250 de legionari ucişi într-o singură noapte. Cum a vrut să scape Carol al II-lea de „gardişti“

250 de legionari ucişi într-o singură noapte. Cum a vrut să scape Carol al II-lea de „gardişti“

Legionarii au fost expuşi în Piaţa Publică trei zile FOTO istorieazi.wordpress.com

În septembrie 1939, în România au avut loc o serie de asasinate împotriva Mişcării Legionare. Sute de legionari au fost omorâţi fără judecată, iar cadavrele lor au fost expuse în piaţa publică la ordinul lui Carol al II-lea, ca represalii după uciderea lui Armand Călinescu.

Ştiri pe aceeaşi temă

În anul 1937, odată cu alegerile din România, Mişcarea Legionară condusă de Corneliu Zelea Codreanu devenea cea de-a treia forţă politică a ţării, după PNL şi PNŢ. Succesul eclatant al legionarilor a stârnit însă îngrijorarea la palat, iar Carol al II lea îi vedea pe „gardişti“ drept o ameninţare, în condiţiile în care extrema dreaptă pusese mâna pe putere în Germania. Tocmai de aceea, Carol s-a gândit încă din acel an la lichidarea Gărzii de Fier şi a partidului ”Totul pentru Ţară”. 
 
”Dacă orientarea franco-engleză urmărită fidel de toate partidele aduse la guvernare şi de factorii de decizie de la Palat părea depăşită de resurecţia germană manifestată în cadrul relaţiilor internaţionale europene de la jumătatea deceniului IV, reorientarea spre Berlin şi Roma era indicată ca variantă paratrăsnet împotriva pretenţiilor teritoriale ungare, bulgare, şi sovietice de către tot mai mulţi oameni politici ai vremii, printre care G.H. Brătianu,Octavian Goga şi nu în ultimul rând Corneliu Codreanu. Dar poate că această opţiune de politică externă şi succesul electoral din decembrie 1937 au grăbit lichidarea politică şi chiar fizică a Mişcării Legionare şi a liderului său”, preciza Corneliu Ciucanu în „Dreapta politică romanească. Politică şi ideologie: 1919-1941”. 
 
Decapitarea Mişcării Legionare
 
Prima încercare a lui Carol al II-lea sfătuit, evident, de camarila sa, a fost de a lăsa fără conducere Mişcarea Legionară. Sufletul Gărzii de Fier era liderul acesteia, Corneliu Zelea Codreanu. Regele a crezut că odată cu moartea sa, mişcarea se va disipa. Legiunea a fost în repetate rânduri interzisă din cauza mesajului antisemit şi anti occidental. Mai mult, în urma violenţelor şi a asasinării primului-ministru I.G. Duca, liderii legionari ajung din nou în atenţia autorităţilor. Codreanu este achitat, în cele din urmă, din lipsă de probe care să dovedească implicarea acestuia în asasinat. După 1937, Carol al-II lea îl dorea din nou pe Codreanu după gratii şi la dispoziţia oamenilor săi. Lucrurile iau turnura potrivită pentru monarhul României în momentul în care Codreanu intră în conflict cu academicianul Nicolae Iorga, fost prim-ministru şi influent consilier regal la curtea lui Carol al II-lea. Mai precis, Iorga se opunea comerţului legionar promovat de Codreanu şi a interzis chiar şi înfiinţarea cantinelor legionare. În acest context, Codreanu îi trimite o scrisoare de mustrare academicianului Iorga prin care îl numeşte „necinstit sufleteşte”.
 
”Din marginile puterilor mele omeneşti, cu care te-am respectat, îţi strig: Eşti un incorect. Eşti un necinstit sufleteşte. Datoria elementară a unui om corect este să se informeze şi la omul pe care îl judecă, nu numai la agenţii mincinoşi ai domnului Armand Călinescu”, îi scria Codreanu.
 
Imediat, Iorga îi face plângere penală. Liderul legionar este arestat, judecat şi iniţial primeşte 6 luni de închisoare corecţională pentru ultraj la adresa lui Iorga. Mai apoi, prin implicarea lui Armand Călinescu, ministru de Interne la acea dată, se fabrică un nou proces împotriva legionarului, iar Codreanu este condamnat la 10 ani de muncă silnică, fiind acuzat de trădare. Odată Codreanu ajuns în puşcăriile statului, putea fi pus în aplicare planul de suprimare al liderului Mişcării Legionare.
 
În noaptea de 29 spre 30 noiembrie 1938, Corneliu Zelea Codreanu împreună cu alţi 13 legionari printre care se aflau şi ucigaşii lui I.G. Duca au fost transportaţi de la Râmnicu Sărat la Bucureşti, cu o dubă a Jandarmeriei. În dreptul localităţii ilfovene Tâncăbeşti, jandarmii au pretextat o pauză şi au oprit duba ordonându-le prizonierilor să coboare. Pe câmpul de la marginea drumului au fost ştrangulaţi şi apoi împuşcaţi din spate pentru a fi invocat motivul unei încercări de evadare. Trupurile lor au fost duse la Jilava şi stropite cu vitriol, apoi băgate într-o groapă comună. În aceeaşi noapte, şi alţi legionari au fost prinşi şi împuşcaţi, la Cluj şi Bucureşti. Este vorba despre conducători de cuiburi sau persoane influente din cadrul mişcării legionare. De exemplu, în aceeaşi noapte şi-au găsit sfârşitul locotenentul Nicolae Dumitrescu, profesorul Vlad Cristescu, dar şi alţi legionari. 
 
La început, nimeni nu a ştiut cine a ordonat aceste asasinate. După o serie de cercetări şi mai ales după 1990 s-a ajuns la concluzia că, fără echivoc, cei implicaţi în asasinarea lui Codreanu, dar şi a celorlalţi legionari au fost Carol al II-lea, Armand Călinescu, ministrul de Interne şi prefectul Poliţiei Capitalei, Gavril Marinescu. De atfel, despre Gavril Marinescu se spune că avea din partea Guvernului „fonduri special destinate” pentru inflitrarea oamenilor Siguranţei în cuiburi legionare, dar şi pentru diferite diversiuni. Doctorul Şerban Milcoveanu spunea că  ”în tabăra puterii de stat, Armand Călinescu, Victor Iamandi, Gavrilă Marinescu, Mihail Moruzov şi Niky Ştefănescu concepeau progresia în trei etape”, adică descotorosirea de legionari în primul rând prin arestări, apoi eliminarea lui Codreanu şi, în cele din urmă, uciderea restului legionarilor. 
 
Faptul că Armand Călinescu a fost implicat în acest asasinat este sugerat şi de o notă din memoriile fostului ministru de Interne. La 28 noiembrie 1938, acesta scria ”Gavrilă la mine: Codreanu şi Maniu. Eu: numai Codreanu, Maniu-nu”. Pe scurt, Călinescu a autorizat doar asasinarea lui Corneliu Zelea Codreanu. Mai apoi, Carol al II-lea a avut o întrevedere cu Gavrilă şi Călinescu trasându-le ordinele finale. ”La 28 noiembrie, Carol s-a reîntors în ţară. În noapte chiar a reîntoarcerii sale a avut loc o lungă întrevedere cu Călinescu şi cu Gavrilă Marinescu, cărora le-a dat ordinele cuvenite. Douăzeci şi patru de ore mai târziu, în noaptea Sf. Andrei, 29-30 noiembrie 1938, Codreanu era asasinat în codrii Tâncăbeştilor de către călăii regelui”, arăta M Sturdza în  „România şi sfârşitul Europei. Amintiri”
 
Răzbunarea „gardiştilor“
 
Uciderea lui Codreanu nu a avut însă efectul scontat, pentru că mişcarea legionară nu s-a scindat. Mai mult decât atât, legionarii au decis să se răzbune pentru uciderea ”Căpitanului”. Cel vizat a fost Armand Călinescu, numit din 7 martie 1939 prim-ministru al României. Pe 21 septembrie 1939, în jurul orei 14.00, Armand Călinescu pleca de la Ministerul Apărării către casă însoţit de agentul său şi de şofer. Pe podul dintre Piaţa Operei şi Cotroceni, Cadillacul primului-ministru a fost blocat de o căruţă cu fân şi lovit din spate de un alt autoturism. O echipă de legionari care-şi spuneau  ”Răzbunătorii”, condusă de Miti Dumitrescu, s-a repezit către maşina primului-ministru. Armand Călinescu a fost omorât pe loc cu 20 de gloanţe, fiind omorât şi agentul său. Doar şoferul a reuşit să fugă, la fel şi grupul de legionari, care au ajuns la sediul clădirii Radio, au întrerupt transmisia şi au anunţat public uciderea premierului Armand Călinescu. Aceştia sunt arestaţi după numai câteva ore.
 
”Aveam în mână ochelarii, aşa cum plecasem din birou. Eram urmat de un gradat din gardă, şoferul Coşciug Theodor, care luase la repezeală o armă din rastel şi de cameristul Crâşmaru Vasile, care era şi el înarmat. N-am apucat să ajung la ultima treaptă a scării pentru că în acel moment, deschizându-se larg uşile studioului, îmi apar în faţă legionarii asasini ai prim-ministrului Armand Călinescu, complet răvăşiţi ca înfăţişare, dezorientaţi şi buimaci. Stăpân totuşi pe mine, am strigat cu voce puternică: «Mâinile sus, că trag!», iar din spatele meu, însoţitorii de mai sus au şi întins armele spre ucigaşi. Nici n-am avut timp să repet somaţia pentru că legionarul Dumitrescu care era în faţă şi părea să fie şeful, a aruncat pistolul jos în faţa mea şi după el i-au urmat exemplul şi ceilalţi şapte, ridicând mâinile sus, în somaţie. I-am făcut inofensivi cu ajutorul gărzii Societăţii şi am anunţat telefonic Prefectura Poliţiei Capitalei asupra celor întâmplate la sediul Societăţii”, preciza Vasile Ionescu, fost director al Societăţii de Radio. Cei 9 legionari implicaţi în asasinarea lui Armand Călinescu au fost omorâţi, pe loc, fără judecată. Cadavrele lor au fost lăsate în centrul Capitalei, trei zile, lângă o pancartă pe care scria.  „Aceasta va fi de aici înainte soarta asasinilor trădători de ţară“. A urmat imediat o represiune fără precedent împotriva legionarilor.
 
Peste 250 de legionari omorâţi în toată ţara
 
Represaliile nu s-au limitat doar la pedepsirea cruntă a ucigaşilor lui Armand Călinescu. În toată ţara, în noaptea dintre 21 şi 22 septembrie 1939 s-a dezlănţuit prigoana împotriva legionarilor. După moartea lui Armand Călinescu, Carol al II-lea l-a desemnat prim-ministru pe generalul Gheorghe Argeşeanu, zis şi Ghiţă Militarul. Acesta a dat ordin ca asasinii lui Armand Călinescu să fie omorâţi şi expuşi în centrul Capitalei. Mai mult decât atât, funcţionarii şi elevii aveau obligaţia să treacă şi să vadă soarta asasinilor. În noaptea de 21 spre 22 septembrie, represaliile au continuat din ordinul lui Carol al II-lea prin generalul Gheorghe Argeşeanu. Asasinatele au fost comise de jandarmii trimişi să ucidă câte trei legionari din fiecare localitate, iar cadavrele lor să fie puse în piaţa publică, în văzul tuturor. Într-o singură noapte au fost ucişi peste 250 de legionari, dintre care 105 membri marcanţi ai mişcării legionare. Aceştia au fost ridicaţi în miezul nopţii, scoşi în stradă şi împuşcaţi fără niciun fel de judecată.  Unii au fost ucişi efectiv la întâmplare. 
 
La Vaslui se spune chiar că legionarii au fost adunaţi şi mitraliaţi de către jandarmi. Membri ai familiei marcante, precum Cantacuzino, au fost împuşcaţi în acea noapte. Mai mult, familiile ilustre au fost şantajate să ofere sume uriaşe drept răscumpărare. O parte a victimelor au fost aruncate la marginea drumului cu pancarte agăţate de gât, pe care scria ”trădător de ţară”. De asmenea, în jur de 100 de legionari asasinaţi se aflau în puşcării atunci când au fost ridicaţi şi executaţi sumar. Odată cu abdicarea şi plecarea din ţară a lui Carol al II-lea, dar şi instaurarea Statului Naţional Legionar, prigoana asupra legionarilor a fost, evident, oprită. 
 
Mai mult decât atât, ajunşi la putere, legionarii au avut toate pârghiile necesare răzbunării. În luna septembrie 1940, a fost înfiinţată o Comisie de investigare a crimelor îndreptate împotriva legionarilor. Au fost anchetaţi inclusiv generalul Gabriel Marinescu,fost prefect al Poliţiei Capitalei, generalul Gheorghe Argeşeanu, dar şi comandanţii jandarmilor. Au fost audiaţi şi condamnaţi ofiţeri superiori, prefecţi şi jandarmi. Toţi au fost închişi la Jilava, acolo unde legionarii s-au răzbunat ucigând deţinuţii politic.
 
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: