Un autocar înmatriculat în Bistriţa-Năsăud, implicat într-un accident mortal pe Autostrada Soarelui

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un autocar care aparţine unei firme de transport din Bistriţa-Năsăud a fost implicat în această dimineaţă într-un accident mortal petrecut pe Autostrada Soarelui. Şoferul de rezervă a decedat, iar trei femei, printre care două gravide au fost rănite.


UPDATE:

Potrivit directorului general Tabita Tour, şoferul decedat era din Ploieşti, judeţul Prahova, şi nu era şoferul titular al acestei curse. Acesta se afla la bordul autocarului în calitate de pasager pentru a se familiariza cu traseul pe care urma să efectueze curse regulate. 

„Dintre cei şapte pasageri care se aflau la bordul autocarului, trei s-au îmbarcat în Constanţa, trei în Călăraşi şi trei în Slobozia”, mai spune Ioan Sighiartău, directorul general Tabita Tour. 

Accidentul s-a produs marţi dimineaţa, în jurul orei 4:30, pe Autostrada Soarelui, în dreptul localităţii Lehliu, la kilometrul 69. Din primele informaţii reiese că şoferul a adormit la volan, iar autocarul a intrat într-un TIR, ricoşând mai apoi într-un parapet. 

Şoferul de rezervă al autocarului a rămas prins între fiarele contorsionate, având nevoie de ajutorul celor de la descarcerare. Acesta, din păcate, nu a mai putut fi salvat. Alte trei femei, printre care două gravide, au fost rănite în urma impactului. Cele trei, însă, nu sunt în stare gravă.

 În autocar se aflau 7 pasageri şi doi şoferi. Autocarul aparţinea firmei bistriţene de transport Tabita Tour, parte a grupului Filadelfia. Managerul firmei a trimis deja un comunicat de presă în care transmite condoleanţe familiei şoferului, însă reprezentaţii companiei nu au dat mai multe detalii despre ruta autocarului sau despre şoferul decedat. 

„Ne exprimăm regretul profund pentru accidentul rutier petrecut în această dimineaţă pe Autostrada Soarelui şi transmitem condoleanţele noastre familiei îndoliate. De asemenea, suntem alături de familiile persoanelor rănit şi îi asigurăm că facem tot cea ce este posibil pentru a identifica motivul care a dus la producerea acestei tragedii. Dorim să vă asigurăm că vom colabora îndeaproape cu organele abilitate ale statului român care fac cercetări în acest caz. Îi asigurăm pe toţi partenerii şi clienţii noştri că autocarele noastre sunt în perfectă stare tehnică şi că toate călătoriil planificate se desfăşoară în condiţii de maximă siguranţă”, a fost mesajul transmis de Ioan Sighiartău, directorul general al Tabita Tour. 

Vă mai recomandăm:

Arme neletale, bani şi substanţe susceptibile a fi droguri, găsite în urma percheziţiilor care vizau jafurilor de pe Valea Someşului

Un bărbat dintr-o comună bistriţeană şi-a înscenat un jaf în propria locuinţă

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite