Vasile Bar conduce Camera de Comerţ de 11 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A fost martorul transformării economiei bistriţene pe parcursul a două decenii şi crede că investitorii autohtoni, cei care au cunoscut realităţile locale au fost şi cei care s-au descurcat cel mai bine la capitolul privatizări

Bihorean prin naştere, Vasile Bar se consideră însă un bistriţean adoptat. A venit în Bistriţa odată cu absolvirea facultăţii în 1978 şi spune că i-au trebuit doi ani să se adapteze. „oamenii de aici mi s-au părut mai distanţi în comparaţie cu bihorenii, poate şi din pricina spiritului săsesc, încă dominant, însă cu timpul Bistriţa a devenit a doua mea casă". Despre Bistriţa la a cărei evoluţie a asistat încă de când era tânăr economist într-un mamut industrial, Combinatul Industrial de Construcţii de Maşini, spune că a crescut uimitor: „când am venit eu aici erau 30 de mii de oameni, acum sunt de două ori şi jumătate mai mulţi. Oraşul a crescut odată cu mine, dar a rămas un loc cochet" este convins Vasile Bar.„Cunosc cam 50% din oamenii de aici. Peste tot în Bistriţa mă simt acasă", explică preşedintele Camerei de Comerţ.

Două decenii la Camera de Comerţ

Viaţa profesională a economistului Vasile Bar se împleteşte practic cu cea a Camerei de Comeţ şi Industrie din Bistriţa-Năsăud. Aflat în grupul celor care au pus bazele instituţiei în anii 90, Bar a fost pe rând secretar general apoi preşedinte şi a rămas ultimul din grupul fondatorilor. A asistat la toate marile frământări ale mediului economic local, la reuşite şi eşecuri şi crede că singurul inamic serios al investiţiilor locale a fost lipsa finanţărilor guvernamentale pentru infrastructură. „este o realitate că suntem unul dintre judeţele cu cele mai proaste drumuri din ţară" crede Vasile Bar, care spune că una dintre explicaţii ar fi aceia că guvernările naţionale nu s-au sincronizat cu cea locală. Pe lângă neşansa lipsei de sincroniare cu conducerea din Bucureşti şi sancţionarea politică aferentă judeţul a avut totuşi câteva atuuri, printre care privatizările locale reuşite:„Consider că judeţul a avut un mare noroc cu faptul că fostele întreprinderi socialistes- au privatizat peste 90 % cu capital autohton, iar investitorii au fost oameni legaţi de locurile acestea şi care i-au înţeles particularităţile„. Reversul medaliei l-a constituit privatizările gen Mopal (fostul CPL) cu investitori care nu au înţeles realităţile zonei, au manageriat defectuos şi au pus pe butuci o firmă de tradiţie în judeţ, spune şeful Camerei de Comerţ. Mediul economic favorabil din zonă a atras însă investitori străini care s-au dezvoltat în judeţ şi le merge bine chiar şi în prezent, este convins Bar. Iar exemplul Leoni Bistriţa, companie care a angajat sute de oameni în 2009, este un exemplu de acest gen.

În privinţa instituţiei pe care o conduce, Vasile Bar indică drept reuşite ridicarea din nimic la Bistriţa a unui sediu evaluat acum la 1,5 milioane de lei, în timp ce fără ezitare crede că pierderea Oficiului  Registrului Comerţului este cea mai mare neîmplinire profesională, chiar dacă a fost vorba de o decizie guvernamentală. „Acum oamenii trebuie să facă faţă unei multitudini de formalităţi şi rămân la convingerea că o asemenea instituţie nu trebuia trecută sub controlul statului", explică Bar.

Ce-i place: iubeşte compania prietenilor, se consideră o fire comunicativă. Îi place sportul şi fotbalul în particular şi spune că nu tratează niciun meci de-al Gloriei pe teren propriu

Ce nu-i place: destestă minciuna şi oamenii care aşează interesele personale celor de grup, nu suportă scandalul şi nici presa de scandal pe care spune că nu o citeşte

Întrebare şi răspuns: Ce i-aţi sfătui pe bistriţenii dornici să o pornească pe cont propriu după perioada de recesiune?

Să aibă curaj şi imaginaţie, să-şi încerce norocul pe zona turismului local, un domeniu încă insuficient exploatat, dar cu mare potenţial în Bistriţa-Năsăud. Afacerile din zona prelucrării lemnului, a micii industrii de mobilei va fi la mare căutare din nou şi cred că într-o zonă cu tradiţie precum este Bistriţa există potenţial şi încă foarte mulţi specialişti care vor să se întoarcă la vechea meserie

Profil

Născut: 11 decembrie 1954, localitatea Delani, judeţul Bihor

Stare civilă: căsătorit, o fată, doi nepoţi

Studii : Facultatea de Ştiinţe Economice Cluj, 1978

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite