
O altă ipoteză apărută în rândul istoricilor, bazată pe studiul cronicilor dar şi a altor indici de teren, este aceea că familia lui Iancu a venit direct din Ţara Românească, după bătălia de la Rovine. Mai precis după luptele de la Rovine şi în pribegia de la Braşov a lui Mircea cel Bătrân, voievodul muntean a fost urmat de o serie de boieri credincioşi. Printre aceştia s-ar fi aflat şi Şerbu cu fii săi Voicu, Mogoş şi Radu. Datorită nesiguranţei de la graniţă, aceştia, mici boieri fără prea multe resurse şi fără să fie legaţi de pământurile din Ţara Românească, au migrat în Transilvania şi s-au pus sub protecţia regelui Ungariei, Sigismund de Luxemburg. 
 
Totodată acesta i-ar fi răsplătit cu domenii, pe care erau obligaţi să le apere. Bonfinus arată că Voicu s-a distins ca oştean al regelui. De altfel, în cronica lui Gaspar Heltai, din secolul al XVI lea, numită „Cronica Hungarorum”, Voicu apare ca un mic boier refugiat din Ţara Românească în Transilvania şi care intră în serviciul regelui. Din informaţiile lui Heltai, Iancu s-ar fi născut în Ţara Românească. La fel şi Thuroczi, un important cronicar maghiar, arată aceeaşi versiune a originii muntene a familiei lui Iancu. Un indiciu ar reprezenta şi blazonul familiei Huniazilor, cu acel corb care ţine un inel în cioc şi s-ar asemăna cu stema Ţării Româneşti, unde se afla un vultur.
 
 Stema familiei lui Iancu de Hunedoara FOTO hunedoaralibera.ro
 
Mai mult decât atât, istoricul Nicolae Iorga, dar şi alţi specialiştii, credeau chiar că localitatea Corbeni din Argeş ar fi locul de unde a venit Voicu şi unde s-ar fi născut şi Iancu. Aceştia au folosit cronica lui Bonfini care spunea că ”In Corvino vico natus”( n.r. s-a născut în satul Corvin). Mulţi istorici însă spun că această ipoteză a migrării din Ţara Românească este doar parţial fondat, fiind mai logică descendenţa transilvăneană din cnezi români.
 
Fiul nelegitim al regelui Ungariei sau urmaş al romanilor
 
Au apărut şi păreri fanteziste, prezentate în legende, privind originea lui Iancu de Hunedoarea. Gaspar Heltai arată de exemplu că Iancu de Hunedoara a fost copilul nelegitim al lui Sigismund de Luxemburg, regele Ungariei, care ar fi iubit o fată de boier român din Hunedoara în timp ce mergea cu oastea către Ţara Românească. Rodul iubirii a fost Iancu, căruia regele i-a oferit un inel prin care să fie mai apoi recunoscut. 
 
Când era copil, un corb i-a furat inelul, dar micul Iancu l-a săgetat şi a recuperat preţioasa bijuterie prin care a fost apoi recunoscut şi promovat. Aşa îşi explicau în general maghiarii expansiunea fulminantă a tânărului Iancu ajuns de la mic cavaler la guvernator al Ungariei. Totodată, italianul Bonfinus scria că Iancu provenea din familia romană Valeria Corvina, prin descendentul Valerius Messala Corvinus, care se stabilise în Pannonia pentru a înăbuşi o răscoală. Acestea sunt însă considerate simple legende, fără acoperire documentară. 
 
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: