FOTO Pârtii de schi, centre nautice sau parcuri de aventuri, în cea mai importantă strategie de dezvoltare a turismului

FOTO Pârtii de schi, centre nautice sau parcuri de aventuri, în cea mai importantă strategie de dezvoltare a turismului

La Colibiţa ar urma să fie amenajat un centru nautic sportiv şi unul de agrement FOTO: Consiliul Judeţean

Luni, 9 decembrie, a fost prezentată public strategia de dezvoltare a turismului din Bistriţa-Năsăud. Printre proiectele prevăzute în strategie se numără pârtii de schi, parcuri de aventură, un centru nautic, un parc acvatic, centre de echitaţie sau o platformă pentru parapantă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Momentan strategia de dezvoltare a turismului vizează trei zone ale judeţului: Valea Bârgăului, Valea Someşului şi Valea Sălăuţei. Cele mai avansate discuţii au avut loc deja cu primarii de pe Valea Bârgăului, care au identificat în unele cazuri terenurile pentru unele investiţii propuse de strategie.

Printre investiţiile propuse pentru cele trei zone se numără se numără: pârtii de schi, parcuri de aventură, un centru nautic de agrement şi unul sportiv, un parc acvatic, centre de echitaţie, trasee de drumeţie şi biciclete, o zonă belvedere şi o platformă pentru parapantă, un centru de închiriat echipament sportiv, un sat de vacanţă, o stână ecologică sau centre de producţie  colectare şi expoziţie de produse tradiţionale.

Potrivit preşedintelui de Consiliu Judeţean Radu Moldovan, se doreşte crearea unei zone turistice „all seasons”, care să atragă turiştii în Bistriţa-Năsăud în toate anotimpurile.

Printre cele mai îndrăzneţe proiecte se numără trei pârtii de schi, câte una pentru fiecare din zonele luate în calcul. Astfel, pârtia luată în calcul pentru zona Tihuţa-Colibiţa ar urma să aibă 13,8 kilometri: 4,8 dedicaţi începătorilor, iar 9 celor de nivel intermediar. Se iau în calcul o telegondolă, trei telescaune şi trei teleschiuri. Pentru prelungirea sezonului de schi, specialiştii recomandă şi un sistem de zăpadă artificială.

Tot în zona Colibiţa este prevăzut şi un centru nautic de agrement pe malul lacului, care va cuprinde şi  un debarcader pentru bărci şi hidrobiciclete, precum şi o plajă publică.

Centrul nautic de agrement ar fi însoţit de unul sportiv, dedicat practicării sporturilor de apă precum caiac canoe, canotaj sau înot.

În strategia de dezvoltare este prevăzut şi un parc acvatic, cu bazine acoperite, saună, fitness, masaj, amenajări exterioare pentru plajă, piscine, tobogane cu apă şi un teren de volei.

De asemenea, printre investiţiile inedite anunţate se numără şi o platformă pentru parapantă, situată în comuna Bistriţa-Bârgăului, precum şi un sat de vacanţă, cu căsuţe, zonă de campare cu corturi, zonă de campare pentru rulote, situat în apropiere de localitatea Cuşma, comuna Livezile.

Întrebat când estimează că vor începe lucrările, preşedintele de Consiliu Judeţean Radu Moldovan a precizat că totul depinde de sursele de finanţare. Instituţia ia în calcul în principal accesarea fondurilor europene, dar şi parteneriate public-private. 


Vă mai recomandăm:

Ministrul Maria Grapini îi invită pe turişti la Colibiţa şi Băile Figa

Primul traseu tematic dedicat Contelui Dracula, după descrierile din romanul lui Bram Stoker

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

Fiecare dintre cele trei zone luate în calcul vor avea câte un centru de echitație FOTO: Consiliul Județean

Imagini din aceeasi galerie
  • Fiecare dintre cele trei zone luate în calcul vor avea câte un centru de echitație FOTO: Consiliul Județean
  • În Prundu Bârgăului este prevăzut un Centru de producție, colectare și expoziție de producție tradiționale FOTO: Consiliul Județean
  • La Colibița ar urma să fie amenajat un centru nautic sportiv și unul de agrement FOTO: Consiliul Județean
  • Fiecare dintre cele trei zone are prevăzută câte o pârtie de schi FOTO: Consiliul Județean
  • Tot la Colibița ar urma să fie amenajat și un parc acvatic FOTO: Consiliul Județean
  • În cele trei zone sunt prevăzute și parcuri de aventură, în zona Tihuța acesta fiind dedicat Contelui Dracula FOTO: Consiliul Județean
Distribuie imaginea
citeste totul despre: