Un bebeluş de 11 luni şi un adolescent de 16 ani s-au ales cu arsuri serioase, în urma unor incidente stupide

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vineri după-masă, un bebeluş de 11 luni şi un adolescent de 16 ani au fost transportaţi de urgenţă cu un elicopter SMURD la o clinică bucureşteană. Cei doi au avut parte de nişte incidente stupide: copilaşul a scos o cană cu apă fiartă din cuptorul cu microunde, iar adolescentul a încercat să aprindă focul într-o sobă cu benzină.

Elicopterul SMURD a plecat de două ori în această după-masă la Bucureşti, la Spitalul de Arşi pentru a duce un adolescent de 16 ani şi respectiv un bebeluş de 11 luni. Cei doi au avut parte de două incidente stupide în urmă cu puţin timp.

Adolescentul de 16 ani, din comuna Coşbuc, se afla la fân, pe câmp, alături de fratele său, iar la un moment dat băiatului i s-a făcut foame şi a vrut să-şi încălzească mâncarea pe care o avea cu el, folosind o sobă dintr-o casă pe care familia sa o deţinea în zonă. 

Băiatul a folosit benzină pentru a aprinde focul, iar acesta a ieşit de sub control şi l-au rănit pe adolescent pe picioare. Întrucât se afla într-o zonă greu accesibilă, deşi avea arsuri pe 40% din corp, adolescentul a fost nevoit să parcurgă mai bine de doi kilometri pe jos. Ajuns acasă, adolescentul a fost transportat cu o maşină la spitalul din Năsăud. 

Personalul medical de acolo a decis transportul acestuia, cu un elicopter SMURD, la Spitalul de Arşi din Bucureşti.

La puţin timp după, tot la Năsăud a ajuns un bebeluş de doar 11 luni din Feldru, care a suferit arsuri pe 20% din corp după ce a vărsat apă fiartă pe el. Într-un moment de neatenţie din partea mamei, acesta a ajuns la cuptorul cu microunde unde mama sa încălzea apă într-o cană, a deschis uşa şi a vărsat cana pe el. 

„Elicopterul SMURD a aterizat de două ori în doar trei ore, pe stadionul din Năsăud, pentru a prelua doi copii, cu arsuri pe suprafeţe mari din corp. În jurul orei 15:00, la CPU Năsăud, a ajuns un tânăr în vârstă de 16 ani din localitatea Coşbuc cu arsuri pe circa 40% din corp. Acesta a încercat să aprindă focul cu o substanţă puternic inflamabilă. După ora 18:00, tot la CPU Năsăud, un băieţel de 11 luni din localitatea Feldru a fost adus de către un echipaj al SAJ cu arsuri de gradul II, pe o suprafaţă de circa 20% din corp, după ce a intrat în contact cu apă fierbinte. În ambele situaţii, victimele au fost stabilizate de echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD şi pregătite pentru a fi transportate pe calea aerului la clinici de specialitate din capitală”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bistriţa, Marius Rus.

Vă mai recomandăm:

Un cioban a fost atacat de urs la stâna unde muncea. Câinii i-au salvat viaţa

Copil de 10 ani, în stare gravă după ce discul unui tractor a trecut peste el

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite