Focar la Spitalul Judeţean Bistriţa. Opt angajaţi diagnosticaţi cu COVID-19

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Profimedia
FOTO Profimedia

Opt angajaţi ai Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa - 7 angajaţi ai Blocului Alimentar şi o îngrijitoare de curăţenie din Ambulatoriul integrat (Policlinica Bistriţa) - au fost testaţi pozitiv pentru Covid-19.

”Ca urmare a depistării unei asistente de dietetică infectate cu coronavirusul SARS-CoV-2, al cărei soţ, întors din Germania, a fost pozitiv Covid-19, Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa a testat întreg personalul Blocului Alimentar, respectiv 34 de angajaţi, plus directorul administrativ în subordinea căruia funcţionează acest departament, şi un angajat al Serviciului Aprovizionare, care răspunde de bucătărie. Aşadar, din toate cele 36 de persoane testate, 7 au fost depistate pozitive, una incertă şi restul negative. Focarul Covid-19 depistat este în cazul echipei care a fost de serviciu în săptămâna 21-27 septembrie”, anunţă Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa.

Având în vedere că la Blocul Alimentar programul de lucru se desfăşoară pe echipe cu rotaţii săptămânale, instituţia îşi continuă activitatea cu echipa din această săptămână (testată negativ).

În această situaţie, s-au luat următoarele măsuri: în Blocul Alimentar a fost făcută dezinfecţie completă, lucrul continuă cu angajaţii testaţi negativ, echipaţi cu măşti de protecţie FFP2, iar peste 6 zile va fi retestat întregul personal depistat negativ.

În cazul îngrijitoarei de curăţenie din Ambulatoriu, aceasta a fost depistată pozitiv în urma testării la întoarcerea din concediul de odihnă.

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite