Cum a ajuns să organizeze Curtea de la Viena viaţa ţăranilor din Transilvania

Cum a ajuns să organizeze Curtea de la Viena viaţa ţăranilor din Transilvania

Curtea de la Viena a ajuns să se amestece chiar în familiile ardelenilor, care trebuiau să funcţioneze după regulile habsburgilor FOTO: Facebook- Maieru ca Altădată

Stăpână peste Transilvania, Curtea de la Viena a încercat să „organizeze” inclusiv viaţa ţăranilor din această zonă geografică. Cel mai mare impact l-au avut regulile de la Viena în zonele militarizate. Acolo, pentru căsătorie, mutare sau chiar adopţie, ardelenii trebuiau să ceară acceptul Comandei Regimentului.

Ştiri pe aceeaşi temă

Interesul Curţii de la Viena şi al administraţiei habsburgice de a crea o unitate teritorială cu caracter militar, care să constituie un element de stabilitate în teritoriu, a dus la militarizarea graniţei estice.
 
Deşi pare greu de crezut, această militarizare a zonei Văii Bârgăului (Bistriţa-Năsăud), de exemplu, a venit cu o serie de reguli care vizau viaţa de zi cu zi a locuitorilor săi. 
 
„Alte interese ale Curţii de la Viena erau acelea de a întări poziţie bisericii unite, prin întărirea catolicismului, precum şi intenţia habsburgilor de a crea o populaţie militarizată ca o contrapondere la forţia nobilimii transilvane, limitarea emigrărilor masive, care micşora numărul contributorilor şi braţelor de lucru, şi nu în ultimul rând stăvilirea contrabandei şi oprirea pătrunderii epidemiilor”, explică istoricul Cornelia Vlaşin în revista Arhiva Someşeană publicată în 2012. 
 
Ultima etapă a extinderii teritoriului regimentului de graniţă a avut loc în anul 1783, când s-a efectuat militarizarea Văii Bârgăului. Familia Bethlen, în posesia căreia se aflau satele înainte de militarizare a primit ca despăgubire 700.000 de florini, din care 300.000 de florini plătiţi în numerar, iar pentru 400.000 li s-a cedat domeniul fiscal Păuliş din Banat. 
 
„Instituţia care se născuse nu avea doar atribuţii militare, ei revenindu-i un rol mai complex care includea organizarea şi conducerea întregii vieţi economice şi sociale din regiment. (...) Întreaga viaţă a populaţiei a fost organizată în cadrul regimentului, fiind îndrumată şi condusă de forurile miloyare, administraţia având caracter centralizat şi prin urmare colonelul, comandat al regimentului era şi conducător al administraţiei civile”, mai spune istoricul.
 

Comanda Regimentului aproba mutările, căsătoriile şi chiar adopţiile

 
Pentru asigurarea forţei de muncă se apela la „adopţie”, reunirea familiilor puţin numeroase, intrarea prin căsătorie a unui grănicer dintr-o familie numeroasă pe moşia unei văduve sau fiice de grănicer unde lipseau moştenitorii de sex masculin. 
 
Până şi adopţia, deşi era încurajată de Curtea de la Viena, trebuia aprobată de către Comanda Regimentului. Autorităţile habsburgice nu permiteau adopţia fetelor, doar a băieţilor.
 
Tot Curtea de la Viena a stabilit şi alte reguli - în cazul căsătoriilor, dacă femeia trecea pe şesia (moşia) bărbatului, primea domiciliul şi pe numele soţului, fiind radiata de la domiciliul originar. Căsătoria trebuia, de asemenea, să fie aprobată de Comanda Regimentului. 
 
Autorităţile încurajau căsătoriile persoanele din aceeaşi comună, pentru a nu exista şesii extinse în două comune diferite. Femeia moştenea averea doar dacă membrii de se masculin erau minori sau dacă nu existau asemenea membri, ei revenindu-i abia atunci rolul de conducătoare a întregii comuniuni. 
 
Militarilor li s-a permis totuşi să continue ocupaţiile care le aduceau venituri, pe care le practicau şi înainte de militarizarea zonei. Pe primul loc rămânea agricultura, care era practicată de toţi locuitorii acestei zone, inclusiv de cei din serviciul activ, atunci când nu erau înarmaţi. Se mai practica creşterea vitelor, comerţul, vânătoarea, pescuitul şi transportul pe râuri. 

 

Vă mai recomandăm:

 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările