Ucigaşul unui nou-născut, de negăsit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii caută de trei zile femeia care şi-a asfixiat copilul nou născut şi l-a aruncat în râul Someş în dreptul localităţii Feldru. Criminaliştii spun că aria de căutare este foarte mare

Trupul neînsufleţit al unui fetiţe nou născute a fost găsit duminică pe râul Şomeş, în dreptul localităţii Feldru. Şocanta descoperire a fost făcută de mai mulţi copii care se scăldau în râu. Potrivit poliţiştilor, trupul bebeluşului, o fetiţă, de 3,3 kilograme , născută la termen, era înfăşurat în pungi de plastic. Legiştii au stabilit că moartea fetiţei s-a produs prin asfixie mecanică şi că după, toate probabilităţile femeia se afla la prima sau a doua naştere. Criminaliştii nu au încă un cerc de suspecţi, iar zona de căutare este foarte mare: „Luăm în calcul toată Valea Someşului în amonte de Feldru, este o arie mare de cercetare. Este posibil, având în vedere condiţiile naşterii, sugerate şi de modul în care a fost secţionat cordonul omblical, ca femeia să facă vreo infecţie şi să ajungă într-un spital ", spune comisarul Aurel Grama, şeful Serviciului Cercetări criminale, care conduce ancheta.

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite