Cusutul, ultimul obicei păstrat al săsoaicelor din Bistriţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Săsoaicele bistriţence duc mai departe unul dintre ultimele meşteşuguri rămase din cultura saşilor, cusutul. Puţinele săsoaice care au mai rămas în Bistriţa, dar şi românce pasionate de arta  s-au adunat într-un Cerc de lucru de mână al Forumului Democrat German din Bistriţa.

În jur de 20 femei, cu vârste peste 50 de ani se adună în fiecare miercuri la casa parohială a Bisericii Evanghelice din Bistriţa şi cos sau tricotează obiecte de artizanat. În acest fel, membrele Cercului de lucru de mână al Forului Democrat German din România păstrează unul dintre cele mai vechi obiceiuri ale culturii lor. „Când eram noi tinere coseam încă de mici, învăţam până şi la şcoală să tricotăm sau să coasem, aveam ore la lucru de mână la şcoală", povesteşte Elsa Molnar de 83 de ani. Bătrâna săsoaică spune că acum nu mai vede să coasă, dar tricotează fără probleme, iar cu ocazia târgului săsesc de Paşte de anul acesta, organizat sâmbătă pe Pietonalul din Bistriţa a expus mai multe produse tricotate de ea.

Se inspiră din cărţi vechi de sute de ani

Modelele pe care le realizează femeile din cadrul Cercului de lucru de mână sunt vechi de sute de ani, la fel ca şi tehnica pe care ele o folosesc. „Ne luăm modelele dintr-o carte veche de câteva sute de ani, acolo există, de exemplu zeci de feluri de a face litere", explică Domniţa Radulovici,. „Saşii au o tehnică diferită de a coase, de aici am învăţat să cos după imagini şi am avut ocazia să studiez cărţile pe care le au ele cu modele. Pe lângă albumul în care spuneam că apar modele de litere am studiat multe alte cărţi, majoritatea în germană, unele dintre ele moştenite în familie din mamă în fiică", povesteşte artizanul bistriţean.

Cusăturile femeilor din cercul de lucru de mână sunt vândute anual la Ostermarkt, dar multe dintre ele ajung peste hotare ca şi cadouri. „Este un obicei la noi saşii ca înainte de Paşte să se ofere cadouri celor apropiaţi, iar produsele cusute sau tricotate de către femei pe parcursul iernii erau unul dintre cele mai frecvente cadouri practicate. Acum încercăm pe cât putem să păstrăm acest obicei, de aceea le invităm şi pe ele să expună la târg", explică Thomas Hartig, preşedintele Forumului Democrat German din Bistriţa.

Cu ocazia târgului de anul acesta, membrele Cercului de lucru de mână au expus  feţe de pernă, steme ale Bistriţei, dar şi feţe de masă sau sticle cu ţuică îmbrăcate. „Multe dintre produsele pe care le coasem ne rămân nouă, dar cele mai reuşite le dăm spre vânzare. Din păcate puţină lume mai ştie să coasă astăzi, iar tinerele nu mai sunt interesate de această îndeletnicire. Mai demult toate fetele trebuiau să ştie să coasă, să scoată modele de pe imagini, acum mai suntem doar noi", povesteşte şi Maria Bachner de 68 de ani din Bistriţa.

O ultimă îndeletnicire păstrată în Bistriţa

Thomas Hartig spune că tehnica săsească de cusut a rămas una dintre ultimele obiceiuri păstrate până astăzi. „Îmi amintesc de la mama mea că femeile coseau toată iarna, ştiu si că se foloseşte o tehnică aparte şi predominau culorile roşu şi albastru. Din păcate acest meşteşug este cam ultimul păstrat până astăzi de la vechii saşi bistriţeni", adaugă cu regret preşedintele FDGR.

Bistriţa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite