Doi pădurari din Bistriţa-Năsăud au fost reţinuţi după ce au „mimat” o exploatare forestieră pentru a ascunde furtul de lemn

Doi pădurari din Bistriţa-Năsăud au fost reţinuţi după ce au „mimat” o exploatare forestieră pentru a ascunde furtul de lemn

Cei doi pădurari au „mimat” o exploatare forestieră, cauzând un prejudiciu de 100.000 de lei FOTO: Poliţia Română

Doi pădurari din Bistriţa-Năsăud au fost reţinuţi pentru 24 de ore, după ce ar fi întocmit documente false pentru o exploatare forestieră care nu a avut loc. Cei doi au şi închis ochii atunci se fura lemn chiar de sub nasul lor. La unul dintre pădurari au fost găsite şi 57 de cartuşe pentru o armă letală, deţinute ilegal.

Ştiri pe aceeaşi temă

Doi pădurari din comuna bistriţeană Parva, de 48 şi 52 de ani, au fost reţinuţi pentru 24 de ore, fiind acuzaţi de abuz în serviciu, fals intelectual şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. 
 
Potrivit poliţiştilor, în anul 2014, cei doi ar fi întocmit documente aferente unei exploatări forestiere, care nu a avut loc niciodată. Prejudiciul cauzat de cei doi ajunge la 100.000 de lei. 
 
De asemenea, la unul dintre funcţionarii silvici au fost găsite 57 de cartuşe, de diferite calibre, pentru armă letală. 
 
„Totodată, cei în cauză ar fi omis să constate comiterea unor infracţiuni silvice, care intrau în atribuţiile lor de serviciu. Bărbaţii urmează a fi prezentaţi instanţei, cu propunere de arestare preventivă”, precizează poliţia bistriţeană, într-un comunicat de presă.
 
Poliţiştii au efectuat 26 de percheziţii, vizate fiind şi persoane bănuite de contrabandă, deţinere şi producere de alcool în afara unui antrepozit fiscal autorizat, nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, braconaj şi evaziune fiscală. 
 
În urma percheziţiilor efectuate, poliţiştii au ridicat 12.500 de lei, 5 arme de vânătoare, 107 cartuşe letale, 3 lunete şi accesorii pentru arme de foc, 200 de ţigarete de contrabandă, 1190 de litri de alcool, o instalaţie de producere a alcoolului, două ciocane de marcat şi înscrisuri. 
 

Vă mai recomandăm:

 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările