Dezmăţul nobilimii ardelene: cum se distrau adolescenţii din familiile influente acum 200-300 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Presărată cu beţii, bătăi şi prostituate, cam aşa arăta perioada liceului şi a studenţiei adolescenţilor din familiile influente de acum 200-300 de ani. Asta în ciuda regulilor foarte stricte ale universităţilor şi liceelor, care se poziţionau mai ales împotriva beţiilor şi a prostituatelor.

Grija pentru educaţia odraslelor era o preocupare constantă şi în familiile de nobili şi acum 200-300 de ani. După liceu, adolescenţii din familiile influente ale Transilvaniei ajungeau să studieze în marile oraşe europene, precum Viena sau Londra, unde profitau din plin de viaţa de student. 

Acest lucru este scos în evidenţă şi de Szilard Csorba în „Jocurile copilăriei şi adolescenţei la nobilimea din Transilvania”, unde ia la puricat jurnalele şi memoriile maghiarilor influenţi din Ardeal. 

Dacă în şcoala primară distracţia consta în jocuri, pamflete, cântece deochiate şi glume proaste, la liceu şi facultate, nobilii încep să prindă gustul beţiilor, dar şi al prostituatelor. 

Nu au lipsit nici excepţiile, unii nobili maghiari începând să consume băuturi alcoolice încă din şcoala generală. Czegei Vas Gyorgy notează în jurnalul său că pe când era într-un gimnaziu din Cluj, în timp ce petrecea cu prietenii acasă la el, s-au gândit să facă un concurs cu săbiile, dar beţi fiind joaca s-a terminat cu o rană adâncă pe braţul unuia dintre petrecăreţi. 

„Condiţiile de trai mai grele şi zilele studentului acelei epoci fiind mai sumbre decât cele de astăzi a făcut ca bucuria de viaţă să izbucnească cu o mare forţă din aceşti tineri, buna dispoziţie transformându-se în adevărate „orgii”. În regulamentele universităţilor regăsim toate aceste distracţii însă în forma lor de interzicere, deoarece clerul considera că este imoral ca studentul să umble prin cârciumi, să viziteze bordelurile, să cânte şi să petreacă în timpul odihnelor”, notează Szilard Csorba. 

Bethlen Miklos îşi aminteşte, în memoriile sale, cum îşi petrecea perioada studenţiei în Olanda: în cârciumă, lângă un pahar de vin şi o pâine albă franţuzească. Acesta notează chiar o întâlnire cu colegii din Transilvania dintr-un...bordel londonez. 

Nobilii îşi lăsau gaj cărţile în cârciumi 

Universităţile au încercat să combată acest fenomen interzicându-l însă fără prea mare rezultat. Studenţii au fost clienţi fideli ai cramelor, ajungând să îşi cheltuie toţi banii aici. Unii au fost nevoiţi chiar să-şi lase obiectele de valoare, precum cărţile, drept gaj la cârciumi. 

Probleme cauzate de aceste petreceri şi bătăile care au urmat acestor beţii au fost dese, documentele universităţilor păstrând multe însemne de acest gen. În vacanţe petrecerea continua, de regulă la conacele nobililor. De pe mesele îmbelşugate nu lipseau nici de această dată licori precum vinul, „completat” de minune cu muzică. 

Vă mai recomandăm:

„Câinii Domnului”, călugării cu „cagule” care au pus bazele Inchiziţiei. Ce a ascuns una dintre cele mai vechi mănăstiri dominicane din Transilvania

Curiozităţi din lumea romană: de ce puneau soldaţii pânze de păianjen pe răni şi de ce făceau focuri în subteran

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite