Un bărbat a căzut de la etajul I al Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa. Lenjeria de pat şi pervazul geamului, pline de fecale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Luni noaptea, un bărbat de 47 de ani din Telcişor a fost găsit în curtea Secţiei de Boli Infecţioase. Acesta căzuse de la etajul I al spitalului, unde fusese internat duminică. Pe lenjeria de par şi pe pervazul geamului, personalul medical a găsit materii fecale.

Luni, în jurul orei 24:00, un bărbat de 47 de ani din Telcişor, a fost găsit căzut în curtea Secţiei Boli Infecţioase. Acesta căzuse de la etalul I al unităţii medicale, chiar de la geamul salonului unde fusese internat duminică.

„Potrivit medicului de gardă, pacientul fusese internat duminică în Secţia Boli Infecţioase cu sindrom febril, fără probleme psihice cunoscute. Întrucât în cursul serii de 10.09.2018 a prezentat agitaţie, la ora 22:00, asistenta de serviciu i-a administrat Diazepam injectabil. La verificarea saloanelor de la ora 23:40, pacientul dormea. La administrarea medicaţiei de la miezul nopţii, acesta nu a fost găsit în salon, lenjeria patului şi pervazul geamului prezentând materii fecale. Imediat s-a dat alarma, pacientul fiind găsit căzut în curtea unităţii. Personalul medical a apelat numărul unic de urgenţă 112, bărbatul fiind preluat conştient, dar incoerent de un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă şi transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe, unde, în urma investigaţiilor, a fost diagnosticat cu fractură cervicală amielică”, au explicat reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa, într-un comunicat de presă.

Bărbatul a ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean, unde a fost diagnosticat cu fractură cervicală amielică. Acesta este internat la Terapie Intensivă, iar starea sa este stabilă. Momentan, bărbatul este sedat. 

Inspectoratul de Poliţie Judeţean a început o anchetă în acest caz.

Vă mai recomandăm:

Un tânăr căzut într-o gropă de 4 metri din centrul Bistriţei a fost salvat de fostul preşedinte al CCR Augustin Zegrean 

Tragedie la Bistriţa: o fetiţă de 4 ani a căzut în Someş. Aceasta a fost găsită la 7 kilometri distanţă şi declarată decedată

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite