Cum reuşeşte o asociaţie să dea lecţii primăriei în materie de evenimente. Cu ce ne aşteaptă Basm Festival weekendul acesta

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Basm Festival se va întinde pe trei zile, evenimentele desfăşurându-se în mai multe locaţii din judeţ FOTO: basmfestival.ro
Basm Festival se va întinde pe trei zile, evenimentele desfăşurându-se în mai multe locaţii din judeţ FOTO: basmfestival.ro

Weekendul acesta, la Bistriţa are loc primul eveniment interdisciplinar de cultură alternativă. Evenimentul, care se adresează în special tinerilor, va cuprinde muzică, filme expoziţii şi ateliere creative. Culmea este faptul că asociaţia reuşeşte cu un buget simţitor mai mic decât cel propus de municipalitate pentru Zilele Bistriţei să facă un eveniment mult mai bogat.

Aflat la prima ediţie, Basm Festival deja a atras atenţia tinerilor din judeţele Mureş, Cluj, Braşov sau chiar Bucureşti. Vizitatorii din alte judeţe sunt aşteptaţi la festival şi li se pune la dispoziţie chiar şi o locaţie pentru camping, pentru suma de 20 de lei. Este vorba despre complexul Heidenfeld din Viişoara, unde au fost amenajate duşuri, toalete sau locuri de parcare sau de depozitat obiecte de valoare.

Festivalul se va desfăşura în perioada 18-20 iulie şi va include atât expoziţii, cât şi concerte sau ateliere creative. Acest eveniment a fost organizat din fonduri private, suma investită ajungând la 30.000 de euro.

Cu aceşti bani, Bistriţa Civică a reuşit să combine filmele cu expoziţiile şi cu concertele. Astfel, dacă municipalitatea cu 45.000 de euro organizează un concert folcloric şi unul pop-rock-hip-hop cu doar patru artişti sau trupe, Bistriţa Civică cu 30.000 de euro aduce peste 15 trupe şi DJ, organizează trei expoziţii şi proiectează 9 filme în decurs de trei zile.

Vineri, începând cu ora 14:00 va avea loc un maraton de filme la Casa Armatei. Primul va fi documentarul „The Doge`s Palace”, la ora 15:00 va rula o selecţie de scurt-metraje, iar de la ora 18:00 vom putea urmări animaţia nemţească „Der Mondmann”.

Începând cu ora 18:00 Biserica Evanghelică va găzdui un eveniment cu totul deosebit. Este vorba despre un concert susţinut de Nuages Quartet&Lights Out (cvartet de coarde&psychedelic indie). De la ora 17:00 la Muzeul Judeţean puteţi admira expoziţia „Hungaromânisme”, iar de la 19:30 vor concerta pe pietonalul Liviu Rebreanu Satellites, Lights Out şi Robin&The Backstabbers. Tot vineri, la foişorul din parcul municipal, începând cu ora 13:00, vor avea loc ateliere de pictură, de jonglerii cu foc şi jocuri de societate. Hala Gala din Piaţa Mihai Eminescu îi va găzdui vineri seara pe cei de la Baba Dochia, pe scenă urcând şi Highroller şi New Disorder.

Sâmbătă foişorul din Parcul Municipal va găzdui de la ora 13:00 ateliere şi jocuri, iar de la ora 18:30 va răsuna jazz-ul, fiind prezenţi Koszika& The Hotshots. La Casa Armatei vor fi proiectate „The Gost of Piramida”, „Bucureşti, unde eşti?” şi „Câinele Japonez”, începând cu ora 14:00. Muzeul Judeţean va găzdui de la ora 17:00 expoziţia de fotografie „Post Industrial Stories”.

De la ora 19:30, pe scena de pe Pietonalul Liviu Rebreanu, vor concerta Sky Swallows Challenger, Aria Urbana şi NEO. Hala Gala va găzdui after-party-ul, atmosfera urmând să fie întreţinută începând cu ora 22:00 de Tasteful Indiecency, Mushroom Story şi Tesco Disco.

Duminică, foişorul din Parcul Municipal va găzdui ateliere şi jocuri de la ora 13:00, iar de la ora 18:30 va concerta Jazzybit. La Muzeul Judeţean va avea loc expoziţia de fotografie şi proiecţie de scurt-metraje „Fascinaţia Meşteşugului”, la ora 17:00, iar la Casa Armatei de la ora 14:00 vor fi proiectate „Un Film Fain”, „Mistaken for Strangers” şi „Afacerea Tănase”.

Pe scena de pe Pietonalul Liviu Rebreanu vor urca „Fanfara Transilvania”, Korai Orom şi Şuie Paparude. After-party-ul de la Hala Gala va fi întreţinut de Matlee, Beat Bang şi K-lu.

basm festival 2


Vă mai recomandăm:

Mega concert cu 100.000 de euro, organizat de Consiliul Judeţean

Vama, Paraziţii, Crush şi Alexandra Ungureanu şi Gojira vor cânta la Zilele Bistriţei




 

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite