Ion Barbu şi cocaina, cea mai mare patimă a sa. Scriitorul îşi stimula geniul şi îşi omora zilele cu droguri: „Mă luptam în camera mea cu chinurile eterului”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ion Barbu FOTO: carucubere.ro
Ion Barbu FOTO: carucubere.ro

Nu mai este un secret faptul că mulţi scriitori români au folosit drogurile ca stimulent în creaţie. Macedonski a luat haşiş, Eminescu a fost tratat cu morfină, Mircea Eliade a folosit opium şi cannabis. O relaţie specială cu narcoticele a avut şi Ion Barbu, care au ajuns aproape să-i distrugă viaţa, stimulându-i la maxim însă şi creativitatea.

Cel care a adunat toate dovezile despre consumul de droguri al scriitorilor români într-un singur volum este antropologul şi istoricul religiilor Andrei Oişteanu, care a studiat fenomenul drogurilor în România, de la cele folosite în practicile magice şi tradiţionale, până la cele folosite de locuitorii oraşelor.

Potrivit antropologului, printre consumatorii de narcotice se numărau şi oameni de cultură, scriitori şi artişti. Macedonski a abuzat de haşiş, Eminescu a fost tratat cu morfină, iar Mircea Eliade a apelat la opium şi cannabis.

Unul dintre scriitorii care aproape a fost distrus de consumul de droguri este Ion Barbu. Dovezi ale consumului de droguri stau atât în operele sale, cât şi în corespondenţa acestuia. În 1947 îi scria tinerei poete Nina Cassian: „Voi putea distruge legenda că am fost ori sunt modernist? E o eroare care s-a acreditat din vina îndoitei mele specialităţi: toxicomania şi matematica, pe care n-am ştiut să le ţin bine, să nu se prelingă în scrisul meu”. Scriitorul şi matematicianul consuma cocaină, dar şi eter.

Ion Barbu recunoaşte şi nu doar o dată faptul că narcomania nu i-a marcat doar existenţa, ci şi creaţia. În poemele lui Barbu de după 1920 pot fi identificate numeroase trimiteri, mai mult sau mai puţin evidente, la stupefiante: „goana unor năluci opiacee”, „prin sure şi înalte pustiuri eter”, sângele, ca laptele, morfina l-a tăiat”.

Mai mult, antropologul Andrei Oişteanu este de părere că poezia „Înfăţişare” scrisă de Barbu în 1924  descria „călătoria” adusă de o priză serioasă de cocaină. Martore stau expresii precum „pudrează râul tragic în oglindă”, „praful de zăpadă” sau „dinţii înverziţi de duh de somn”.

Germania anilor `20, tărâmul exceselor

Excesele făcute de Ion Barbu îşi aveau începuturile în Germania anilor `20. Acolo Ion Barbu ar fi prins gustul exceselor narcotice, dar şi erotice, alături de Tudor Vianu, după rememorează istoricul literar Geo Şerban: „M-am mulţumit să ascult în mai multe reprize, relatări depănate de Tudor Vianu, despre tinereţea lor studioasă petrecută în Germania, cu un Ion Barbu prins învălmăşagul petrecerilor studenţeşti frenetice, neobosit cuceritor şi voluptuos al eternului farmec feminin, în ipostazele cel mai puţin convenţionale”.

Se pare că în plină perioadă de intoxicare cu stupefiantele preferate, cocaina şi eterul, Ion Barbu a scris Riga Crypto şi Lapona Enigel în Germania. Despre acea noapte, Ion Barbu îi povesteşte prietenului său Leo Delfross într-o scrisoare „Mă luptam în camera mea cu chinurile eterului”.

Riga Crypto şi Lapona Enigel a fost scrisă în 1923 la doar câteva luni după ce a  fost părăsit de iubita lui Helga, o pictoriţă norvegiană, pe care o cunoscuse la expoziţia ei din Munchen. Ea a fost marea dragoste a poetului, lucru recunoscut şi de soţia sa Gerda Babilian, cu care s-a căsătorit la scurt timp de la despărţirea de pictoriţă.

Drogurile, înlocuite cu cofeină

În timp, poetul a reuşit să înlocuiască drogurile cu cafeaua, care s-a transformat într-un stimulent folosit până la exces. Poetul îşi stimula sistemul nervos cu multe cafele foarte tari, până la intoxicare. Acesta a ajuns să nu mai poată să doarmă fără ajutorul somniferelor. Poetul consuma şi câte 4 cafele foarte tari zilnic.

Ion Barbu îşi consuma cafelele începând de dimineaţă, pe stomacul gol, la cafeneaua Capşa. Acolo şi muncea la cursurile de matematică şi poezii. Şerban Cioculescu îi descrie activitatea: „Omul scria necontenit, ca un apucat, nu fără a duce din când în când ceaşca la gură, sorbind din licoarea neagră cu virtuţi inspiratoare”.

Una dintre urmările colaterale ale instaurării dictaturii proletariatului a fost diluarea cafelei, lucru care l-a înfuriat peste măsură pe Barbu. În 1951 acesta a făcut o adevărată criză de nervi în cafeneaua sa preferată. Mărturie stă un text savuros şi ironic lăsat în cutia cu reclamaţii:

 „Nu vin la cafea nici să fac afaceri, nici să stau de vorbă. Vin să-mi fac munca mea de matematician care are din păcate nevoie de excitantul cafelei. Mă costă bani şi sănătate, dar nevoia este imperioasă. Filtrul care mi se serveşte uneori e o contrafacere. Desigur, apa dulceagă şi neagră, ce se aduce sub acest nume, nu face 200 de lei! Declar că această neregulă aplicată mie, pentru care cafeneaua e un fel de cabinet de lucru, înseamnă pur şi simplu sabotagiu. Lucrez în cadrul planului cincinal la un tratat de matematice (şi în calitate de scriitor, la o traducere din Shakespeare). Fac vinovaţi pe funcţionarii puţin scrupuloşi, care falsifică filtrul, de întârzierea muncii mele.

Poetul s-a stins în 11 august 1961, la vârsta de 66 de ani, în urma unei come hepatice, care nu este exclus să fi avut legătură cu abuzul de substanţe narcotice din tinereţe.

Informaţii preluate din „Narcotice în cultura română”, de Andrei Oişteanu


Vă mai recomandăm:

VIDEO Ce droguri au luat scriitorii români: Eliade a folosit opium şi canabis, Eminescu a fost tratat cu morfină, poetul Ion Barbu lua eter şi cocaină

Cum l-a transformat Fanny pe realistul Liviu Rebreanu într-un romantic incurabil. Scriitorul i-a dedicat o minunată declaraţie de dragoste


 

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite