FOTO Moştenirea grofului  Bethlen şi viile împărăteşti de la Lechinţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La jumătate de oră de mers cu maşina din Bistriţa şi tot atât din Beclean, pe Valea Şieului, stă ascunsă după dealurile odată cocoşate de struguri şi pline de muncitori veniţi din toată ţara să contribuie la fabricarea „vinului împăratului“ comuna Lechinţa. În drum se află moştenirea lăsată de familia grofului Bethlen care „stăpânea“ cândva întreaga zonă.


CASTELUL NEŞTIUT DE LA ARCALIA

Prima oprire trebuie făcută, indiscutabil, la Arcalia, aflată la doar 25 de kilometri de Bistriţa. Domeniul grofului Bethlen de aici cuprinde un parc dendrologic şi unul dintre castelele mai puţin cunoscute ale României.


Parcul se întinde pe o suprafaţă de 17 hectare şi deţine 150 de specii de arbori exotici printre care: molidul caucazian, pinul de mătase, nucul american, stejarul american penduculat, bradul balsamifer sau teiul laciniat.


În mijlocul parcului răsare mândru un castel construit în secolul trecut de nobilul Bethlen. Din păcate, de două luni acesta poate fi admirat doar din afară deoarece, din cauza ploilor din ultima perioadă, porţiuni din acoperiş s-au prăbuşit în interior.


Taxa de intrare în parc, care vă permite şi să filmaţi sau să fotografiaţi minunăţiile grofului Bethlen, este de doar doi lei. Întreg domeniul Bethlen se află acum în administrarea Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, deşi a fost revendicat de urmaşii grofului. Pe lângă vizitarea castelului şi a parcului, studenţii universităţii pot să se şi cazeze acolo. Nu este însă deschis publicului larg, motiv pentru care, dacă vreţi să vă bucuraţi de frumuseţea zonei, trebuie să găsiţi un alt loc de cazare.

Lechinta  16


CRIPTELE DE LA CHIRALEŞ


La doar câţiva kilometri de Arcalia se află Chiraleş, un sat care ţine de comuna Lechinţa. Satul a intrat în posesia familiei Bethlen din Beclean în anul 1782. În 1804, după ce s-a căsătorit, contele Lajos Bethlen a început construcţia unui castel care avea să vegheze dealurile pline cu viţă-de-vie ce au pus Lechinţa pe harta vinurilor. Castelul a fost dărâmat în 1945, însă mai multe grote sculptate în stânca de sub construcţie stârnesc curiozitatea celor care au drum prin zonă.


Pasiunea contelui pentru arhitectură şi peisagistică l-a făcut să-şi cheltuiască mare parte din avere pe construcţia unui castel şi amenajarea unui parc, care avea să devină un model pentru cel de la Arcalia.
Castelul şi parcul au format un ansamblu invidiat de nobilimea din toată ţara, fiind considerat unul dintre cele mai elegante castele ale primei jumătăţi a secolului al XIX-lea din Transilvania.

cripte Chiraleş 3


Construirea castelului a durat nouă luni, potrivit istoricilor, şi a necesitat efortul a aproape 100 de persoane. Mobilierul, tapiseriile sau sculpturile erau aduse tocmai de la Viena.


Din ansamblu a mai rămas cripta amenajată în interiorul unui tunel săpat în stâncă. Doi ani şi jumătate s-a lucrat la această „peşteră artificială“, unică în ţară. Acolo au fost înmormântaţi Lajos Bethlen şi soţia sa, Klara. Cripta datează din 1818, este împărţită în două compartimente menite să adăpostească sicriele defuncţilor şi prezintă mai multe gravuri, printre care şi o bufniţă sau o figură a morţii cu aripi.


Lângă criptele sufocate de vegetaţie şi nesemnalizate se mai găseşte o peşteră de dimensiuni mai mici care le aduce aminte localnicilor de perioada comunistă. Acolo obişnuiau comuniştii să adăpostească vestitele vinuri de Lechinţa, temperatura din interior permiţând păstrarea băuturilor în condiţii optime.

Satul zânelor de la poalele Rodnei
 

Satul Valea Mare, din comuna Şanţ, se află la poalele Rodnei, la 70 de kilometri de Bistriţa, pe un drum foarte prost. Efortul merită pentru că pitorescul zonei îţi taie respiraţia, iar brazii care împung cerul dau o senzaţie de nesfârşit.


Curbele şoselei care străbate satul ocolesc cu măiestrie munţii şi urmăresc aşezările ţărăneşti care l-au atras în zonă până şi pe Dimitrie Gusti. Acesta a organizat la Şanţ o tabără de cercetare sociologică.


Comuna şi-a primit numele tocmai de la obiceiul localnicilor de a săpa şanţuri de apărare împotriva năvălirii barbarilor. Întreaga zonă este „ticsită“ cu legende şi poveşti spuse cu tâlc de bătrânii locului. Pe baza acestor poveşti s-a construit în Valea Mare şi cel mai mare complex turistic din Bistriţa-Năsăud, numit Poiana Zânelor, tocmai după zona „stăpânită“ de zâne.


Complexul format din 10 cabane a falimentat acum câţiva ani, însă locul său a fost luat de numeroase pensiuni.

Valea Mare 5

ZÂNA BOGĂŢIEI


Localnicii spun că în zonă îşi face veacul o zână bună, care poartă oile de pe un munte pe altul pentru a avea mai mult lapte şi îi pedepseşte pe cei care încearcă să o oprească. Potrivit ciobanilor, aproape în fiecare an, la câteva zile după măsuratul oilor, zâna vine şi ia turma cu oi, iar câinii de la stână o însoţesc. Turma dispare imediat după miezul nopţii şi apare înainte de ivirea zorilor. De fiecare dată când oile sunt „plimbate“ de zână dau mai mult lapte, sunt convinşi ciobanii.


Adesea, zâna încearcă să-i ademenească pe ciobanii tineri şi neprihăniţi. Cei care s-au lăsat păcăliţi s-au trezit purtaţi de pe un munte pe altul şi nu s-au căsătorit niciodată. Oierii o descriu pe zână ca fiind foarte frumoasă şi cu părul foarte lung, care aproape o îmbracă.


Prezenţa zânelor în Valea Mare a făcut ca mai multe locuri să le poarte numele. Astfel, în Munţii Suhard, sub poalele Vârfului Omului se află Grădina Zânelor, de unde ciobanii şi-ar lua vara ceapă sau alte legume care ar creşte acolo. În zonă este şi Pârâul Zânelor, izvorul în care frumoasele misterioase s-ar scălda.


TRASEU PE VÂRFUL OMULUI


Cei care preferă drumeţiile pot opta pentru un traseu pe Vârful Omului din Munţii Suhard sau pentru minunăţiile Parcului Naţional Munţii Rodnei, aflat la o aruncătură de băţ: vârfurile Roşu (2.113 metri), Ineuţ (2.222 de metri), sau Ineu (2.279 de metri altitudine). Din Şaua Ineului se poate coborî la lacurile glaciare Lala Mic şi Lala Mare, cel mai extins lac glaciar din Munţii Rodnei, având o suprafaţă de 5.637,5 metri pătraţi.


În zonă se găsesc multe pensiuni, unde preţurile sunt în jurul sumei de 100 de lei pe noapte. Cele mai multe au şi restaurant unde se găteşte mâncare specifică zonei, la preţuri niţel mai ridicate decât în Bistriţa.

OFERTA GAZDELOR


Unele pensiuni organizează excursii la stânele din apropiere, unde pofticioşii pot gusta mămăligă cu brânză sau balmoş. Altele oferă şi plimbări cu ATV-ul, cursuri de echitaţie pentru copii,
plimbări cu şareta trasă de ponei sau de cai.


ATV-ul se închiriază cu 100 de lei pe oră, o plimbare cu şareta vă costă 100 de lei, iar o oră de călărie, tot 100 de lei.
 

Tărâmul „vinului împărătesc“
 

Părăsim grotele şi moşiile grofilor Bethlen din inima Ardealului şi ne îndreptăm spre „împărăţia vinului“ – Lechinţa. Potrivit datelor oficiale, în prezent, la Lechinţa, doar 316 hectare de teren mai sunt cultivate cu viţă-de-vie, 300 fiind proprietate privată.


Deşi cea mai mare parte dintre plantaţiile de altădată a dispărut, mai există câteva private care resuscitează „vinul împărătesc“. Printre soiurile de vin care iau naştere din strugurii de Lechinţa se numără: Fetească Regală sau Galbena de Ardeal, Muscat Ottonel, Riesling sau Merlot.


Chiar dacă, în general, vinul produs în Lechinţa se vinde vrac, nişte austrieci au mirosit potenţialul zonei şi produc la Botoş, din struguri de pe meleaguri bistriţene, încă din 2011, vinul „Liliac“. Băutura a atras deja atenţia specialiştilor şi a pasionaţilor de vinuri de la London International Wine Fair şi Vievinum Viena.

Lechinta  21


ISTORIA „LICORII ÎMPĂRATULUI“


Odată recunoscut şi apreciat la casa imperială austriacă, vinul de la Lechinţa şi-a început perioada de glorie încă din secolele XII-XIII, odată cu venirea saşilor în Bistriţa-Năsăud. Specialiştii în domeniu spun că vinul din această zonă era unul dintre preferatele Casei Regale austriece, de aici primindu-şi şi numele de „vinul împăraţilor“.


Cea mai mare producţie de vin a fost obţinută la Lechinţa în anul 1976, când podgoria se întindea pe 600 de hectare. Nu mai puţin de 170 de vagoane încărcate cu vin au părăsit comuna şi s-au îndreptat spre Viena.


Vinul de Lechinţa era apreciat de gastronomi şi de specialişti. „Am lăsat pentru sărbătoare vinul cel mai celebru şi mai jinduit al Ardealului, din marea podgorie Lechinţa“, preciza cu entuziasm, într-una dintre emisiunile sale, regretatul gastronom Radu Anton Roman.


ZEIŢA RODULUI


Legendele locului spun că o zeiţă mâhnită de faptul că dealurile erau acoperite doar cu un covor de iarbă şi câteva frunze a poruncit: „Aici ar trebui să fie rod!“. Astfel, cu ajutorul soarelui şi al ploilor, zeiţa a acoperit dealurile din zonă cu viţă-de-vie şi a avut grijă ca recolta să fie tot mai bogată. Şi aşa, ar fi luat naştere podgoriile care acopereau în vremea Imperiului Austro-Ungar dealurile Lechinţei şi aprovizionau curtea împăratului cu vin.

Dacă ai fost în locuri inedite de lângă o destinaţie similară din România şi vrei să ne povesteşti din amintirile tale sau vrei să ne sfătuieşti ce să mai vedem în acest loc al României, ne poţi scrie pe bucuresti@adevarul.ro, în secţiunea de comentarii sau pe pagina noastră de Facebook, 125 de locuri pentru care iubim România. Jurnal de vacanţă.

Vă mai recomandăm:

FOTO VIDEO Podul lui Dumnezeu şi tărâmul legendelor de la Ponoarele. Totul despre cel mai mare pod natural din România şi al doilea din Europa

VIDEO FOTO România, în ţinutul lui Dracula. Bistriţa-Năsăud, între scrisoarea cu litere din sânge, Pasul Tihuţa cel pitoresc şi drumuri împărăteşti

 

 

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite