FOTO VIDEO Povestea Sângeorz Băi: „meşterii în farmece” îşi blestemau pământul pentru a nu-l mai dori nimeni, iar zânele îi răpeau pe ciobani

FOTO VIDEO Povestea Sângeorz Băi: „meşterii în farmece” îşi blestemau pământul pentru a nu-l mai dori nimeni, iar zânele îi răpeau pe ciobani

Colinele care înconjoară staţiunea dau naştere la nişte peisaje pitoreşti de toată frumuseţea FOTO Bianca Sara

Preferată de nume mari precum Nicolae Iorga, Ion Luca Caragiale sau Ioan Slavici, staţiunea Sângeorz Băi, noua provocare a Campaniei „125 de locuri pentru care iubim România. Jurnal de vacanţă”, este vizitată şi preferată de cei care îşi caută sănătatea în locuri pitoreşti, unde căsuţele ţărăneşti răsfirate pe dealuri aduc aminte de satul bunicilor.

Ştiri pe aceeaşi temă


Deşi la prima vedere ai spune că Sângeorz Băi nu îşi merită statutul de oraş şi nici chiar de staţiune balneo-climaterică, tocmai casele ţărăneşti, drumurile de pământ, pădurile care se înalţă semeţe sau turmele de mioare care nu se sfiesc să parcurgă străzile din oraş îi atrag pe cei care vor să se trateze nu într-un complex modern, ci în mijlocul naturii.

Staţiunea-oraş este situată la nu mai mult de 40 de minute de municipiul Bistriţa. De reţinut, pentru şoferi: printre dezavanatajele întregii zone se numără şi drumul, DN 17D, care nu a mai fost reabilitat de ani buni, iar acest lucru se simte.
 
Localitatea este atestată documentar încă din anul 1241, însă abia în 1770 Sângeorz Băi figurează pe harta Imperiului Austro-Ungar ca o locaţie unde apele minerale fac minuni. Proprietăţile lor curative au atras turiştii încă din 1800, în anul 1839 autorităţile din Sângeorz Băi raportând primii turişti 500 la număr, care se cazau la localnici. 40 de ani mai târziu numărul turiştilor se dublează, ajungând la 1.000.

Încă din 1860, apele de aici puteau fi folosite pentru consum, dar şi pentru scăldat, apa fiind încălzită cu ajutorul pietrelor încinse sau cu bucăţi de fier înroşit aruncate în căzile cu apă minerală. Comuna Sângeorz apelează chiar la un împrumut de la Fondul Grăniceresc din Năsăud, în valoare de 4.000 de florini, pentru achiziţionarea unui cazan cu aburi.

În 1880, societatea pe acţiuni „Hebe” ia în arendă apele minerale din zonă, pe o perioadă de 30 de ani. Atunci existau doar 5 izvoare, cu debit însemnat, care ducea la exportul a 30.000 de litri de apă îmbuteliată pe an. La începutul anilor 1900, Sângeorz Băi devine una dintre cele mai căutate oaze de linişte şi sănătate din Ardeal. Micuţa staţiune şi-a căpătat faima în special în perioada interbelică, responsabile fiind evident apele minerale din zonă.

Apele minerale şi liniştea din mijlocul naturii i-au atras în inima Ardealului şi pe Alexandru Odobescu, Ion Luca Caragiale, George Coşbuc, Ioan Slavici sau Nicolae Iorga. Proprietăţile apelor minerale de la Sângeorz Băi au atras şi atenţia specialiştilor, care vin în micul oraş-staţiune pentru a studia şi ţine conferinţe pe tema apelor minerale.

În perioada interbelică sezonul de „băi” începea în 15 iunie şi ajungea la final în data de 15 septembrie. Tratamentul turiştilor era presărat cu momente artistice, teatru, concerte, fiind aduşi lăutari din Bistriţa sau chiar Cluj pentru a întreţine atmosfera.



Între 1945 şi 1950, staţiunea balneo-climaterică a intrat în proprietatea statului, fiind administrată de Ministerul Sănătăţii, care a naţionalizat toate vilele de pe teritoriul său, transformând-o în staţiune de odihnă pentru „proletarii” ţării. Tot în acea perioadă, pentru a face faţă afluxului de turişti, au fost modernizate şi amenajate izvoarele de pe teritoriul staţiunii.

Staţiunea se conturează doar cu Hotelul Hebe, simbolul oraşului Sângeorz-Băi şi cu câteva vile. Cei care au dat numele hotelului şi apelor minerale au fost membrii societăţii băncii „Aurora”, după zeiţa tinereţii veşnice, Hebe, fiica lui Zeus, paharnica zeilor din Olimp. Numele avea rolul de a sugera calităţile apelor minerale: de vindecare şi revitalizare.  O legendă pune numele „pe seama” ospitalităţii locuitorilor, care îndemnau drumeţii însetaţi sau bolnavi „hai be!”, prin unirea celor două cuvinte rezultând „Hebe”.

Staţiunea a primit titlul de oraş în anul 1960, în anii care au urmat, aceasta îmbogăţindu-se cu încă un hotel „Someş”. La acea vreme, Hotelul Hebe, care primeşte turişti şi la 50 de ani de atunci, avea cea mai mare capacitate de cazare din România: 900 de locuri.

Printre afecţiunile care pot fi tratate în Sângeorz Băi se numără bolile tubului digestiv, ale glandelor anexe ale tubului digestiv, precum şi boli de nutriţie şi metabolism sau boli asociate.

 



De la moşiile blestemate ale celor trei fraţi, la apariţia zânelor

Localitatea Sângeorz-Băi nu a fost ocolită nici de legende şi poveşti, spuse cu nesăţ de ciobani şi purtate din vorbă în vorbă până în zilele noastre. Potrivit unei legende, primii locuitori ai localităţii au fost trei fraţi: Artenie, Samoilă şi Zaharie Malin, care au venit din alt sat şi s-au stabilit pe colinele Sângeorzului. 

Aceştia s-au stabilit în locul numit „Lunca lui Malin”, unde şi-au construit o căsuţă din piatră. Cei trei erau singuri, necăsătoriţi şi învăluiţi în mister. Aceştia erau bănuiţi că erau „meşteri în farmece” şi că aveau legături cu diavolii.

Toţi trei erau vânători, cel mai pasionat dintre ei fiind Samoilă, despre care se spune că nimerea orice ţintă fără să ochească. Cei trei au început să-şi mărească moşia, cumpărând terenuri multe în zonă. Legenda spune că după ce cumpărau pământurile, cei trei le blestemau, pentru a-i ţine departe pe curioşi. După ce au decedat, moşia, care a fost dezlegată de blesteme, ar fi revenit saşilor.

De „lunca lui Malin” istoricii leagă şi existenţa unei mănăstiri, care ar fi ridicată în 1633, iar după 100 de ani ar fi fost legată cu lanţuri şi trasă pe zăpadă cu ajutorul câtorva perechi de boi şi reclădită pe moina lui Malin.

FOTO: Voicu Costel

Unii ciobani vorbesc şi de existenţa unor zâne în zonă. În urmă cu zeci de ani, un cioban povestea că într-o noapte de iulie a fost răpit de o zână şi dus până pe Muntele Pietrosul, unde a fost eliberat după patru zile. Un alt cioban spune că a surprins-o în baraca sa de la munte pe „Fata Pădurii”, pe care ar fi eliberat-o abia după ce aceasta i-ar fi dat în schimb leacul pentru o boală care-i decima turma de mioare.

Chiar dacă aceste legende dau un farmec aparte zonei, cârcotaşii spun că acestea ar fi izvorât din consumul necumpătat al ţuicii, fără de care ciobanii nu prea plecau la munte, cu oile.

Arta contemporană şi jazz-ul dau viaţă oraşului-staţiune

Deşi autorităţile locale dau din umeri când vine vorba de reamenajări şi modernizări, chiar şi când vine vorba despre cele 9 izvoare cu ape minerale, care încă mai menţin staţiunea pe harta turismului de sănătate, alte evenimente şi atracţii o readuc în atenţia românilor.

De doi ani, un festival de jazz atrage iubitori ai genului din toată ţara în centrul localităţii Sângeorz Băi. Evenimentul a reunit anul acesta, la cea de-a doua ediţie, artişti din cinci ţări, concertele fiind presărate cu workshop-uri, prezentarea publicaţiilor din zona jazz-ului, precum şi proiecţii de filme.

Un punct de atracţie al oraşului Sângeorz Băi este şi Muzeul de Artă Comparată, care pe lângă expoziţiile considerate adevărate spectacole, dispune şi de un întreg sistem de documentare şi cercetare, bibliotecă sau ateliere de restaurare şi spaţii pitoreşti de cazare pentru artişti. Acesta este rezultatului eforturilor care se întind pe 20 ani, ale unuia dintre artiştii locului, Maxim Dumitraş, un sculptor pasionat de tradiţie şi vizual.

Sculptorul Maxim Dumitraş îi aşteaptă pe creatori într-o căsuţă mică pitorească, de la marginea pădurii (FOTO: Maxim Dumitraş)

După `90, Maxim Dumitraş a reuşit să pună Sângeorz Băi pe harta artei, adunând în fiecare vară artişti plastici din ţară şi, mai apoi, din străinătate, care să cunoască şi să simtă frumuseţea acestor meleaguri. S-au regăsit în mijlocul naturii, în Sângeorz Băi pictori, sculptori, graficieni sau ceramişti.

Fiind vorba, totuşi, despre o staţiune, la Sângeorz Băi nu ducem lipsă de locuri de cazare. Puteţi opta pentru pensiuni sau chiar pentru cel mai cunoscut hotel din zonă ”Hebe”, care are şi secţii de tratament, mai exact de hidroterapie, termoterapie sau electroterapie.

O cameră cu două paturi costă 80 de lei pe noapte, în timp ce una cu un singur pat 64 de lei. Pentru trei mese plătiţi zilnic 50 de lei, restaurantul punând la dispoziţie şi preparate dietetice. Cu bază de tratament îi aşteaptă pe turişti şi Hotelul Someşul, care are preţurile la cazare niţel mai mari.

Vă mai recomandăm:

Moştenirea grofului Bethlen şi viile împărăteşti de la Lechinţa

FOTO VIDEO În drumeţie pe tărâmul minelor de mult uitate care i-au îmbogăţit pe nobilii din Transilvania. Legenda Stâncii Dracului din Rodna

 



 







 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: