Povestea grandioaselor conace nobiliare din Bistriţa-Năsăud. Comuna împărţită de trei familii nobiliare maghiare prodigioase
0
Comuna Uriu este singura localitate din Bistriţa-Năsăud unde există trei conace nobiliare. Toate trei încă se află în picioare, însă sunt în paragină. Poveştile nobililor care au locuit în ele sunt însă demne de un roman. Unii au făcut importante descoperiri la nivel internaţional, în timp ce alţii au cucerit inimile localnicilor
De-a lungul timpului, comuna Uriu, situată la doi paşi de Beclean, a fost împărţită între mai multe familii de nobili maghiari. Unii au venit din ţinutul secuiesc, primind aici pământ după ce părinţii lor au servit Imperiul Austro-Ungar ca soldaţi, în timp ce alţii au moştenit şi sporit averea strămoşilor lor.
În satul Ilişua găsim cel mai grandios dintre conace, numit adesea şi „castel”. Acesta a fost ridicat în secolul al XVII-lea şi a aparţinut familiei Hye. În memoria colectivă a rămas chiar ultimul moştenitor Hye Jenö, care s-a stins acasă la bucătăreasa sa, căreia i-a şi lăsat printr-un testament întreaga avere.
Potrivit fostului profesor de Limba Română Szasz Ştefan, care a şi dedicat numeroase lucrări ţinuturilor în care s-a născut şi a profesat mai bine de 50 de ani, familia Hye s-a bucurat de aprecierea sătenilor din Ilişua, datorită generozităţii de care a dat dovadă.
„Ultimul moştenitor a locuit singur, iar după cel De-al Doilea Război Mondial a fost mutat forţat cu domiciliul la Dej. Sătenii mergeau pe jos mai bine de 10 kilometri din Ilişua şi până la Dej la târg şi mereu îi duceau şi lui câte ceva”, explică profesorul.
Practic, sătenii îl recompensau pe bătrân după ce cu câţiva ani înainte să fie mutat forţat la Dej, într-un an cu secetă mare, le-a dăruit localnicilor câte un sac cu orzoaică, cereale care i-au ajutat să nu moară de foame.
De asemenea, nobilul a participat la toate nunţile ţărăneşti din satul pe care-l păstorea, fiind apreciat pentru darurile consistente pe care le lăsa mirilor. Printr-un testament, în 1955, bătrânul nobil a lăsat totul bucătăresei sale. Când a rămas văduvă, femeia l-a luat pe bătrân şi l-a dus la casa ei şi l-a îngrijit până ce s-a stins.
Conacul familiei Hye a fost lăsat în paragină de moştenitorii bucătăresei, care l-au retrocedat (Foto: Bianca Sara)
Ilona de Betegh a trăit din mila locuitorilor din Uriu
În centrul comunei Uriu se mai înalţă falnic un alt conac. Acesta a aparţinut familiei Betegh, descendenţi ai unor soldaţi veniţi din secuime, care au fost răsplătiţi pentru faptul că au servit Imperiul Austro-Ungar cu pământ în Uriu.
Ultima moştenitoare a familiei Betegh, Ilona, a murit singură, într-o cămăruţă dintr-o casă ţărănească din Uriu, la limita sărăciei. După cel De-al Doilea Război Mondial, aceasta a avut parte de acelaşi tratament ca şi moştenitorul familiei Hye, fiind mutată forţat cu domiciliul.
Acesta este conacul contesei Ilona, care şi-a văzut sfârşitul într-o sărăcie lucie (Foto: Bianca Sara)
Rămasă singură şi neputincioasă, cu un fiu mort încă din tinereţe, Ilona a avut ocazia să locuiască în continuare în Uriu, însă într-o cămăruţă modestă şi foarte mică. Aceasta trăia în special din mila oamenilor.
Profesorul Szasz Ştefan chiar a cunoscut-o pe Ilona şi spune că mama sa îl ruga, la sărbători, când se sacrificau animale, să îi ducă şi nobilei maghiare câte un pacheţel cu carne şi cârnaţi.
Familia Torma a scris istorie
De departe însă cea mai cunoscută familie nobiliară este Torma. Deşi nu avea un conac la fel de impunător, familia Torma a scris practic istorie. József Torma şi cei doi copii ai săi s-au numărat printre nobilii care şi-au pus amprenta cel mai mult asupra ştiinţei.
József a trăit în prima parte a anilor 1800, decedând în 1864. Zsófia Torma s-a născut la conacul familiei sale din localitatea bistriţeană Cristeştii Ciceului în 1832. Pasiunea pentru arheologie era o trăsătură de familie, tătăl Zsófiei, Jószef Torma, care deşi a activat ca politician, fiind membru al Adunării în Transilvania şi apoi al Parlamentului din Budapesta, a fost cel care a întreprins primele săpături şi cercetări în zona castrului roman de la Ilişua, unde s-a găsit numărul cel mai mare de monede din întreg Imperiul Roman.
Terenul aflându-se în proprietatea grofului, i-a permis acestuia să restricţioneze accesul în zonă şi să păstreze într-o stare foarte bună castrul roman.
József Torma a avut doi copii, pe Zsófia şi pe Karoly, cel din urmă ducând şi el mai departe pasiunea grofului pentru arheologie. Karoly a fost şi el un mare arheolog, membru al Parlamentului din Budapesta şi membru al Academiei Maghiare de Ştiinţe şi profesor universitar.
Fostul conac al familiei Torma a fost lăsat şi el în paragină (Foto; Bianca Sara)
El a fost cel care a înfiinţat Aquincum Museum din Budapesta, după ce a adus la suprafaţă ruinele castrului roman din Obuda, în perioada 1879-1887.
După anul 1864 moşiile familiei din Cristeştii Ciceului şi Coldău au intrat în administrarea fiului său Karoly. Zsofia s-a mutat după căsătorie în Orăştie, unde a şi întreprins adevărate studii de teren, după ce a descoperit notele unui preot din localitate într-o revistă în limba germană cu privire la descoperirea unor piese arheologice pe raza satului Turdaş din Hunedoara, interpretate ca fiind resturi ale unui mormânt din perioada romană.
Impulsionată de participarea la un congres de arheologie la Budapesta a început săpăturile în Turdaş, Nandru şi Valea Nandrului. În cele două decenii de săpături a descoperit ceva unic în Europa: rămăşiţele unei ample aşezări din Neolitic Ceramic/ Calcolitic.
În anul 1876, Zsófia a publicat prima lucrare ştiinţifică, „Aşezări neolitice în Comitatul Hunedoara”. În anul 1880 şi-a prezentat descoperirile în cadrul unui congres international de arheologie, unde şi-a câştigat reputaţia mondială.
Fiica grofului bistriţean a reuşit să dovedească ceva foarte important pentru Transilvania: faptul că populaţia preistorică din Ardeal cunoştea scrierea, deci exista o civilizaţie. De asemenea, Zsófia a fost prima persoană care a propus efectuarea de săpături ample la Sarmizegetusa Regia, sperând să descopere un artefact bilingv care să-i permit descifrarea semnelor găsite până atunci.
În anul 1899, Universitatea din Cluj (acum Universitatea Babeş Bolyai) i-a acordat titlul de Doctor Honoris Causa, Zsófia fiind prima femeie căreia universitatea îi acorda această distincţie. În acelaşi an Zsófia se stinge la Orăştie.
Se încarcă comentariile...
