Povestea impresionantă a unei săsoaice bistriţence care şi-a petrecut tinereţea în lagărele ruseşti

Sofia Bartha este o săsoaică născută într-un sat din Bistriţa-Năsăud care a fost deportată în 1945, la doar 18 ani, alături de fratele său, în Rusia, ajungând mai apoi în Germania. Într-un interviu acordat acum câţiva ani buni, femeia, acum decedată, îşi amintea cu amărăciune traumele cauzate de către ruşi.

Săsoaica, născută într-o localitate din Bistriţa-Năsăud, rememorează momentul în care a fost băgată, împreună cu fratele său Mihai, sau Mişi, într-un vagon de tren de animale, unde mai erau înghesuite sute de persoane de toate vârstele.

A fost luată de acasă în data de 11 ianuarie 1945, împreună cu fratele său, care la acea dată avea doar 16 ani. Sofia locuia în Braşov, unde s-a mutat în 1935, împreună cu mama, tatăl, cei doi fraţi şi surioara cea mică.

A venit căruţa şi m-a luat pe mine şi pe frati-miu, pe Mişi şi a rămas soră-mea Greti cu Simi aici şi plângeau. Când a venit mama acasă de la serviciu a venit acolo la grădiniţă unde eram, nu i-a dat voie să stea cu noi de vorbă...îşi aminteşte săsoaica. 

În aceeaşi noapte, după un control medical riguros, cei doi adolescenţi au fost îmbarcaţi în vagoane şi au luat drumul Rusiei. Femeia parcă vede şi acum vagoanele reci, lipsa păturilor sau a hainelor groase, dar şi „toaleta” improvizată care era practic o gaură în podea.

A doua zi coborau deja din vagoane într-o localitate din Rusia unde era un lagăr, pe o zăpadă până în brâu.  I-a aştepat o încăpere la fel de friguroasă, cei doi lipindu-se unul de celălalt să nu îngheţe de frig până dimineaţa. Deşi în momentul în care au păşit pe pământ rusesc militarii au încercat să îi despartă, trimiţând-o pe Sofia la un atelier de tâmplărie, iar pe Mihai într-o mină, săsoaica a refuzat să-şi părăsească fratele şi l-a însoţit la mină.

Femeia îşi aminteşte de muncile grele din minele ruseşti, dar şi de foamea de care a suferit perioade bune de vreme. Cu toate acestea, Sofia nu neagă faptul că ruşii ţineau cont de cei care ascultau toate ordinele şi-i numeau fruntaşi, titulatură ce le garanta un tratament mai bun, echipament de lucru ceva mai decent, dar şi câţiva bănuţi cu care îşi cumpărau mâncare şi aceea de foarte proastă calitate.

Experimentele despre care au vorbit mai mulţi deportaţi la ruşi sunt confirmate şi de către bistriţeancă, care confirmă faptul că în lagăre toate femeile erau supuse la diferite tratamente hormonale şi atent monitorizate pe parcursul lor.

În 1947, cei doi au fost vizitaţi de o comisie de doctori, care hotăra cine pleacă şi cine rămâne. Pentru a se putea întoarce în ţară cei doi au oferit unui medic un ceas de mână.

Cine a avut, acuma sincer vă spun, cine a avut a împins, a dat, cine nu...a rămas. Mişi, frate-miu, Dumnezeu să-l ierte, a avut un ceas, l-a dat lu doctoriţa şi am putut pleca, completează femeia.

Convinşi că se întorc la familie, în România, cei doi s-au trezit în Germania, unde au mai stat doi ani, până când Sofia s-a întors în ţară, în timp ce Mişi a ales să rămână.

Şi când am ajuns la Frankfurt eram cheli, cheli, aşa ne-a tuns şi aveam nişte izmene din alea albe legate cu sfoară. Ne-a dus în Frankfurt într-un lagăr, de ne-a curăţat de păduchi, îşi aminteşte săsoaica.

Primul semn l-a dat familiei din Germania, unde, ajutată de Crucea Roşie a trimis o scrisoare mamei sale, în care îi spunea că este alături de fratele său şi că trăiesc. A reuşit să se întoarcă în ţară în `49,  fără fratele său, care a rămas în Germania, o lună de zile petrecând-o într-un lagăr din Oradea, în carantină.

De la Oradea se întoarce la Braşov, unde intenţionează să se căsătorească cu un ofiţer, „pata” creată de deportarea în Rusia împiedicând-o însă. Se angajează şi devine chiar şi membră de partid, lucru pe care femeia îl mărturiseşte cu ruşine. Rămâne singură la bătrâneţe, fratele său decedând într-un spital din Germania în timpul celei de-a doua operaţie la inimă, iar soţul său de cancer.

Informaţii preluate dintr-un interviu acordat de Sofia Bartha, postat pe memoria.ro