Tabere de romi, stâne, tâieri ilegale şi braconaj în arie protejată declarată rezervaţie ştiinţifică încă din 1932

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cei 130 de romi s-au instalat chiar în rezervaţia ştiinţifică FOTO: Claudiu Iuşan
Cei 130 de romi s-au instalat chiar în rezervaţia ştiinţifică FOTO: Claudiu Iuşan

Parcul Naţional Munţii Rodnei are prima rezervaţie ştiinţifică din ţară, care şi-a primit titulatura încă din 1932. Însă nici acest titlu şi nici cel de rezervaţie a biosferei sau sit Natura 2000 nu i-au împiedicat pe romi să îşi instaleze taberele în locuri în care este permisă doar cercetarea şi nici pe localnici să taie pădurea sau să braconeze.

Prima rezervaţie ştiinţifică din ţară a fost declarată Pietrosul Mare din Parcul Naţional Munţii Rodnei în 1932. Importanţa Parcului Naţional „Munţii Rodnei” a mai fost certificată o dată şi în 1979, când i s-a decernat la Paris statutul de rezervaţie a biosferei. De asemenea, micul rai din Munţii Rodnei a fost declarat şi sit Natura 2000.

Cu toate acestea, Parcul Naţional Munţii Rodnei este singurul din ţară unde se munceşte în două sedii din cauza intervenţiilor umane însemnate din judeţul Maramureş, începând de la exploatarea ilegală a lemnului şi terminând cu braconajul. Reprezentanţii parcului au fost nevoiţi să mai facă pe lângă sediul din Rodna încă unul în Borşa, unde stă şeful pazei şi 4 rangeri care parcurg kilometri zilnic în încercarea de a stopa ilegalităţile. 

Reprezentanţii Parcului Naţional Munţii Rodnei au văzut multe de acum 10 ani când s-a luat mai în serios administrarea parcurilor din ţară. Au văzut cum buldozerele intrau într-un lac glaciar pentru a realizarea pensiunilor şi a cabanelor.

Au văzut de asemenea cum oierii vor să profite de locaţii din Parcul Naţional Munţii Rodnei pentru a primi subvenţiile de la APIA. Din cele 109 stâne care funcţionează momentan în Parcul Naţional Munţii Rodnei, două şi jumătate se află chiar în rezervaţia ştiinţifică, unde în toate ţările civilizate este permis accesul strict pentru cercetare.

„Această problemă am ridicat-o la nivel naţional. Am întrebat „Ce primează rezervaţia ştiinţifică sau dreptul de a păşuna? Nici la momentul actual la ministere nu s-a făcut ordine ca să ştim dacă e voie să îi lăsăm să păşuneze sau nu. Dacă ni se va spune să îi lăsăm să păşuneze atunci renunţăm la statutul de rezervaţie ştiinţifică, pentru că nu se pot face ambele”, precizează directorul Parcului Naţional „Munţii Rodnei”, Doina Jauca.


Doina Jauca mai spune că au mai fost găsite cadavre de animale la limita parcului, menite să atragă sălbăticiunile în afara acestuia pentru a putea fi vânate. De asemenea, în zonele strict protejate din parc s-au observat urme de tractor sau exploatări de piatră.

Tot în rezervaţia ştiinţifică a fost găsită o tabără cu 130 de romi care culegeau fructe de pădure. Aceştia au putut fi scoşi din zona protejată doar cu jandarmii.

„Am găsit o stână amplasată lângă Lacul Lala, ciobanul făcea caşul lângă lac. Am găsit o altă stână deasupra Cascadei Cailor la Borşa, tot ajungea în apa din aval din care turiştii beau. Am dus probele la Cluj şi a rezultat că apa avea fecale de porc”, a mai spus Doina Jauca.



Vă mai recomandăm:

Proprietarii de păduri din Parcul Naţional Munţii Rodnei aşteaptă de 10 ani să fie despăgubiţi. Datoriile statului ajung la 78 de milioane de lei

FOTO Povestea colţului de rai apărat şi ocrotit cu îndârjire de un biolog moroşan





 

Bistriţa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite