Pedeapsă-record pentru „Vampiru“, recidivistul care a jefuit o bancă şi l-a împuşcat pe un şef de la Investigaţii Criminale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dorin Sima, un recidivist de 36 de ani care şi-a petrecut mai bine de jumătate de viaţă în închisoare, a fost condamnat la 26 de ani şi 8 luni de închisoare cu executare, după ce a jefuit o bancă din Bistriţa, iar când a fost capturat l-a împuşcat în braţ pe şeful de la Investigaţii Criminale. Instanţa a decis ca individul să plătească şi 100.000 de euro daune morale poliţistului rănit.

În data de 5 iulie 2016, Dorin Sima, un recidivist periculos care ieşise din închisoare în 2012, a jefuit o filială a băncii Raiffeisen din Bistriţa. Jaful armat s-a petrecut în cursul dimineţii. 

Potrivit martorilor, atacatorul a intrat în bancă, s-a aşezat la coadă în spatele unei femei care venise să-şi plătească rata. La scurt timp, bărbatul a ridicat un pistol şi a spus: „Nu mişcaţi, este un jaf!”. 

Indiviul i-a pus pistolul la cap casieriţei şi i-a cerut să pună toţi banii pe care îi are într-un rucsac. Femeia s-a conformat, iar în mai puţin de un minut bărbatul dispărea. Surse din interiorul băncii spuneau la acea dată că suma furată de individ se ridica la 19.000 de lei.

Femeia care se afla în faţa bărbatului la coadă a reuşit să fugă din bancă, a mers la vânzătoarea unei tonete de ziare din apropiere, care a alertat poliţia. În ciuda faptului că aceea este o zonă intens populate, mai ales la 10:00 dimineaţa, niciunul dintre martori nu a putut da indicii despre indivizi.

image

Acesta a fost prins o săptămână mai târziu, fiind localizat, se pare, cu ajutorul celor de la SRI. Dorin Sima a fost localizat după ce a discutat la telefon cu un apropiat, care l-a recunoscut din înregistrările făcute publice de mass-media. 

Dorin Sima a fost prins la o săptămână de la jaf, într-un cartier residential din Bistriţa, unde încerca să închirieze o casă. Se pare că şi proprietarul casei a fost avertizat despre identitatea celui care voia să închirieze proprietatea.

În timpul capturării sale, întreg cartierul a fost împânzit de poliţişti şi accesul interzis. Dorin Sima a încercat să scape refugiindu-se la etajul casei respective, însă a fost urmărit de şeful de la Investigaţii Criminale, Paul Andreica. Între cei doi a avut loc un schimb de focuri de armă, Paul Andreica fiind nimerit de un glonţ în braţ.

Poliţistul a fost transportat de urgenţă la Târgu Mureş, având nevoie de mai bine de jumătate de an pentru a-şi recupera funcţionalitatea braţului.

Daune de 100.000 de euro pentru poliţistul rănit

În septembrie 2016, Dorin Sima era trimis în judecată pentru ultraj, tâlhărie calificată şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. 

La finalul lunii iulie a acestui an, judecătorii Tribunalului Bistriţa-Năsăud l-au condamnat pe Dorin Sima la 26 de ani şi 8 luni de închisoare şi la plata unor daune morale poliţistului împuşcat care ajung la 100.000 euro. De asemenea, judecătorii au hotărât ca poliţistul să primească 12.000 de lei daune materiale.

Banca pe care a jefuit-o Dorin Sima s-a constituit parte civilă, cerând daune de 6.600 de lei. Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, unde a fost tratat poliţistul împuşcat de Sima a cerut 4.700 de lei, însemnând cheltuieli cu îngrijirile medicale.

image

Paul Andreica, poliţistul împuşcat de Sima şi-a revenit abia după jumătate de an. Acesta s-a întors la muncă (Foto: Facebook Paul Andreica)

Dorin Sima nu va putea să se mai libereze condiţionat. Pedeapsa cea mai mare, de 21 de ani, a luat-o pentru ultraj, fapta fiind încadrată ca omor calificat. La această pedeapsă s-au adaugat un spor din cei 11 ani de închisoare primiţi pentru tâlhărie calificată, un spor din cei trei ani de închisoare primiţi pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi încă un spor de pedeapsă pentru că a comis aceste infracţiuni în perioada de supraveghere, fiind liberat condiţionat cu scurt timp înainte. 

Decizia nu este definitivă şi a fost atacată deja de Dorin Sima, apelul urmând să fie judecat la Curtea de Apel Cluj în luna noiembrie. În prezent, Dorin Sima se află încarcerat în Penitenciarul Gherla. 

Atacatorul şi-a petrecut jumătate de viaţă după gratii 

Dorin Sima are 36 de ani şi provine dintr-o familie simplă de muncitori din Bistriţa. Acesta are un frate mai mic, care nu a avut niciodată probleme cu legea. Părinţii săi au decedat în urmă cu câţiva ani, iar fratele său locuieşte în apartamentul părintesc. 

Dorin Sima, cunoscut în Bistriţa sub numele de Sima „Vampiru”, şi-a petrecut mare parte din copilărie în şcolile de corecţie. Acesta a intrat în atenţia presei naţionale în 2003, când jefuia un taximetrist în Satu Mare. Individul, împreună cu un complice, l-au jefuit pe taximetrist, după care l-au împuşcat în cap de trei ori cu un pistol cu aer comprimat şi l-au abandonat într-un râu. Taximetristul a reuşit să supravieţuiască. 

Cu puţin timp înainte de această ispravă Sima „Vampiru” ieşise din Penitenciarul Bistriţa după ce ispăşise 6 ani pentru furturi şi tâlhării. Pentru jefuirea şi împuşcarea taximetristului, Sima a stat în închisoare din 2007 până în 2012, când a fost liberat condiţionat şi a plecat în Italia, continuând seria de infracţiuni.

Acolo a fost din nou închis, fiind liberat cu puţin timp înainte să se întoarcă în ţară şi să jefuiască Raiffeisen Bank. Individul a semănat spaima inclusiv în Penitenciarul din Gherla, după ce a început să îi ameninţe pe gardieni. Aceştia au ajuns să îl ţină chiar în lanţuri pentru a elimina orice pericol. 

Vă mai recomandăm:

Sima Vampiru', tâlharul care a spart o bancă în două minute şi a împuşcat un poliţist, este ţinut în lanţuri după ce ar fi ameninţat poliţia

„Sima Vampirul”, autorul jafului de la banca din Bistriţa, le-a „promis” poliţiştilor că îi împuşcă pe toţi după liberare. Acesta a avut şi un complice

Jefuitorul băncii din Bistriţa a băgat spaima în oraş: a împuşcat în cap un taximetrist şi a „ciuruit” poliţişti

Lăcomia l-a ţinut în oraş pe jefuitorul care a furat dintr-o bancă şi a împuşcat un poliţist. Nemulţumit cu suma furată, acesta a pus ochii pe altă bancă

Bistriţa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite