Mariana Moldovan este cofetarul de la bucătăria din parc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Are 36 de ani de muncă şi în tot acest timp a fost cofetar, patiser, iar de mai bine de un deceniu este bucătăreasă.

Mariana Moldovan vine dintr-o familie pasionată de gastronimie, însă culmea, ei nu i-a plăcut dintotdeauna să gătească. „Când eram copilă, până în adolescenţă nici nu am băgat în seamă bucătăria. Era mama sau bunica care făceau mâncare. După o vreme, am început să-mi bag nasul. De cele mai multe ori stricam preparatele, dar îmi şi ieşea... ca la orice început", povesteşte râzând femeia. După nenumărate încercări cu sau fără izbândă, Mariana şi-a dat seama că îi place. Nici nu a stat prea mult cu buletinul în buzunar că s-a dus la Mureş, la şcoală. După câţiva ani de studiu şi practică, a ieşit cofetar-bucătar. „De mică îmi doream să muncesc într-o cofetărie, vorba aceea cu ai grijă ce-ţi doreşti, că ţi poate împlini, mi s-a adeverit mai repede de cât mi-am putut imagina", spune Mariana.  

Şi-a făcut majoratul în cofetărie

Abia a ieşit de pe băncile şcolii că a  şi fost repartizată la un laborator de cofetărie, pe aceea vreme fiind situat pe centrul vechi. Aici a făcut prăjituri nu prea mult timp, pentru că s-a mutat la un alt laborator, al AP-ului, la Han. În acest loc, şi-a petrecut 18 ani din viaţă, ocupându-se în principal, cu prepararea produselor de cofetărie, realizarea decoraţiunilor pentru acestea, ambalarea şi pregătirea pentru comercializare a produselor, exploatarea echipamentelor pentru copt şi răcit, dar şi cu prepararea semipreparatelor şi a produselor de patiserie.

A lăsat dulciurile în favorare tigăii

În toţi aceşti ani, Mariana a făcut mii şi mii de dulciuri, produse de patiserie, prăjituri, aluaturi, mixturi, cozonaci şi creme, îngheţată, produse semifinite şi finite de cofetărie. Laboratorul s-a desfiinţat şi s-a axat pe cealalată specializare a ei: bucutăria. Mai bine de 2 a fost bucătăreasă la un cunoscut restaurant din Piaţa Petru Rareş, după care s-a mutat la un altul faimos situat pe vechiul centru, unde a învăţat  să facă şi mâncare mediteraniană. A fost îndrumată de un specialist german şi deşi nu i-a fost prea uşor să schimbe stilul, s-a acomodat repede.

De câţiva ani buni este la bucătăria unei foarte căutate crame din parcul oraşului. Aici, împreună cu celelalte colege de la bucătărie, a gătit numeroase feluri de mâncare, în special tradiţională, pentru oameni importanţi ai ţării, de la vedete de televiziune şi artişti până la miniştri. După ceva vreme şi-a dat seama că gastronomia este plăcerea ei. „Bucătăria mă fascinează mai mult, îmi place să gătesc, să aranjez preparatele în farfurii. Mereu învăţ, mă uit la TV, citesc reviste de specialitate, sunt la curent, pentru că îmi place să vin cu ceva nou", mai spune bucătăreasa.

PROFIL

Născută: 18.06.1956, Bistriţa

Studii: Şcoala Comercială Târgu-Mureş

Familie: căsătorită, 3 copii

Întrebare/Răspuns

Între cofetărie şi bucătărie, care vă place mai mult?

M.M.: Cred că bucătăria. 18 ani la dulciuri, nu sunt 18 zile. Era frumos şi acolo, dar cred că singurul motiv pentru care aleg bucătăria este faptul că nu mi-a plăcut să consum dulciuri niciodată.

Tradiţional sau mediteranian, ce preferă bistriţenii?

M.M.: Cu siguranţă tradiţional. Chiar dacă bucătăria mediteraniană este mai lejeră pentru organism, bistriţenii sunt ahtiaţi după ce-i autentic. O „zamă" ori sarmale sunt binevenite oricând. Sunt de-ale noastre. Dacă noi renunţăm la ele pentru alte feluri pretenţioase, atunci ne-am pierde cu totul

Ce-i place

Mariana se relaxează uitându-se la filme, îi place să citească reviste şi ziare şi când prinde un pic de timp, să se odihnească.  În general, îi plac oamenii, chiar dacă au defecte, pentru că spune ea, nimeni nu trebuie judecat.

Ce nu-i place

Urăşte cearta, ţipetele şi neînţelegerea. Nu-i plac oamenii prefăcuţi.

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite