Curiozităţi din viaţa lui George Coşbuc: în clasa a IV-a avea scrise 160 de poezii, iar la maturitate a făcut un plan al infernului lui Dante

Curiozităţi din viaţa lui George Coşbuc: în clasa a IV-a avea scrise 160 de poezii, iar la maturitate a făcut un plan al infernului lui Dante

La vârsta de 7 ani, George Coşbuc ştia deja să citească şi să scrie, iar în clasa a IV-a deja scria 160 de poezii

George Coşbuc este cunoscut de cei mai mulţi dintre noi prin poeziile sale, fiind considerat „vocea ţărănimii“. Puţini ştiu însă că, la vârsta de 7 ani, George Coşbuc deja ştia să scrie şi să citească, iar în clasa a IV-a avea deja scrise 160 de poezii. La maturitate, s-a arătat fascinat de Divina Comedie a lui Dante, făcând chiar propriul „plan” al infernului.

Ştiri pe aceeaşi temă

George Coşbuc este unul dintre cei mai cunoscuţi scriitori români. Deşi au trecut aproape 100 de ani de la moartea sa, foarte multe detalii despre viaţa sa au rămas ascunse în scrisori, manuscrise şi cărţi vechi. „Cu faţa palidă, ochii expresivi şi zâmbetul melancolic, trăda încă de atunci pe poetul adânc gânditor, pe care aproape întotdeauna îl vedeai şi îl găseai notând sau cetind scriitori vechi şi noi”, notează Virgil Şotropa într-una din revistele Arhiva Someşană. 
 
Folosind revistele Arhiva Someşană, care reunesc o parte din scrisorile trimise de poet, dar şi amintirile celor care l-au cunoscut, am realizat o listă de curiozităţi despre viaţa lui George Coşbuc: 
 
- Poetul era aproape obsedat de Divina Comedie a lui Dante Aligheri. Lucrase ani de zile la traducerea operei. Traducerea lui Coşbuc este considerată şi una dintre cele mai bune. Obsesia poetului mergea atât de departe, încât acesta făcuse propriul plan al infernului inspirat din Dante. 
 
- Dorul de casă a lui George Coşbuc aproape îl îmbolnăvea. Atunci când i se făcea dor de casă nimic nu-l putea reţine. Pleca spre munţi, la Hordoul său. 
 
- În familia lui George Coşbuc au fost 14 generaţii de preoţi. Chiar şi în prezent această „tradiţie” este dusă mai departe, regăsind preoţi care se trag din familia lui Coşbuc în comuna Leşu de exemplu. 
 
- La vârsta de 7 ani, George Coşbuc ştia deja să scrie şi să citească şi veşnic avea câte o carte cu el.
 
- Doar în clasa a IV-a, George Coşbuc a scris 160 de poezii. 
 
- Slavici a refuzat să publice o poezie de-a lui Coşbuc în „Tribuna” pentru că o considera prea pesimistă. George Coşbuc a trimis „Balada Infernală”, pe când era în clasa a VIII-a.
 
- Dacă nu îi plăcea ceva la vreuna dintre poeziile sale, lua foaia pe care era scrisă şi o rupea sau o arunca în foc. Prietenii poetului îşi amintesc că o dată a aruncat în foc 10 poezii în doar câteva secunde.
 
- George Coşbuc a tradus opere din sanscrită, latină, germană, italiană şi engleză. 
 
-Data naşterii lui George Coşbuc ar fi greşită. Dacă data oficială de naştere ar fi 20 septembrie, într-o scrisoare el spune că este născut de Sfânta Maria, pe 15 august.
 
- După moartea unicului fiu, Alexandru, soţia poetului nu lăsa pe nimeni să modifice absolut nimic din camera acestuia. Nici măcar ultima carte din care citise înainte să moară nu putea fi închisă, rămânând deschisă la ultima pagină lecturată de Alexandru.
 

Vă mai recomandăm:

 
 
 
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: