VEZI cum va arăta Piaţa Unirii în viziunea arhitecţilor proiectanţi de la Arhi Beast Cluj (GALERIE FOTO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria Bistriţa intenţionează să modernizeze în viitorul apropiat Piaţa Unirii, amplasată în faţa clădirii Protopopiatului Ortodox. Deşi proiectanţii spun că vor creşte suprafaţa spaţiului verde din zonă, reprezentanţii Agenţiei pentru Protecţia Mediului nu sunt de acord cu acest proiect.

Consilierii locali urmează să aprobe joi Planul Urbanistic de Detaliu (PUD) privind modernizarea Pieţii Unirii din municipiul Bistriţa. Potrivit proiectului realizat de către Arhi Beast din Cluj-Napoca, întreaga piaţă urmează să fie modernizată. Actuala suprafaţă a parcului va fi pavată, iar spaţiile verzi vor fi transferate către extremităţi.

GALERIE FOTO

După Bistriţa medievală

Vor apărea două zone cu luciu de apă, iar grădina Protopopiatului va fi pentru prima dată în istoria oraşului deschisă trecătorilor. „Am studiat documentele istorice pe care le avem despre acea zonă şi am încercat în proiectul pe care l-am realizat să păstrăm cât mai mult din imaginea medievală a zonei. Dacă după ce lucrările vor începe, săpăturile arheologie din zonă vor scoate la suprafaţă aliniamente necunoscute de noi astăzi, vom modifica proiectul în funcţie de acestea", a explicat arhitectul clujean Narcisa Ţurcan, cea care a lucrat la proiectul Pieţei.

image

Zone cu apă

Principalul scop al modernizării pieţei este punerea în valoare a celui mai vechi monument din Bistriţa, biserica ortodoxă din zonă, dar şi a fostei mănăstiri franciscane şi realizarea unui spaţiu care să găzduiască evenimente publice. Arhitectul clujean a prevăzut zone cu apă. „Una se află în zona blocului care mărgineşte piaţa şi despre care dorim să amintească de fostul canal care a trecut prin zonă. A doua zonă va fi o mică fântână arteziană cu o cădere lină de apă aflată pe acelaşi aliniament. În spaţiul dintre biserică şi blocul vecin am propus realizarea unui spaţiu în care vara pot fi amenajate terase", a declarat Narcisa Ţurcan.

image

În conflict cu Protecţia Mediului

În ceea ce priveşte zona centrală a pieţei, acolo unde acum se află un parc, tot amplasamentul va fi pavat. „Deşi vom desfiinţa acel spaţiu verde din centrul pieţei, vom amenaja alte oaze de verdeaţă, astfel că, la sfârşit, vom creşte suprafaţa de verdeaţă din zonă. Pieţele medievale erau deschise şi pavate, am dorit să mergem pe aceeaşi idee", susţine Narcisa Ţurcan.

Nu de aceeaşi părere este însă Ştefan Mureşan, şeful Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bistriţa. „La început, n-am fost de acord cu realizarea acestui obiectiv. Au spus că vor păstra principalele aliniamente de copaci, plantând puieţi, dar vor distruge spaţiul verde din centrul pieţei. Am cerut totuşi ca spaţiile verzi deranjate să fie mutate. Ei spun că vor amenaja dale înierbate, dar acestea nu se calculează ca spaţiu verde", explică Mureşan.  Directorul APM spune că au făcut un compromis în ceea ce priveşte acest spaţiu, deoarece nu există în zonă specii importante de copaci şi pentru că speră ca în acest fel se va renunţa la ideea transformării parcului din jurul Bisericii Evanghelice. Până când lucrările vor începe, proiectul urmează să parcurgă alţi paşi foarte importanţi.

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite