Icoana Maicii Domnului de la mănăstirea Nicula, în procesiune la spitalele şi bisericile din Bistriţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanţii Arhiepiscopiei Clujului spun că icoana este scoasă în procesiune pentru a oferi o „mângâiere sufletească bolnavilor care suferă de pe urma noului coronavirus”.

„Pentru a oferi o mângâiere sufletească bolnavilor, care suferă în spitale sau la casele lor de pe urma noului coronavirus, dar şi pentru a-i întări pe medici şi pe cei care muncesc în spitale pentru uşurarea suferinţelor fraţilor noştri, Arhiepiscopia Clujului va scoate în procesiune Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Nicula, în ziua de vineri, 24 aprilie 2020, la sărbătoarea Izvorului Tămăduirii”, spun reprezentanţii Arhiepiscopiei.

Icoana va fi purtată în procesiune, într-o maşină, în spaţiul deschis din spate, în municipiile Cluj-Napoca, în intervalul orar 10:00-12:00, şi Bistriţa, în intervalul orar 15:00-17:00, mergând fără oprire în zona spitalelor şi a principalelor biserici.

În municipiul Bistriţa, icoana va fi purtată pe următorul traseu: Str. Independenţei (intrarea în Municipiul Bistriţa) – Str. Al. Odobescu (Biserica Sfinţii Trei Ierarhi) – Str. Alba-Iulia (Spitalul de Boli Infecţioase)- Str. Gării – Str. Andrei Mureşanu – Str. Năsăudului (Spitalul Judeţean) – Str. Calea Moldovei (până la drumul Năsăudului) şi înapoi spre Str. G-ral Grigore Bălan – Str. Piaţa Unirii (Biserica Coroana) – Str.Dornei – Str. Gării – Str. Bld. Republicii – Str. Piaţa Unirii (Protopopiat).

„Credincioşii, medicii, personalul medical, precum şi pacienţii sunt rugaţi să respecte cu stricteţe măsurile de siguranţă sanitară şi de distanţare, să nu iasă din case sau spitale, ci să urmărească întreaga procesiune de la ferestre, rugându-se Maicii Domnului.

Prin acest gest, Arhiepiscopia Clujului vrea să-i asigure pe toţi de întreaga solidaritate sufletească, de rugăciunile ierarhilor şi ale preoţilor pentru tot sufletul creştinesc cel necăjit şi întristat şi mai ales de binefăcătoarea mijlocire a Sfintei Fecioare, prin icoana sa făcătoare de minuni, care aduce mângâiere în credinţă şi întărire în nădejde”, mai spun preoţii de la Arhiepiscopia Clujului.

Procesiuni religioase cu icoane sau sfinte moaşte au avut loc şi în alte judeţe ale ţării, chiar şi în municipiul Bucureşti.

Pe aceeaşi temă:

Bătrână urcată în maşina de poliţie. Femeia avea asupra ei o declaraţie pe proprie răspundere

Poliţist infectat cu coronavirus. Patru colegi au intrat în autoizolare


 

Bistriţa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite