Cum m-a vrăjit Mocăniţa Transilvaniei, care acum jumătate de secol asigura transportul de armament din Ungaria la Târgu Mureş
0Duminică, Mocăniţa Transilvaniei m-a vrăjit iremediabil. Peisajele sălbatice oferite, pădurea pictată în culori de toamnă şi căprioarele care ni s-au alăturat pe traseu îmi confirmă faptul că acum 100 de ani când se amenajau căi ferate se ţinea cont în alegerea rutelor şi de frumuseţile acestei ţări.
La ora 11:00 fără câteva minute am fost întâmpinaţi cu ceai cald,ţuică şi vin fiert în Gara Teaca toţi cei 40 de curioşi care am murit de nerăbdare să călătorim cu Mocăniţa Transilvaniei, după ce imaginile realizate de un fotograf şi un cameraman pe traseu ne-au vrăjit pur şi simplu.
În faţă aveam un trenuleţ parcă de jucărie, cu două vagonete fără geamuri, care ne-au obligat să „simţim” natura, la propriu! În locul clasicei mocăniţe cu aburi, pe care o conduce cu măiestrie domnul Victor Mureşan încă din anii `80 avem în faţă o locomotivă diesel, fabricată în urmă cu 40 de ani în Germania. Domnul Victor se numără printre puţinii mecanici de locomotivă care încă mai ştie manevra locomotivele cu aburi.
„Îmi e dor de locomotivele cu aburi pentru că mi-au plăcut, sunt fascinante. Chiar dacă locomotiva cu aburi este mai murdară şi mai complicată decât un diesel, pentru că lucrezi cu uleiuri, cu funigine şi trebuie să mereu să ai grijă de foc, mi-a plăcut mult. Îmi pare rău că nu are cine să ducă mai departe secretele locomotivei cu aburi”, precizează domnul Victor, care la cei 63 de ani ai săi încă mai conduce locomotivele cu aburi şi este dispus să facă acest lucru ori de câte ori îi cere omul de afaceri Cristian Răspopa, cel care se ocupă de traseul Mocăniţei Transilvaniei.
Fără prea multă vorbăraie ne pornim la drum, cei 20 de kilometri ai traseului pregătit pentru această călătorie urmând să fie parcurşi în două ore. Primele surprize de pe dealurile pe care le ocolea cu grijă mocăniţa au fost câteva căprioare, care s-au arătat speriate de zgomotul făcut de locomotivă, care era asemănător cu cel făcut de un tractor.
Ne-am strecurat printre dealuri, am fost la un pas de a intra în curţile oamenilor şi în final ne-am bucurat de cea de-a doua surpriză pregătită de acest traseu: pădurea. Preţ de cinci kilometri pe care i-am parcurs în aproximativ jumătate de oră ne-am putut bucura de covorul ruginiu de frunze moarte dar şi de culorile toamnei, în care parcă a fost atent pictată pădurea.
Micuţul tren îşi arată măiestria şi în „potcoavă” cum o numesc CFR-iştii care cunosc destul de bine traseul. Aceasta este practic un semicerc la bazele unui deal.
După câţiva kilometri prin pădure soarelui i s-a făcut milă de noi şi ne-a mai încălzit, duminică în Bistriţa-Năsăud înregistrându-se sub 10 grade. Tot în pădure ne-a fost prezentat un loc unde în urmă cu câteva decenii funcţiona gara Ocniţa. Astăzi, acolo era un teren acoperit cu frunze unde puteai să juri că nu a existat niciodata vreo clădire.
Pădurea a mai avut o surpriză pentru noi la ieşire, copacii formează un soi de tunel din vegetaţie, menit parcă să protejeze Mocăniţa Transilvaniei.
Copacii forează un soi de tunel din vegetaţie FOTO: Bianca Sara
Capătul de linie a fost localitatea Comlod, care ne-a surprins şi ea cu o amintire lăsată de familia nobiliară Teleki de Szok. Entuziasmul nostru al călătorilor când am văzut minunăţia de clădire ce se ascundea după nişte copaci i-a obligat pe mecanicii de locomotivă să facă o pauză mai lungă, cam de jumătate de oră, pentru a ne permite să vizităm una dintre puţinele dovezi ale barocului transilvănean, care este încă în picioare.
Palatul de la Comlod se află într-o stare avansată de degradare, însă chiar şi aşa nu poate să nu te lase cu gura căscată. Acesta a fost construit în 1756 de către Istvan Wesselenyi de Hadad şi de către soţia sa Polixenia Daniel la Vargyas şi a ajuns în secolul al XIX-lea în posesia familiei Teleki. Şi acum mai pot fi observate pe faţada clădirii blazoanele din piatră ale celor două familii : sirena cu un trandafir în mână simbolul familiei Wesselenyi şi lebăda cu gâtul străpuns de o săgeată, blazonul familiei Daniel.
Castelul de la Comlod stă să se prăbuşească FOTO: Bianca Sara
La întoarcere ne-au aşteptat alte două ore lungi, îndulcite parţial de soare care ne-a însoţit prin pădure, dar şi de Cristi Moldovan, cântăreţ de ocazie, care a venit însoţit în această călătorie cu chitara organizând un adevărat „karaoke” în aer liber.
Ruta pe care am parcurs-o dumincă a fost începută în 1914 şi finalizată în doar doi ani de zile de către maghiari. Aceasta număra peste 100 de kilometri, din care astăzi mai sunt funcţionali doar 35 de kilometri.
În cel de-al Doilea Război Mondial, maghiarii pun din nou mâna pe această rută pe care o prelungesc până la Lechinţa pentru a putea asigura o legătură între Târgu Mureş şi Budapesta. Trenurile care circulau pe această rută asigurau transportul de armament în zona Târgu Mureş în cel de-al Doilea Război Mondial.
Această rută a funcţionat până în anul 1996, când a fost închisă pentru că nu mai era considerată rentabilă. În 2011 a concesionat-o un om de afaceri din Târgu Mureş care vrea să transforme Mocăniţa Transilvaniei într-un tren turistic.
Vă mai recomandăm:
Mocăniţa Transilvaniei renaşte din cenuşă la începutul anului 2015, pe traseul care lega acum 100 de ani Târgu Mureş de Budapesta
După aproape 20 de ani de absenţă, Mocăniţa Transilvaniei va renaşte din cenuşă, pregătindu-se să poarte străinii, dar şi românii, pe un traseu de 35 de kilometri care în urmă cu un secol lega Târgu Mureş de Budapesta. Nu te poartă prin munte precum mai cunoscuta ei soră de pe Vaser din Maramureş, însă îţi arată simplitatea vieţii de la ţară, peisaje sălbatice şi tuneluri de vegetaţie prin pădure.
Una dintre puţinele locomotive cu aburi „Malaxa”, construită în uzinele celebrului inginer Nicolae Malaxa în perioada interbelică, se „odihneşte” de mai bine de 18 ani la fier vechi în Bistriţa. Autorităţile locale vor să o salveze, să o transforme în bun de patrimoniu şi să împodobească Gara Bistriţa-Nord cu ea.
Se încarcă comentariile...
