Povestea francezului-calfă călătoare care nu se mai poate despărţi de România. „Îmi place mult aici simplitatea vieţii şi ospitalitatea. Asta am găsit peste tot”

Publicat: 06.08.2016 14:30

Ultima actualizare: 10.08.2022 21:58

Destin Fabien are 31 de ani şi de mai bine de opt ani locuieşte în România. Este fierar şi a ajuns în ţara noastră în urma unei drumeţii iniţiatice pe care a făcut-o în calitate de calfă călătoare. A învăţat singur româna şi spune că n-ar mai pleca niciodată din ţara noastră.

Pe Fabien l-am întâlnit la un festival medieval. La 30 de grade Celsius, sub un cort încins la propriu de focul folosit pentru a îmblânzi fierul, francezul prelucra mai multe unelte din metal.

Intră rapid în vorbă cu oamenii curioşi să afle cât mai multe despre el şi despre munca lui, într-o română presărată cu ardelenisme. Recunoaşte că primul lucru pe care l-a învăţat în România a fost să glumească, motiv pentru care majoritatea conversaţiilor sale încep cu mici glume. „Am învăţat limba de la oameni, nu am avut vreun

profesor. Pur şi simplu, din dorinţa de a comunica am învăţat româna. Nici nu mi-a fost atât de greu, nu e foarte diferită de franceză. Cred că românilor le e mai greu să înveţe franceza decât mi-a fost mie să învăţ româna“, spune Fabien.

FACE OBIECTE DE DECOR ŞI REPLICI DUPĂ ARME

Fabien are 31 de ani, este dintr-un „ţinut îndepărtat“ din Franţa şi se află în România de mai bine de opt ani. Fierăritul, meşteşugul care-i asigură pâinea, l-a adus în România, pe când avea doar 23 de ani. În tot acest timp, a bătut ţara în lung şi-n lat din dorinţa de a găsi cei mai pricepuţi fierari de la care să fure meserie. A căutat metodele tradiţionale de modelare a fierului, tot mai rar întâlnite până şi la noi.

După ce a cutreierat România, pe care o găseşte absolut fascinantă, francezul s-a stabilit în Cluj-Napoca, unde trăieşte deja de câţiva ani. Acolo are un atelier, unde iau naştere obiecte de decor, dar şi replici după arme şi unelte din diverse perioade istorice.

„Îmi place mult în România simplitatea vieţii de aici şi ospitalitatea oamenilor. Asta am găsit peste tot, indiferent în ce colţ al ţării am fost: simplitate şi ospitalitate“, afirmă francezul. Întrebat când ne va părăsi ţara, francezul spune: „Niciodată! Aş sta toată viaţa mea aici“.

A ÎNCĂLCAT REGULILE CALFELOR CĂLĂTOARE

Pentru că face parte din frăţia calfelor călătoare, simpaticul francez se ghidează în viaţă după reguli vechi de sute de ani. Povestea calfelor călătoare începe în Evul Mediu, când tinerii meşteşugari plecau în lume, pentru a învăţa o meserie şi pentru a-şi face un rost în viaţă. La finalul călătoriei, care se întindea pe câţiva ani, ei deveneau meşteri pricepuţi. Regulile stabilite atunci de calfele călătoare sunt urmate cu sfinţenie şi de tinerii de astăzi.

Calfe călătoare mai sunt întâlnite în Germania, Austria, Franţa şi în Elveţia. În lume mai sunt aproximativ 700-800 de membri ai acestei organizaţii. Meşteşugarii, care practică meserii tradiţionale precum fierăritul, olăritul, cioplitul lemnului şi al pietrei, zidăria şi chiar brutăria, trebuie să părăsească pământurile natale pentru a învăţa tainele acestor îndeletniciri. Ei sunt însoţiţi la începutul călătoriei de o „calfă de export“, practic de un mentor, care-i aduce la cunoştinţă novicelui regulile, obiceiurile şi modul tradiţional de a călători.

Dacă acum câteva sute de ani, calfele călătoare porneau în acest drum iniţiatic pentru a învăţa, în zilele noastre, cei care aleg să pornească în această aventură sunt, de regulă, tineri care termină şcoli de meserii. Această călătorie îi ajută să se perfecţioneze şi să capete experienţă.

Pentru a putea fi calfă călătoare, tinerii meşteşugari trebuie să aibă sub 30 de ani, să nu fie căsătoriţi şi să nu aibă obligaţii. De asemenea, în timpul călătoriei, calfele nu au voie să se apropie la mai puţin de 50 de kilometri de oraşul natal. Meşteşugarii au voie să poposească maximum trei luni în acelaşi loc.

Călătoria calfelor călătoare trebuie să se întindă pe cel puţin trei ani şi o zi. De asemenea, meşteşugarii nu au voie să se îmbogăţească în această călătorie, motiv pentru care pornesc la drum doar cu 5 euro şi trebuie să se întoarcă acasă cu aceeaşi sumă. Se spune că în această călătorie, calfele au voie să-şi îmbogăţească doar experienţa.

„Oricine vrea să facă această călătorie la modul serios respectă aceste reguli“, spunea Anda Ghazawi, membra singurei asociaţii care promovează calfele călătoare în România şi care le ghidează în diferite oraşe din ţară.

Calfele călătoare trebuie să poarte un costum tradiţional, numit „kluft“. Acesta este format din pantaloni evazaţi, vestă şi haine de diferite culori, în funcţie de meşteşugul practicat. De asemenea, costumul include şi o cămaşă albă, pălărie şi bocanci negri.

Unii meşteşugari poartă şi cravată de diverse culori, în funcţie de frăţia din care fac parte. Vesta pe care o poartă calfele are opt nasturi, care simbolizează numărul zilnic de ore de muncă. Jacheta are şase nasturi, care simbolizează zilele din săptămână în care calfa trebuie să muncească.

Mânecile au trei nasturi, care simbolizează cei trei ani de călătorie. În ciuda faptului că este parte din această fascinantă frăţie, Fabien se bucură de mai multă libertate. Calfele călătoare din Franţa nu sunt obligate să poarte costumul tradiţional mereu, au voie să se întoarcă ocazional acasă şi nici nu sunt obligate să stea maximum trei luni în aceeaşi locaţie.

Fabien a „profitat“ de această libertate şi a refuzat să părăsească pământul românesc. El îi ajută pe tinerii din Franţa care aleg să facă această fascinantă călătorie şi ajung în România.

Un singur român este calfă călătoare, dar nu a plecat încă în lume

Sibiul este singurul oraş din România care are o asociaţie ce promovează calfele călătoare şi chiar i-a dedicat o casă, din 2002, unde acestea pot să locuiască când ajund şi în ţara noastră. Un singur român este meşteşugar al acestei asociaţii, iar până acum, încă nu a avut curajul să plece în vreo călătorie.

Lângă Casa Calfelor din Sibiu se află un stâlp din lemn cu obiecte înfipte în el. Tradiţia spune că, la plecare, calfele care au locuit aici trebuie să lase înfipt în stâlp sau agăţat de el un obiect

care le-a aparţinut, pentru a avea noroc pe mai departe în călătorie.