După 5 zile la temperaturi extreme, cu puţine ore de somn, bistriţeanul Tibi Uşeriu încă domina cursa de la Polul Nord

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Veşti bune de la organizatorii uneia dintre cele mai solicitante curse din lume, „6633 Ultra”. Potrivit acestora, bistriţeanul Tibi Uşeriu conduce în continuare cursa de la Polul Nord. Dacă până ieri acesta era urmat de alţi doi români care participă la cursă, se pare că locul II este adjudecat de un sportiv din Singapore.

Bistriţeanul Tibi Uşeriu continuă să domine cursa de la Cercul Polar, care a început în urmă cu 5 zile. Acesta a parcurs deja peste 370 de kilometri, menţinându-se încă de la început pe prima poziţie. Distanţa totală pe care se întinde cursa ajunge la 566 de kilometri. 

Dacă Tibi a reuşit să se menţină în top, ceilalţi doi români care participă la competiţie au căzut pe pozţia a treia, fiind întrecuţi de un sportiv din Singapore, care a mai participat la această cursă. La ultimul update al organizatorilor, Vlad şi Andrei erau în spatele lui PJ (sportivul din Singapore) cu 10 kilometri.

Potrivit colegilor de la asociaţia Tăşuleasa Social, care au reuşit să ia legătura cu Tibi, acesta a înfruntat temperaturi sub -60 de grade: 

„La plecarea din CP5, Tibi vă transmite la toţi salutări, este conştient că sunteţi cu gândul la ei şi este foarte determinat să termine această cursă. Pentru scurt timp, la ieşirea din PC5 s-a întâlnit cu al doilea concurent, Toh Poh Joo din Singapore. Au mai rămas 120 de mile, Tibi pare bine şi motivat şi acum ştie ce înseamnă şi -62 de grade! Cel mai bun prieten pe care-l are este sacul de dormit”. 

Înainte să plece în cursa vieţii sale, Tibi a şi precizat că mizează pe o strategie care implică ore puţine de somn. Se pare că această strategie l-a ajutat să se menţină în fruntea celorlalţi participanţi.

„În frunte este în continuare Tiberiu, care a fost neobosit în progres încă de la început. Ţinând cont de un plan bine pus la punct, Tiberiu se odihneşte foarte puţin la punctele de control şi face pauze scurte de-a lungul traseului, iar această strategie pare să funcţioneze”, precizau în ultimul update, organizatorii competiţiei. 

La „6633 Ultra“, considerată una dintre cele mai extreme competiţii din lume, participă, în premieră mondială, trei români. România este prima ţară din istoria acestei competiţii care participă cu trei sportivi: Tibi Uşeriu, Vlad Tănase şi Andrei Roşu. 

În total, la competiţia de anul acesta participă doar 12 persoane din întreaga lume: alături de cei trei români mai participă doi englezi, un scoţian, un francez, un australian, doi americani, un alergător din Zimbabwe şi unul din Singapore. 

Din 2007 încoace, doar 19 oameni din câteva sute de concurenţi au reuşit să ducă la bun sfârşit Ultramaratonul de 563 de kilometri de la Cercul Polar. Distanţa mare, temperaturile extreme, vântul care poate să ajungă la 200 de kilometri/oră, suprafaţa dificilă de alergare, precum şi greutatea echipamentului şi oboseala fac ca această cursă să fie una dintre cele mai dure de pe mapamond.

Vă mai recomandăm:

Una dintre cele mai solicitante curse din lume, dominată de trei români. Bistriţeanul Tibi Uşeriu ameninţă recordul mondial

Cum se pregăteşte un bistriţean pentru una dintre cele mai dure competiţii de la Polul Nord: alergat la bustul gol, dormit afară şi băi în apă rece ca gheaţa

Bistriţa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite