Cunoştinţele despre istoria locală, premiate cu bani şi excursii de o asociaţie bistriţeană

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cetatea Bistriţa FOTO:istorie-furata.blogspot.ro
Cetatea Bistriţa FOTO:istorie-furata.blogspot.ro

Asociaţia Bistriţa Civică organizează concursul de cultură locală „Cunoşti valorile oraşului tău multisecular?”. Acesta se adresează elevilor, cei mai buni cunoscători ai istoriei locale fiind premiaţi cu sume de bani cuprinse între 900 şi 1500 de lei.

„Concursul se adresează elevilor din ciclul gimnazial de la toate şcolile de pe raza municipiului Bistriţa. Scopul acestui concurs este de a implica elevii oraşului la viaţa comunităţii, temele fiind în strânsă legătură cu viaţa în comunitate.

Deoarece în anul 2014 se aniversează 750 de ani de la prima atestare documentară a Bistriţei, tematica concursului din acest an va fi legată de istoria oraşului nostru”, precizează organizatorii concursului.

Finala acestei competiţii se va desfăşura în data de 10 mai, începând cu ora 10:00, în teatrul de vară din centrul municipiului. Înscrierile se fac printr-un formular pe care îl găsiţi pe pagina asociaţiei până în data de 4 mai.

Locul I va fi premiat cu 1500 de lei, locul al II-lea cu 1200 de lei, iar locul III cu 900 de lei. De asemenea, membrii echipelor clasate pe primele 3 locuri vor beneficia de o excursie de patru zile prin cetăţile medievale din Transilvania. Concursul este organizat în cadrul manifestărilor dedicate aniversării a 750 de ani de la prima atestare documentară a oraşului Bistriţa.



Vă mai recomandăm:

Istorie „vie” la Complexul Muzeal.Copiii au asistat la lupta dintre un dac şi un roman

De un sfert de secol colecţionează imagini cu Bistriţa. Printre piesele  de rezistenţă: un bulevard surprins în 1891




 

Bistriţa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite