Numărul mic de elevi duce la desfiinţarea şcolilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Înspectoratul Şcolar Judeţean a decis desfiinţarea a 19 şcoli primare din judeţ. De asemenea se va renunţa la şase şcoli cu clase gimnaziale aici rămânând doar clase primare.  Sute de copilaşi din clasele I-IV vor fi obligaţi să facă zilnic naveta până în centrele ce comună sau în Bistriţa.

Potrivit inspectorului şcolar general, Vasile Marcu, şcolile s-au desfiinţat din cauza numărului mic de copii. „Numărul elevilor care învaţă în acele şcoli este foarte mic. Iar acum calculele privind salariile profesorilor se fac raportat la numărul de elevi, de aceea nu mai puteam ţine cele 19 şcoli. Am preferat varianta comasării, iar nici un profesor titular nu şi-a pierdut postul în urma acestei acţiuni", spune Marc. Ca şi exemplu, Vasile Marc spune că sunt sate în care există doi-trei elevi pentru clasele I-IV. „De exemplu la Ciceu Corabia avem trei copiii, sunt prea puţini pentru a păstra o şcoală acolo, în astfel de situaţii mai sunt şi alte localităţi, sunt sate îmbătrânite în care nu mai sunt copii aproape deloc", explică Vasile Marc.

Inspectorul general şcolar argumentează desfiinţarea celor 25 de şcoli şi prin faptul că odată cu calcularea salariilor profesorilor în funcţie de numărul de copii se ajunge la anomalii în privinţa remuneraţiei profesorilor. „Încă nu avem o situaţie cu numărul elevilor care vor fi obligaţi să facă naveta în urma acestei desfiinţari de şcoli", susţine Mihai Romocea, inspectorul general adjunct.

În comuna care cinci sate va rămâne de anul şcolar viitor cu o singură şcoală cea din Budacu de Jos. „Am vorbit din timp cu părinţii copiilor şi au fost de acord cu această acţiune dacă le punem la dispoziţie mijloace de transport. În Jelna oricum majoritatea copiiilor merg la Bistriţa la şcoală, iar la Monariu sunt foarte puţini şi vor fi aduşi la Budacu de Jos", spune primarul Florin Simionca. Edilul adaugă faptul că IŞJ a fost de acord cu introducerea unor autobuze suplimentare. „Părinţii care ştiu că au copiii care nu vor fi capabili să facă faţă la şcolile din oraş vor putea venii la Budac unde avem o şcoală modernizată, cu profesori destul de buni, iar restul pot merge la Bistriţa care oricum este foarte aproape", adaugă Simionca.

Bistriţa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite