Primăria Bistriţa ameninţă cu sancţiuni firma de salubritate Vitalia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Într-un comunicat de presă, primarul Municipiului Bistriţa, Ovidiu Creţu îşi manifestă nemulţumirea faţă  de serviciile oferite de firma de salubritate Vitalia care a început să colecteze deşeurile din containerele semi-îngropate începând cu data de 15 septembrie. Primarul ameninţă compania cu sancţiuni dacă problemele nu se rezolvă.

„Suntem conştienţi de faptul că implementarea acestui nou sistem de colectare este dificilă şi facem şi pe această cale un apel la înţelegere către cetăţenii Municipiului Bistriţa. Pe de altă parte, considerăm că firma care realizează acest serviciu trebuie să depăşească în cel mai scurt timp aceste disfuncţionalităţi şi să nu fim nevoiţi ca, alături de celelalte instituţii abilitate să aplicăm sancţiuni”, precizează primarul Ovidiu Creţu într-un comunicat de presă.

Primarul Ovidiu Creţu nu este singurul oficial care se arată nemulţumit de serviciile oferite de Vitalia, care pare depăşită de situaţia în lupta cu deşeurile. În urmă cu două zile preşedintele de Consiliu Judeţean Radu Moldovan a recunoscut faptul că sunt probleme cu serviciile oferite de Vitalia şi a precizat că s-au făcut toate demersurile necesare pentru ca acestea să se remedieze.

Deşi contractul de colectare a deşeurilor a intrat în vigoare încă din 15 septembrie, primele maşini de gunoi şi-au făcut apariţia pe străzile municipiului abia săptămâna aceasta.

Mai mult, o serie de fotografii postate de către un bistriţean pe pagina sa de Facebook arată cum angajaţii Vitalia practic anulează tot ceea ce sunt încurajaţi cetăţeni să facă şi anume să colecteze selectiv deşeurile. Angajaţii Vitalia sunt surprinşi în timp ce aruncă deşeurile selectate la grămadă în aceeaşi remorcă amestecându-le.

Vă mai recomandăm:

Sistem unic în ţară de colectare a deşeurilor cu containere semi-îngropate, pus în funcţiune în Bistriţa-Năsăud

Săracii Bistriţei care trăiesc din gunoaie rămân fără „job” în toamnă


 

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite