Misterele cerului şi profeţiile – cum provocau panică meteoriţii sau furtunile, în urmă cu câteva secole, printre români
0Dacă acum meteoriţii, eclipsele şi cometele impresionează doar pasionaţii de astronomie, în urmă cu câteva secole aceste evenimente „cereşti” duceau la panică în printre români. Astrologii vremii asociau aceste evenimente pe atunci inexplicabile cu calamităţi naturale, cu schimbarea unor domnitori sau chiar cu sfârşitul lumii.
Pentru o societate puternic religioasă, ca cea medievală, orice „anomalie” a fenomenelor astronomice şi a celor naturale climatice era înţeleasă ca semn divin, ca manifestări ale unei divinităţi justiţiare, care pedepsea nedreptăţile şi păcatele oamenilor.
Printre fenomentele care cauzau panică şi nelinişti se numără meteoriţii, cometele, aurora polară şi chiar furtunile cu fulgere şi tunete. Aceste fenomene erau asociate cu evenimente politice, cu epidemii sau chiar cu sfârşitul lumii.
De exemplu, se credea că fulgerul este săgeata cu foc cu care Dumnezeu sau Sfântul Ilie îl loveşte pe diavol. Când aveau loc eclipse de lună şi de soare, românii credeau că acestea sunt provocate de muşcăturile vârcolacilor care se urcau la cer. Pentru a-i speria pe vârcolaci, românii din Evul Mediu trăgeau clopotele şi făceau zgomot cu diverse obiecte.
Cărţile cu prevestiri, mai populare decât cele religioase
„În Bazinul Carpatic, temerile erau întreţinute de diverse prognoze astrologice, prezente în almanahuri şi calendare. Cărţile de prevestire erau preferate încă din Evul Mediu în toate clasele sociale româneşti, ele fiind reminiscenţe clare în creştinism a vechilor credinţe astrale. Cu toate că erau condamnate de biserică, asemenea lucrări continuau să apară chiar sub teascurile tipografiilor mitropolitane, alături de tipăriturile religioase”, explică istoricul Mihai Georgiţă în studiul „Fenomene cereşti insolite şi sensibilitate barocă în arealul carpatic”.
Una dintre cele mai deosebite astfel de publicaţii era Fulgerarnicul, care oferea interpretări despre soarta oamenilor şi zodiilor în funcţie de felul în care cădea fulgerul sau de momentul în care tuna. Cei care se ocupau cu „citirea” viitorului erau păgânii şi ereticii.
Aceste cărţi cu prevestiri erau preferate încă din Evul Mediu în toate clasele sociale româneşti şi aveau mare trecere, deşi erau puternic condamnate de biserică.
Cum erau descrise aceste fenomene? Cu siguranţă descrierea cronicarilor din Evul Mediu diferă de cea oferită de oamenii de ştiinţă de astăzi.
O cronică din 1709 descrie o ploaie de meteoriţi astfel: „la 10 ceasuri den zi, fiind vreme frumoasă, senin şi soare, în judeţul Buzăului, de ceia parte de apa Buzăului, au trăsnit atât de tare, cât oamenii şi dobitoacele au căzut la pământ şi au căzut şi câteva pietri de sus, care pietri le-au adus la curte, de s-au minunat toţi văzându-le. Pietri mari bucăţi şi negre ca zgura, care nu au căzut peste tot locul, ci numai în două locuri, şi puţine nu multe; ce va fi semnul acesta sigur înpătratul cerescu va şti, căruia a păzi cu mila sa norodul său”.
Domnitorii aveau astrologi personali
Şi domnitorii ascultau de astrologi, dovadă stând o cronică ce precizează că o ploaie de meteoriţi, cunoscută în popor ca „ploaia cu sânge”, l-a determinat pe Ştefan cel Mare în 1484 să sisteze imediat lucrările începute la cetatea din acest târg, considerând că este un semn al mâniei divine faţă de răutatea şi necredinţa oamenilor de acolo.
Voievodul Constantin Brâncoveanu avea la curtea sa un astrolog personal, care prelucra profeţiile italienilor.
Vă mai recomandăm:
Se încarcă comentariile...
