FOTO Piese LEGO de colecţie precum o dubiţă din 1980 sau un vapor din 1985 au atras ca un magnet mii de bistriţeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste un milion de piese LEGO minuscule au fost îmbinate cu măiestrie de către pasionaţi pentru a forma un oraş, dar şi maşinăriile întâlnite doar în filme SF. Piesele de rezistenţă ale expoziţiei LEGO de la Bistriţa au fost însă o dubiţă din anul 1980 şi un vapor din 1985.


Mii de copii au trecut weekend-ul acesta pragul primei expoziţii a fanilor LEGO din Bistriţa. Expoziţia pusă la cale de Asociaţia Brickenburg s-a desfăşurat în două încăperi ale Complexului Muzeal Bistriţa-Năsăud şi a reunit peste un milion de piese LEGO.

În prima încăpere a fost amenajat, pe o suprafaţă de 3-4 metri pătraţi,  un orăşel cu mijloc de transport, clădire de birouri, şantier, un centru istoric cu un festival medieval, restaurante şi chiar un pod sau un parc de distracţii. Cei mai entuziasmaţi dintre cei mai mici vizitatori au dorit să sară peste procedeele complicate de îmbinare şi să cumpere cu totul construcţiile.

Printre piesele de rezistenţă s-au numărat o dubiţă din 1980 şi un vapor din 1985, peste care timpul parcă nu ar fi trecut.

A doua încăpere a fost şi mai spectaculoasă, reunind maşinării desprinse parcă din filme precum „Războiul Stelelor”. Potrivit organizatorilor sistemele electrice prezentate funcţionează precum cele din realitate, deşi aduc mai degrabă cu nişte jucării.

Tot în a doua încăpere a fost amenajat un atelier pentru cei mici unde au putut să-şi exerseze abilităţile de „constructori” cu piesele puse la dispoziţie de către organizatori.

Instalarea orăşelului şi a maşinăriilor a durat doar câteva ore, în condiţiile în care colecţiile existau deja şi nu au necesitat îmbinarea piesă cu piesă. În condiţiile în care trebuia făcut tot de la zero, asamblarea orăşelului dura cu siguranţă cel puţin câteva zile, asta dacă se ocupau de acest proces pasionaţi mai experimentaţi. Adunarea acestor colecţii, care aparţin membrilor asociaţiei a durat ani de zile, piesele păstrându-şi şi chiar mărindu-şi valoarea de-a lungul timpului.

image
image
Complexitatea construcţiilor şi instalaţiilor depăşeşte cu mult joaca. Presupune şi ştiinţă şi intuiţie şi imaginaţie şi dragoste pentru amănunt, precizează organizatorii.
image

Potrivit pasionaţilor, LEGO nu reprezintă un hobby costisitor, cele mai scumpe seturi putând să ajungă la maxim  250 de euro. Acestea conţin însă piese de culori mai speciale şi care se combină în tehnici mai dificile. Întrebaţi dacă LEGO poate să concureze cu computerul, organizatorii susţin:

Poate să concureze, mai ales că LEGO este în lumea reală. E diferit de un joc de calculator. E implicat tot ansamblul de calităţi umane. Se adresează lucrurilor profunde din om. Copiii pot să descopere lumea reală prin joc, pot să îşi dea seama de culori şi de ce  nu chiar de probleme de urbanism. În plus, construind împreună învaţă să comunice, să-şi rezolve problemele împreună, să împartă.


Asociaţia organizatoare are un cerc de LEGO şi la Bistriţa, care în prezent numără doar 10 membri, cel mai mic având 6 ani. Miile de vizitatori ai expoziţiei i-au determinat pe organizatori să asigure că de acum, anual, de Florii, la Bistriţa va avea loc un eveniment care să preamărească LEGO.
 

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite