Descoperire fabuloasă într-o biserică părăsită din Bistriţa: copia fidelă după o capodoperă a pictorului Giotto

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Copia din biserica bistriţeană este după celebra pictură Navicella, de Giotto FOTO: Wikipedia
Copia din biserica bistriţeană este după celebra pictură Navicella, de Giotto FOTO: Wikipedia

Lois Abbingh, o handbalistă olandeză, legitimată la HCM Baia Mare şi-a pus în cap să salveze biserica din Jelna, în care a fost găsită copia după una dintre capodoperele lui Giotto. Alături de un medic psihiatru din Ungaria, sportiva vrea să strângă fondurile necesare intervenţiilor de urgenţă.

O handbalistă olandeză de la HCM Baia Mare, care este şi ambasador UNICEF al Bunăvoinţei, vrea să strângă fonduri pentru Biserica Evanghelică din Jelna, Bistriţa-Năsăud, aflată la un pas de prăbuşire.

Aceasta este însoţită de medicul psihiatru Kollar Tibor din Budapesta, care face parte dintr-o asociaţie ce salvează monumentele istorice aflate la un pas de prăbuşire. 

„Voi încerca să atrag atenţia oamenilor asupra acestei biserici. Cred că este bine să dau înapoi României şi altceva pe lângă activitatea mea sportivă. Aş vrea să aud numai lucruri bune în viitor despre acest proiect”, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Bistriţa, Lois Abbingh.

De zeci de mii de euro e nevoie doar pentru a proteja zona altarului, unde se regăseşte o lucrare foarte rară în lume. Autorităţile judeţene, în proprietatea cărora monumentul va intra peste două luni, trebuie să se mişte repede, întrucât biserica riscă să se prăbuşească dacă nu se fac intervenţii de urgenţă.

Preşedintele de Consiliu Judeţean, Radu Moldovan, spune că instituţia pe care o conduce va suporta 50% din costurile intervenţiilor de urgenţă, restul urmând să vină din donaţii.  

image

„Ţinând cont de urgenţa cu care trebuie făcute intervenţiile, trebuie să gâsim alte fonduri. Se vorbeşte la Guvern de un fond de rezervă prin care să se sprijine astfel de monumente. S-au făcut deja demersuri pentru ca acest monument să fie luat în calcul”, a declarat în cadrul conferinţei de presă, preşedintele de Consiliu Judeţean Bistriţa, Radu Moldovan.

Biserica de la Jelna adăposteşte o copie după o capodoperă semnată de Giotto

Una dintre „comorile” ascunse din Biserica Evanghelică din Jelna, descoperită în urmă cu câţiva ani de un cercetăror maghiar a atras atenţia presei din Ungaria, care a prezentat pe larg această „comoară”. 

Este vorba despre o pictură murală, care mai poate fi întâlnită doar în două biserici din Italia şi într-una din Strasbourg. Aceasta este o copie a unei opere semnate de Giotto di Bondone, un pictor şi arhitect italian, considerat inovatorul picturii italiene şi predecesorul artei moderne. 

lois abbingh


Handbalista Lois Abbingh, în mijlocul oficialităţilor din Bistriţa FOTO Bianca Sara

Pictura se numeşte Navicella, o pictură care se întinde pe mai bine de 10 metri şi a fost pictată în basilica Sfântul Petru din Roma. Aceasta a fost distrusă în secolul al XVII-lea. 

Capodopera a fost pictată în jurul anului 1300 şi înfăţişează mai mulţi apostoli într-o barcă. În pictură apre şi Sfântu Petru, care este salvat din valuri de Mântuitor.

Copia de la Jelna a fost descoperită întâmplător, după ce de pe pereţii bisericii a început să se desprindă tencuiala. Cercetătorul maghiar Papp Szilard de la Muzeul de Arte din Budapesta este convins că biserica de la Jelna adăposteşte o copie după Giotto. 

jelna 1


Schiţă după celebra pictură murală semntă de Giotto 

L-au convins personajele, care au aceeaşi postură şi aceleaşi gesturi precum personajele din pictura originală. Aceste fragmente sunt păstrate şi conservate la Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud. Se pare că copia cu pricina este şi deosebit de valoroasă, asta pentru că doar aceasta şi cea de la Florenţa respectă originalul.

Potrivit istoricului Adinel Dincă, de la Institutul de Istorie „George Bariţiu” din Cluj-Napoca, biserica din Jelna, datată în secolul al XIV-lea este una dintre cele mai bine documentate monumente din Transilvania. Acest lucru se datorează unui registru de socoteli, care are în jur de 200 de pagini. 

Un ac din coroana de spini a lui Hristos, ascunsă într-o cruce din biserică

„Am avut plăcerea de a găsi informaţii despre această biserică inclusiv la Vatican. Este una dintre cele mai bine documentate biserici din Transilvania”, a precizat în cadrul unei conferinţe istoricul Adinel Dincă. 

Istoricul clujean mai scos în evidenţă faptul că, potrivit însemnărilor din acest registru de socoteli, în biserica cu pricina au fost găzduite mai multe relicve, care au fost ţinute în două cruci. 

Printre acele relicve se numără un ac din coroana de spini a Mântuitorului, dar şi fragmente osoase care au aparţinut regelui Ungariei Ladislau, Sfântului Gheorghe, Sfântului Ioan şi Sfântului Pavel. 

Vă mai recomandăm:

Comoară ascunsă într-o veche biserică din Transilvania: spini din coroana lui Iisus şi una dintre cele patru copii din lume a unei capodopere de-a lui Giotto

Descoperirile din micuţa biserică din Transilvania, prezentate în Le Figaro şi agenţia de presă AFP: „Bijuteria dintre buruieni”

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite