Cum au ajuns zeci de mii de soldaţi români să se înroleze în armata italiană. Metoda mesajelor motivaţionale aruncate din avioane
0Nu mai puţin de 400.000 de soldaţi şi 10.000 de ofiţeri ai monarhiei habsburgice au fost luaţi prizonieri de către aliaţi în perioada 1915-1919. Mulţi dintre ei au trecut de bunăvoie în tabăra italienilor, fiind atraşi de condiţiile de trai mai bune. Italienii au ajuns să-i momească pe soldaţii români cu ajutorul unor mesaje scrise în limba română, aruncate din avioane.
Potrivit doctorului în istorie Horaţiu Bodale, în perioada 1915-1919, au căzut prizonieri la aliaţi peste 400.000 de soldaţi şi 10.000 de ofiţeri ai monarhiei habsburgice. Soldaţii români au început să fie luaţi prizonieri de către italieni începând cu luna mai a anului 1915.
Horaţiu Bodale arată în „Legiunea Română în Italia – 1917-1919” că mulţi români aflaţi în teatrul de operaţiuni italian erau hotărâţi să dezerteze încă de la plecarea pe front.
„Pregătirea propagandistică în vederea dezertării soldaţilor români din armata austro-ungară se făcea pe două căi: una din interior prin intermediul intelectualilor – ofiţeri în rezervă şi a ofiţerilor de carieră din rândurile regimentelor româneşti de pe frontul italian; celălalt tip de propagandă fiind cel venit din rândurile armatei italiene, avioanele italiene aruncând din avioane manifeste redactate în limba română”, mai arată istoricul.
Deşi pare greu de crezut, faptul că limba italiană se asemăna atât de mult cu româna nu a făcut altceva decât să favorizeze această trecere. La început au trecut la italieni cei mai curajoşi dintre români, care şi-au asumat riscurile dezertărilor individuale, pentru ca mai târziu trecerea să se facă în grupuri şi chiar companii întregi cu soldaţi, gradaţi şi ofiţeri.
Italienii aruncau mesaje din avioane
După cum precizează istoricul Horaţiu Bodale, una dintre mijloacele de propagandă era aruncarea mesajelor din avioane. Toma Milea, unul dintre soldaţii români îşi aminteşte că citea toate manifestele aruncate de italieni:
„Citeam toate manifestele ce le aruncau aeroplanele italiene, care zburau deasupra liniilor noastre. Acum eram la câteva sute de metri de ei şi totuşi nu puteam trece. În multe nopţi cum stam de santinelă vedeam cum printre stânci şi printre reţele îşi făcea loc câte un fugar. Cum era descoperit de razele reflectorului, începeau să tragă mitralierele. Am văzut mulţi camarazi care şi-au dat sufletul la un pas de liniile italiene”.
Prizonierii români au fost împărţiţi în aproximativ 50 de lagăre. În anul 1918 la început, în Cavarzere erau în jur de 2.000 de prizonieri români. Aceştia mărturisesc că o duceau mai bine ca prizonieri decât ca soldaţi români:
„Într-un câmp dechis s-a format un lagăr carantină, unde am stat timp de o lună: eram vreo 12.000 de prizonieri. Hrană primeam la zi o pâine, iar la prânz conserve. Trăiam mai bine decât pe front. În tabără aveam o fântână cu pompă, iar noaptea dormeam în corturi, câte 5 în fiecare. În tot acest timp nu lucram nimic. După o lună am fost văzuţi de un medic, apoi, cu trenul am fost duşi la Avezzano, unde se înfiinţase o tabără, pentru noi. După trei săptămâni, am fost repartizaţi la lucru, în agricultură, căi ferate şi mine. Ca să-mi treacă timpul mai repede m-am înscris pentru agricultură, meseria mea”, precizează unul dintre soldaţii dezertori.
Mai apoi, aceştia erau duşi la muncă în agricultură, la căi ferate şi la mine. Acolo, cei mai norocoşi primeau mâncare la discreţie, puteau face baie zilnic şi aveau chiar vin de băut, în locul apei.
Ulterior aceşti soldaţi dezertori au format trupe care au luptat alături de italieni. Primii români au intrat în focul luptei alături de italieni în 10 mai 1918. Şi în armata italiană românilor le mergea bine. Aceştia primeau o soldă de 30 de lire pe lună.
Aceştia dormeau în barăci mari, câte 100-200 de soldaţi, se trezeau la 5 dimineaţa şi primeau cafea. Făceau două ore de gimnastică şi una de instrucţie dimineaţa şi alta după-masă. Cei mai slabi primeau porţie dublă de mâncare.
Se încarcă comentariile...
