Cum i-au alungat habsburgii pe ţăranii români din Transilvania cu taxe mari, bătăi şi umilinţe

Cum i-au alungat habsburgii pe ţăranii români din Transilvania cu taxe mari, bătăi şi umilinţe

Ţăranii plecau mereu în grupuri, cu animalele după ei FOTO: istoriesinumismatica.wordpress.com

În anii 1700, preţ de aproape 50 de ani, ţăranii români din Transilvania şi-au lăsat baltă pământul unde s-au născut şi au crescut şi s-au mutat în Moldova. Aceştia erau alungaţi de regulile impuse de habsburgi, dar şi de abuzurile conducătorilor saşi.

Ştiri pe aceeaşi temă

În anii 1700, doar din judeţul Bistriţa-Năsăud peste 1500 de persoane au ales să treacă împreună cu familia, căţelul şi purcelul Carpaţii şi şă-şi construiască o nouă viaţă în Moldova.
 
Fenomenul, care s-a întins pe aproape 50 de ani poartă numele de „bejenie”  şi se datorează în mare parte comportamentul habsburgilor, care controlau Transilvania.
 
Ce i-a nemulţumit atât de tare pe ţăranii români şi i-a determinat să-şi ia lumea în cap şi să-şi părăsească pământul natal? Au contat taxele, dările şi dijmele din cereale şi alte produse. Ţăranilor nu le-a picat bine nici când li s-a interzis vânătoarea şi pescuitul. Asta în condiţiile în care erau obligaţi să participe pentru bunăstarea judelui la vânătoare şi perscuit, altfel erau bătuţi fără milă. 
 
A contribuit şi insistenţa cu care oficialităţile săseşti  încercau să menţină şi să determine o stare de dependenţă în rândul ţăranilor români. 
 
Ţăranii români din Transilvania au fost atraşi spre Moldova în special de dările mai mici percepute şi de obligaţiile de muncă mai acceptabile implementate de autorităţile moldovene. 
 
 „Mai mult, invocând motivul că, „românii...se înmulţesc printre saşi”, săvârşesc furturi şi-şi ridică case frumoase, magistratul Bistriţei a hotărât, la 15 mai şi 4 octombrie 1713, măsura abuzivă de izgonirea a românilor din oraş şi din satele cu populaţie germană ale districtului. În hotărârea din 15 mai, semnată de întregul magistrat, prevăzută cu sigilii, fixa drept termen de plecare sfârşitul lunii mai 1713, după care dacă la 1 iunie se vor mai afla case pe loc, acela vor fi arse şi prefăcute în cenuşă conform vechiului obicei practicat pe vremuri. Ca urmare, multe familii emigrează în Moldova”, precizează profesorul de istorie Ioan Bureaca în „Aspecte ale bejeniei în veacul al XVIII-lea”. 
 
Amploarea fenomenului bejeniei îngrijorează oficialităţile. Drept dovadă, magistratul Bistriţei primeşte de la Sibiu ordine şi instrucţiuni referitoare la măsurile imediate de a împiedica emigrările în masă.
 

Primarii şi haiducii, conducătorii cetelor de emigranţi

 
Ţăranii plecau organizat, în grupuri, din anumite locuri, stabilite în prealabil. Aceştia erau înarmaţi cu puşti, suliţe, furci şi coase, iar în fruntea lor se găseau întotdeauna conducători. 
 
Printre cei care fugeau din Transilvania se numărau şi preoţi şi chiar primari. Mai mult, în fruntea cetelor de fugari se aflau fie haiduci, fie chiar primarii care i-au condus şi pe pământ ardelean. 
 
 „În faţa proporţiei de masă a bejeniei, autorităţile sunt silite să ia măsuri de întărire a pazei hotarelor spre a împiedica fuga ţăranilor. Guvernul Transilvaniei ordona, la 19 iunie 1760, să se raporteze din opt în opt zile situaţia celor plecaţi”, completează profesorul Ioan Bureaca.
 
Până în a doua parte a anilor 1700 fuga peste Carpaţi nici nu era atât de dificilă, paza graniţei fiind încredinţată plăieşilor. Militarizarea anumitor zone mai temperează din aceste migraţii, însă nu reuşeşte să le stopeze. 
 

Vă mai recomandăm:

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările