Medicii solicită tratarea pacienţilor asimptomatici la domiciliu. „Spitalizarea este o greşeală gravă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Facebook DSU
FOTO Facebook DSU

Medicii unui Spital Judeţean au făcut o petiţie în care solicită tratarea pacienţilor asimptomatici sau cu simptomatologie frustă în afara spitalelor.

Medicul Anca Moldovan de la Spitalul Judeţean Bistriţa a lansat o petiţie online în care solicită să nu mai fie spitalizate cazurile asimptomatice sau cazurile pacienţilor suspecţi de COVID-19. Petiţia a strâns deja peste 150 de semnături.

Anca Moldovan este medic pe Secţia ATI, iar în anul 2019 a ales să se întoarcă şi să profeseze în România, după mai bine de 10 ani în care a lucrat în sistemul medical din Franţa.

„Dragi colegi, suntem toţi victime potenţiale, la fel ca şi pacienţii noştri, în faţa acestui virus pentru care nu avem un tratament real, despre care nu ştim mare lucru în materie de combatere, de imunitate reziduală şi mai ales de urmări la distanţă.

Avem mulţi colegi de peste tot care sunt contaminaţi şi care nu se ştie cum vor încheia acest meci. Din punct de vedere medical consider că spitalizarea pacienţilor suspecţi sau pozitivi asimptomatici sau cu smptomatologie frustă este o greşeală gravă, pe care alte ţări mai evoluate din punct de vedere medical decât noi au regretat-o si încă o plătesc!

Vă propun să semnăm o petiţie prin care să cerem celor care dispun iresponsabil de vieţile noastre si ale pacienţilor să schimbe "ordinele" şi să lase pacienţii aceştia la domiciliu sau in izolare. Dacă sunteţi de acord cu mine, vă rog semnaţi”, scrie medicul Anca Moldovan.

Textul petiţiei

"Avem şanse egale în fata absurdului că doua frunze în fata toamnei"..

Corpul medical al SJU Bistriţă vă salută şi vă doreşte multa sănătate... pe care o doreşte atât pacienţilor, cât şi tuturor colegilor din sistemul medical şi care sănătate şi chiar viaţă este pusă în grav pericol de unele din deciziile luate peste capul profesioniştilor din sănătate (probabil din raţiuni populiste...), decizii care în ţări cu un sistem de sănătate mai evoluat decât cel românesc s-au dovedit a fi profund greşite.

Mă refer la decizia de a interna cu orice preţ cazurile cu simptomatologie frustă suspecte de Covid19 (sub ameninţarea incidenţei penale!!!!), pe care în momentul de faţă nu le putem testa şi care poate că nu se vor dovedi pozitive iniţial, dar în contact cu alti suspecţi se pot pozitiva ca urmare a contactelor din secţia unde au fost reţinuţi.

Astfel creşte numărul celor infectaţi, creşte probabilitatea că unii dintre pacienţi să dezvolte forme grave şi scade dramatic disponibilitatea paturilor de spital pentru cazurile care chiar au sau mai bine zis vor începe să aibă nevoie reala de îngrijire şi supraveghere medicala competenta.

Soluţia adoptată de celelalte ţări, după ce au realizat care sunt urmările internării nediscriminative a pacienţilor asimptomatici sau cu simptomatologie redusă, a fost ca aceştia să se autoizoleze la domiciliu sau în zone organizate de carantină, unde să se trateze conform indicaţiilor primite, revenind pentru internare doar în momentul în care simptomatologia devine severă, ţînând legătură telefonic cu medicii de familie.

Un ultim argument în favoarea acestei petiţii, îl reprezintă sfatul specialiştilor din domeniu care au afirmat că România se află abia la începutul crizei provocate de pandemia globală cauzată de COVID-19, iar vârful acesteia la noi în ţară este estimat a avea loc în perioada următoare de timp.

Deci ar trebui să ne economisim resursele şi forţele medicale pentru ceea ce urmează să se abată asupra sistemului medical românesc şi respectiv asupra SJUB, mai ales având în minte exemplele Italiei, Franţei şi, mai aproape, al Sucevei, al Devei.

Atâta vreme cât nu se pot face teste cu rezultat rapid pentru toţi pacienţii internaţi, jocul de-a contagiunea nu aduce decât neajunsuri, pericole pentru pacienţi şi corpul medical şi irosire de resurse şi forte!”

Pe aceeaşi temă:

Purtarea măştilor de protecţie, obligatorie în oraşul Beclean pe timpul stării de urgenţă

Cât l-a costat pe un bistriţean o cafea băută în celălalt capăt al oraşului: „Are şanse serioase să intre în Cartea Recordurilor“

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite